In vizor

Tarcea a găsit vinovații pentru lipsa parcărilor: proiectanții blocurilor de acum 45 de ani

Viceprimarul Tarcea susține că lipsa locurilor de parcare se datorează modului în care au fost gândite cartierele vechi. Despre cum s-ar fi putut rezolva această situație, de exemplu prin construcția mai multor parkinguri, nu s-a adus vorba. Mai bine așa, decât să auzim din nou despre zeci de alte parkinguri care nu se vor face niciodată. 

„Orașul nu a fost construit și conceput, aici mă refer la cartierele vechi, cum este Mănăștur, Grigorescu, Zorilor, Gheorgheni, Mărăști. Nu a fost conceput pentru un număr așa de mare de mașini. Strategia celor care au construit în anii 70-80 blocurile, era la început un loc de parcare la 10 apartamente, după care s-a ajuns în anii 90 să fie un loc de parcare la 4 apartamente. Deci, evident, nu au fost gândite zonele ca să facă față unui număr atât de mare de mașini. De aceea avem și aceste provocări în ceea ce privește locurile de parcare”, a declarat viceprimarul Dan Tarcea la un post de radio local.

sunteți curioși ce face Primăria pentru a evita ca străzile, aleile, trotuarele și spațiile verzi să fie blocate de mașini? Iată, vă spune Tarcea: se încurajează folosirea transportului în comun.

„Sigur, trebuie să găsim acel mixt, în care cei care au mașină, să se poată bucura de mașină în cartierele în care ei locuiesc. Cei care au copii mici, trebuie să se plimbe în siguranță pe alei și nu pe stradă. Și cei care vor să folosească spațiile verzi, să le poată folosi. Realitatea este că o parte din mașini stau în zona cartierelor pe alei, pe spații verzi. Pentru că așa au fost construite blocurile acum 45 de ani. Ce facem noi în ideea asta: în primul rând încercăm să-i convingem pe clujeni să folosească transportul public. Investim constant în dezvoltarea transportului public, fie că discutăm de autobuze electrice, fie tramvaie noi sau troleibuze, astfel încât clujenii să aibă o alternativă la mașină”, a mai declarat Tarcea.

Având în vedere că aceasta este strategia ultimilor ani, este mai mult decât evident că nu este suficient. Clujenii nu vor să renunțe la mașinile lor oricât ar prioritiza municipalitatea transportul în comun. În acest caz, această strategia trebuie corelată cu construcția de parkinguri în cartiere. Dacă proiecte de infrastructură mari oricum nu s-au făcut, măcar niște parkinguri puteau să fie realizate. Ultimul parking a fost inaugurat în 2021, de atunci doar câteva promisiuni răzlețe. Clujul are 10 parkinguri gestionate de Primărie, mult mai puțin față de necesarul din cartiere.