PubliNews

Târgul săptămânal de miercuri, de la Câmpia Turzii își reia, parțial, activitatea

Scris de 77

Producătorii locali sunt un pilon al economiei pe care administrația locală de la Câmpia Turzii l-a sprijinit întotdeauna, în conformitate cu legislația în vigoare și cu capacitățile sale.

Tocmai din acest motiv s-a luat decizia de a relua, cel puțin parțial, activitatea Târgului Săptămânal de miercuri, care era organizat la Câmpia Turzii.

În conformitate cu hotărârea nr. 4/07.05.2020 a Comitetului Local pentru Situații de Urgență, începând cu data de miercuri, 13.05.2020, se redeschide piața săptămânală a municipiului, pe platforma din spatele sediului Companiei de Salubritate, strict pentru comercializarea de legume, fructe, flori și răsaduri. Comercializarea produselor va putea fi făcută doar de către persoane fizice sau juridice cu domiciliul sau sediul social în Municipiul Câmpia Turzii sau în comunele Viișoara, Luna și Călărași.

Accesul pe platformă se va face STRICT pe lângă sediul Companiei de Salubritate, iar ieșirea STRICT spre Parcul Municipal (Berc).

Poliția Municipiului Câmpia Turzii și Poliția Locală vor avea sarcina de a supraveghea respectarea măsurilor de distanțare socială, pentru a se preveni răspândirea Covid-19.

„Acest virus ne-a luat multe. Ne-a luat libertăți, ne-a luat persoane dragi, ne-a luat capacitatea de a ne desfășura unele activități, însă noi – ca autoritate publică – avem datoria să susținem activitatea micilor producători. Tocmai din acest motiv, în calitate de președinte al Comitetului Local pentru Situații de Urgență, am propus redeschiderea pieței săptămânale. În Municipiul Câmpia Turzii, precum și în comunele Viișoara, Luna și Călărași sunt sute de producători care trăiesc din vânzarea produselor câmpului, iar aceștia au posibilitatea, prin redeschiderea pieței, să-și vândă produsele, pentru a-și întreține familiile. Câmpia Turzii și comunitățile din jur TRĂIESC și vor continua SĂ SE DEZVOLTE!”, a declarat Dorin Nicolae LOJIGAN – primarul Municipiului Câmpia Turzii.



ULTIMA ORĂ

  • Acum 22 hours Politica
    ARUNCAREA ÎN DERIZORIU A ÎNVĂȚĂMÂNTULUI: Examenele orale de la Bacalaureat se echivalează cu notele din timpul liceului – prevede un proiect de Ordonanță de Urgență publicat de Ministerul Educației, în contextul celor mai mari proteste ale profesorilor în ultimii 18 ani
  • Acum 23 hours Justitie
    ROMÂNIA EȘUATĂ: O femeie al cărei copil de 12 ani a fost ucis la Revoluția din 1989 și-a dat foc în Poiana Brașov în semn de protest față de tergiversarea dosarului Revoluției. Poliția și procuratura au tăcut două săptămâni
  • Acum 1 day Politica
    SOLDĂŢEL DISCIPLINAT AL PARTIDULUI: Boc îi ceartă pe profesorii greviști și ia partea puterii, care se dovedește zilnic incapabilă: ”Nu putem sacrifica aceste generații”. E, să fi fost altcineva la guvernare, ce discurs fulminant ar fi avut Maestrul!
  • Acum 1 day PubliNews
    Educație și distracție la Iulius Mall Cluj: workshopuri pentru părinți și copii cu mentori de la școala Solis
  • Acum 1 day Eveniment
    Ce vor solicita sindicatele din educație la Guvern: ”Îi transmitem și lui Iohannis că noi rezistăm”
  • Acum 1 day Politica
    Președintele Iohannis ar fi avut o întâlnire ”decisivă” cu Ciucă și Ciolacu: Rotativa se face săptămâna viitoare pentru a evita criza de timp
  • Acum 1 day Rautacisme
    Pe unde, Maestre, printre gropile de la metrou, OSĂ se facă culoar de transport public din Mănăștur până în Mărăști?
  • Acum 1 day Rautacisme
    Emil Boc, primarul care le știe pe toate, numai administrație nu prea: De la ”Ioan Sabău nu pleacă nicăieri”, la ”felicitări noului antrenor”
  • Acum 1 day In vizor
    Poliția Locală folosește semnalele acustice și luminoase în mod ilegal. ”Poliţia Locală încearcă din păcate să copieze Poliţia Română şi nu este de bun augur pentru că se ajunge la confuzii”
  • Acum 1 day Eveniment
    A 12-a zi de grevă a profesorilor, nu e al 12-lea ceas și pentru Guvern și locatarul de la Cotroceni: Un nou miting de protest al profesorilor, la Guvern și la Cotroceni
  • Acum 1 day Eveniment
    Grav accident de circulație pe DN1 E60, în Izvoru Crișului, județul Cluj. Un bărbat a rămas încarcerat, minoră consultată de echipajul SMURD
  • Acum 1 day In vizor
    Pentru cine ar fi dispusă Ligia Deca, ministrul Educației, să facă pârnaie? Conform Legii Dialogului social, nr 367/2022, art 159. alin 2. ”Angajatorul nu poate încadra personal care să îi înlocuiască pe cei aflați în grevă”. Prin urmare, situația școlară la disciplina profesorilor aflați în grevă, NU POATE FI ÎNCHEIATĂ, decât ILEGAL
  • Acum 1 day Din oras
    DONEAZĂ pentru Centrul Comunitar KHETANE de la Pata Rât! Împreună putem șterge pata de pe obrazul Clujului!
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE