Din oras

Târgul Produs de Cluj revine la Câmpia Turzii, după doi ani

Asociația Produs de Cluj, organizație aflată sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Câmpia Turzii, organizează cel mai fain târg din Ardeal!  Evenimentul se va desfășura pe parcursul a trei zile,  respectiv între 8 şi 10 iulie, pe platoul din Parcul municipal.

Târgul Produs de Cluj revine la Câmpia Turzii după doi ani, cu aproximativ 50 de  producători și artizani clujeni, precum și invitați speciali din majoritatea județelor Transilvaniei. Colaboratorii Asociației vor oferi vizitatorilor,  la preț de producător, cele mai gustoase  brânzeturi, preparate din  carne de porc, dulcețuri, ciocolată de casă, turtă dulce, siropuri şi sucuri naturale, toate preparate după rețete autentice, păstrate cu sfințenie și transmise din generație în generație. Nu vor lipsi celebrele uleiuri presate la rece, mierea de albine și alte produse apicole, precum și produsele realizate din lavandă. Iubitorii culturii populare vor avea la dispoziție costume populare din toate zonele folclorice ale Transilvaniei, obiecte din lemn, sculptate cu măiestrie de meșterii populari, bijuterii lucrate de mână, icoane, păpuși și obiecte realizate din piele.

Pentru cei mici sunt pregătite o mulțime de activități distractive, ateliere de sculptură în fructe și legume, spectacole de magie, un minunat si modern parc de distracții cu trenulete si carusele special concepute pentru ei, dar nu au fost uitați nici doritorii de senzații tari. Vizitatorii târgului Produs de Cluj vor avea ocazia și să savureze gustoasele preparate pregătite la grătar de cei mai mari specialiști în domeniu și să urmărească spectacolele folclorice susținute de artiști de renume din județul Cluj.

Asociația “Produs de Cluj” a fos înfiinţată la sfârșitul anului 2010, pentru a promova produsele, tradițiile și cultura populară din județul Cluj. Târgurile Produs de Cluj sunt destinate tuturor producătorilor și meșterilor populari clujeni,  păstrători ai tradițiilor populare și culinare clujene, care au mici afaceri de familie și care nu au puterea financiară de a se promova singuri. Produs de Cluj nu e doar un târg, este un brand recunoscut și, mai ales, respectat în Europa, nu doar în România!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *