In vizor

Tatal fetei omorate in urma cu 13 ani, despre adevaratul criminal: “Sa fie pedepsit! Moarte pentru moarte!"

Ziar de Cluj v-a prezentat, ieri, cazul incredibil al unei tinere din Cluj omorata in urma cu 13 ani, fapta pentru care un barbat a fost inchis in tot acest timp la Gherla, pentru omor. Marturisirea unui alt barbat, Adrian Pop, care sustine ca el este adevaratul criminal, si pe care Ziar de Cluj a publicat-o in exclusivitate printr-un material video, a rascolit intreaga poveste. Acum, familia victimei este nevoita sa treaca prin acelasi cosmar. “Altceva nu pot sa spun decat sa fie pedepsit. Moarte pentru moarte”, spune tatal fetei.

Alexandru Demeter, tatal fetei ucise in urma cu 13 ani, povesteste despre cosmarul prin care a trecut in tot acest timp. Fiica lui, Andreea Demeter, a fost omorata in 10 martie 2001, iar intre timp politistii au arestat un barbat pentru omor. Acum, un alt clujean, Adrian Pop, sustine ca el este adevaratul criminal.

Marturisirea barbatului, publicata de Ziar de Cluj, a rascolit amintirile dureroase ale familiei Demeter.

“M-am uitat la stiri si m-a socat ce am vazut, dupa 13 ani ce se intampla in tara noastra, si anume ca Politia nu si-a facut datoria la timpul respectiv. Suntem foarte, foarte distrusi de atunci, de cand fiica noastra nu mai este. Acum, acest barbat si-a facut curajul, dupa 13 ani, sa spuna ca Andreea a fost jefuita si omorata de el”, spune Alexandru Demeter, tatal victimei.

El isi aminteste ca fiica lui a fost omorata in 2001 in timpul unei talharii.

„M-am mirat atunci ca geanta cu banii si telefonul mobil le-au fost luate, dar nu si alte obiecte de valoare. Nu am crezut ca, dupa 13 ani, aceasta poveste va fi rascolita”, a povestit barbatul, cu durere in suflet.

Tatal fetei isi aminteste ca fiica lui a fost omorata noaptea, dupa ce a ajuns acasa, de la ziua onomastica a surorii ei mai mari. De la un local din Cluj-Napoca, Andreea a urcat intr-un taxi. Varianta de atunci a Politiei arata ca tanara ar fi fost urmarita, inca de la restaurant, de un alt barbat, Florin Bodrog, cu intentia de a o jefui. Tatal Andreei povesteste ca abia dupa un an de la crima a fost prins Emanuel Bodrog si arestat pentru omor.

Acum, la 13 ani de la odioasa crima, un alt barbat, Adrian Pop, marturiseste ca el este adevaratul criminal. El a facut o confesiune, pe care Ziar de Cluj a publicat-o ieri, prin intermediul unui material video, dupa care s-a predat Politiei.

Intreaga poveste o puteti reciti aici.

Pus in fata acestei rasturnari de situatie, tatal victimei spune ca nu vrea sa stie nimic despre barbatul care sustine, acum, ca este adevaratul criminal. “Sa hotarasca justitia!”, spune Alexandru Demeter.

Altceva nu pot sa spun decat sa fie pedepsit: moarte pentru moarte. Noroc ca am o nepotica de 13 ani, pe care o iubesc si care imi alina sufletul, in locul Andreei”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version