Vocea ta

Taximetriştii cu autorizaţii pentru Floreşti fac bani în Cluj: "Operatorii de la poliţia locală râd în faţă când sună taximetriştii"

Cei care se bazează pe taxiuri pentru a circula prin oraş, mai ales în condiţii de frig, intemperii sau la orele de vârf sunt tot mai des puşi în situaţia de a aştepta zeci de minute până găsesc o maşină. Deşi există un număr suficient de autorizaţii pentru a acoperi nevoile cetăţenilor din Cluj-Napoca, legea nu îi obligă pe taximetrişti să şi iasă pe traseu.

În municipiu există 2464 licenţe, conform siteului primăriei.

Însă cei care doar din taximetrie trăiesc, mai ales dacă au şi maşinile închiriate, nu muncesc doar pentru ei, se simt nedreptăţiţi de taximetriştii cu licenţe pe Floreşti, care le iau „pâinea”.

Asta, în condiţiile în care licenţele pentru Floreşti se obţin destul de uşor, iar o licenţă pentru Cluj se vinde cu preţuri cuprinse între 15 şi 20.000 de euro.

„Dacă tot a venit vorba despre abuzurile poliţiei locale şi despre incompetenţa conducerii acesteia vă aduc la cunoştinţă că standurile de taxi sunt ocupate în permanenţă de către alte maşini; standuri cum ar fi: neurologie pe Louis Pasteur, Clinicilor permanent, dar şi Piaţa Mărăşti. Toate standurile, de fapt. Dacă sunăm telefonic refuză să se deplaseze, doar dacă sunt sunaţi de mai multe ori şi insistă taximetriştii vine un echipaj, dar doar după circa 3 ore.

Operatorii de la poliţia locală mai nou râd în faţă când sună taximetriştii şi invocă „acolo permanent aşa este peisajul, nu avem ce face” şi spun că doar un singur echipaj au la dispoziţie, chiar dacă ei sunt 220 de poliţişti locali şi 10 autospeciale, şi au gratuităţi pe mijloacele de transport, însă ei refuză să se deplaseze pe jos de la primărie până pe strada Clinicilor la standul de taxi care este la 3 minute, ca să ia măsurile ce se cuvin. Unii colegi s-au oferit să meargă la primărie, preiau echipajul, îi transportă la faţa locului şi înapoi gratuit, dar aceştia au refuzat, iar când au cerut legătura cu biroul d-lui Bonţidean, acolo nu răspundea nimeni.

Standurile taxi nu sunt vopsite intenţionat, spunem noi, deoarece am sesizat acest lucru şi primăria nu vrea să se implice, ca urmare şoferii nici nu văd că, de fapt, parchează în stand de taxi.

Clujul este plin de taximetre cu autorizaţie de Floreşti, lucru total interzis prin lege, s-au depus mai multe sesizări, poze, liste cu numere de înmatriculare, în special la doamna Boian de la camera 28 care se ocupă de taximetrişti, dar se refuză vehement să se facă ceva, în timp ce taximetriştii din Floreşti iau clienţii taximetriştilor din Cluj”, se plânge taximetristul care ne-a scris.

Totuşi, este de reţinut şi faptul că mii de comenzi sunt refuzate zilnic de către companiile de taxi din cauza lipsei maşinilor pe traseu.

Cititorul Ziar de Cluj continuă în scrisoarea să să facă dezvăluiri despre practicile din primărie.

„Doamna Claudia Boian ţine ascunse pozele şi listele cu numere în sertar luni de zile şi refuză să facă ceva în acest sens, stă efectiv în birou la căldurică şi probabil încasează un salar nesimţit de ani de zile, dar legea spune clar, dacă un dispecerat de taximetre colaborează cu taximetre cu autorizaţii din altă localitate sau alt judeţ atunci acel dispecerat SE ÎNCHIDE, şi aici facem referire la dispeceratul Nova taxi, care de ani de zile cu tertipuri de găselniţe şi relaţii i şi face treaba ilegală cu taximetre din Floreşti.

Sunt taximetre din Cluj care staţionează la Polus/Vivo unde vine destul de des poliţia locală din Floreşti şi mai împarte amenzi, lucru care din parte poliţiei locale din Cluj nu se întâmplă, probabil sunt alte interese în spate, din moment ce această situaţie trenează de ani de zile şi nu se iau măsuri, dar s-au ajuns la cazuri radicale, că s-a vândut autorizaţie de taxi pe Cluj, o autorizaţie care se vinde în jur de 18000 euro,şi a scos în mod gratuit autorizaţie de taxi pe Floreşti şi face taxi în Cluj.

Indiferenţa primăriei din Cluj faţă de Uber este simplă, se spală pe mâini cu următoarele „nu avem ce face legal, nici nu îi putem depista pe cei care fac Uber şi, legal, nu îi putem amenda”.

Taximetriştii clujeni au venit în sprijinul primăriei şi a poliţiei locale Cluj să îi ajute să îi depisteze, dacă totuşi iau salarii pentru incompatibilitatea lor, dar s-au lovit din nou de refuzul celor din partea primăriei Cluj.

Pentru încheiere va ataşăm şi câteva poze surprinse în diferite standuri de taxi din Cluj cu taximetre cu autorizaţie de Floreşti.”

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version