In vizor

Taxă de 1 euro pentru toți cei care aterizează pe aeroporturile din România

Taxă de 1 euro pentru toți cei care aterizează pe aeroporturile din România este propunerea lui Alin Burcea, noul președinte al Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT). Banii ar urma să ajungă într-un fond de garantare pentru biletele de avion în cazul în care compania aeriană, care operează în România, dă faliment. Este o propunere care vine după falimentul Blue Air, în urma căruia 280.000 de pasageri nu și-au mai recuperat banii dați pe biletele de avion.

„După falimentul Blue Air, 280.000 de pasageri nu și-au mai luat banii, iar noi, tur-operatorii, dintr-un calcul estimativ, am cheltuit între trei și patru milioane de euro pentru aducerea turiștilor, pentru că legea bunului simț spune că nu poți să lași turiștii acolo unde i-a prins „înghețul”. Dacă am fi avut un astfel de fond, toată lumea și-ar fi luat banii. Taxa de 1 euro se aplică pentru toți cei care aterizează pe aeroporturile din România. Ai aterizat de 10 ori, plătești 10 euro. Iar dacă dă compania aeriană faliment, îți recuperezi toți banii”, a declarat Alin Burcea la o întâlnire cu presa.

Întrebat de Economica.net cum s-ar face această colectare, Burcea spune că această taxă va fi inclusă în taxa de aeroport pe care pasagerii o plătesc companiilor aeriene. Acestea, la rândul lor, vor transmite taxa către aeroport, iar de acolo banii se vor duce într-un fond care va fi gestionat de Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM.

„FNGCIMM este de acord să preia acest fond, evident contra unei sume, ca administrator. În situația în care se mai întâmplă ceva de genul ăsta, pasagerii și agențiile de turism vor sta liniștite,  nimeni să nu mai aibă nicio problemă financiară”, a mai spus Burcea.

Câți bani s-ar strânge din taxa de 1 euro

Peste 24,5 milioane de pasageri s-au înregistrat anul trecut pe aeroporturile din România, un record de după pandemie, potrivit datelor INS. Dintre aceștia, jumătate sunt cei care au fond debarcați din avioanele companiilor aeriene care operează la noi. La un simplu calcul, asta ar însemna că anual s-ar putea strânge peste 12 milioane de euro.

Alin Burcea mai spune că această taxă este aplicată în cinci țări din Uniunea Europeană și că pentru implementarea ei s-a uitat la modelul danez și că românii care aterizează în Danemarca plătesc deja această taxă inclusă în taxa de aeroport.

Burcea mai spune că Marcel Cioalcu a agreat ideea unui fond de garantare a biletelor de avion în cadrul unei întâlniri la două luni după falimentul Blue Air.

Un alt fond pe care șeful ANAT vrea să-l constituie este cel de garantare pentru insolvabilitatea și falimentul agențiilor de turism și repatrierea turiștilor.