In vizor

Tasnadi Szilard de la UDMR va fi noul prefect al Clujului. Mircea Abrudean va fi secretar general adjunct al Guvernului

UDMR a reușit să fure de la PNL funcția de prefect al județului Cluj. Această funcție va fi ocupată de avocatul Tasnadi Szilard. Mircea Abrudean, noul prefect, ar urma să fie numit secretar general adjunct al Guvernului, informează media9.ro.

Liderii de la Cluj, Boc, Tișe și Buda primesc astfel lovitură după lovitură din partea conducerii centrale a partidului. Se pare că opoziția fățișă anunțată de lifderii filialei PNL de la Cluj nu le-a căzut prea bine șefilor de la București. 

Astfel că aceștia rămân fără funcția de prefect, dar și fără cea de secretar general al guvernului pentru care liderii de la Cluj l-au susținut pe Mircea Abrudean. 

Deși liderii PNL Cluj s-au angajat că se vor lupta la centru pentru a obține funcția de Secratar general al Guvernului pentru Abrudean (aceasta având o reală însemnătate politică), în realitate aportul lor a fost zero, Clujul pierzând atât poziția de prefect cât și pe cea de subprefect, care va reveni unui reprezentant PLUS. De altfel, acum patru zile, Ziar de Cluj a speculat faptul că PNL Cluj este pe cale să-și ia o nouă țeapă din partea lui Ludovic Orban. Orban joacă șah acum cu filialele județene de partid, pregătind să le tragă de sub nas dizidenților susținerea acestora (prin împărțirea de funcții și ciolan).

CITEȘTE ȘI: PNL Cluj pe cale să ia o nouă ţeapă de la Orban şi Cîţu: Pe surse, Horațiu Gorun are cele mai mari șanse de a fi numit secretar general al Guvernului

La negocierile din coaliția guvernamentală, de luni seara, în privința posturilor de prefecți și subprefecți, prima tragere au avut-o liberalii, care spre suprinderea tuturor au optat pentru Sibiu – conform surselor G4Media, și nu pentru Capitală. USR-PLUS au avut a doua tragere și, cum era de așteptat, au cerut Prefectura București. Mai precis, poziția de Prefect de București va reveni organizației PLUS.

UDMR a avut a treia tragere, solicitând prefectura Cluj. Informația privind trecerea prefecturii Cluj de la PNL, în portofoliul UDMR, a fost confirmată și de președintele filialei clujene a formațiunii politice maghiare, deputatul Csoma Botond, precum și de purtătorul de cuvânt Hegedus Csilla.

„Da, noi luăm Prefectura Cluj, iar avocatul Istvan Tasnadi este opțiunea nostră pentru această funcție”, a spus Csoma Botond pentru Actual de Cluj.

Cum s-au împărțit prefecturile între partide:

UDMR: Cluj, Arad, Sălaj, Satu Mare și Covasna – 5 prefecturi

USR -PLUS:  București, Tulcea, Vaslui, Buzău, Harghita (PLUS); Timiș, Bacău, Maramureș, Suceava, Argeș, Galați, Brăila, Gorj, Ialomița (USR) – 14 prefecturi

PNL va ocupa restul de 23 de prefecturi, respectiv: Ilfov, Prahova, Sibiu, Bistrița, Alba, Brașov, Mureș, Hunedoara, Caraș Severin, Bihor, Călărași, Olt, Dâmbovița,  Dolj,  Mehedinți, Teleorman, Giurgiu, Constanța, Vrancea, Iași, Neamț și Botoșani.

În județele în care Alianța USR-PLUS nu a obținut mandate de prefecți, va avea câte o poziție de subprefect. La București, unde sunt 3 subprefecți, 2 vor fi ai PNL și unul al UDMR. În județele în care are UDMR prefect, vor fi câte 1 subprefect pentru PNL și unul  pentru USR PLUS.

Guvernul a modificat OUG 57/2019 privind Codul administrativ referitor la statutul prefectului şi subprefectului, aceste funcţii urmând să fie unele de demnitate publică. Cei care vor fi numiți în funcțiile de prefecți vor putea fi membri de partid. Guvernul a adoptat această OUG în condițiile în care Constituția României arată la articolul 123 că ”atribuţiile prefectului se stabilesc prin lege organică”.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *