Din oras

Tânărul prins cu droguri în timpul examenului pentru permis, era deja drogat

Un tânăr i-a înmânat din greșeală polițistului un plic cu urme de droguri, aflat lângă actele de identitate, chiar  în timp ce susținea examenul pentru obținerea permisului. Polițiștii au menționat că acesta era drogat. Se pare că băiatul consumase substanțele chiar înainte să urce la volan pentru a susține examenul.

La data de 30 octombrie a.c., în jurul orei 09.50, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca – Biroul Rutier au constat că un candidat, aflat în procesul de examinare pentru obținerea permisului de conducere, s-ar afla sub influența substanțelor psihoactive.

Polițiștii l-au oprit în trafic pe tânărul de 20 de ani, din comuna Florești, pe strada Plevnei din Cluj-Napoca, în timp ce se afla în examen la volanul unui autocamion, în vederea obținerii permisului de conducere.

În momentul înmânării documentelor către examinator, asupra acestuia a fost depistat un plic gol, ce prezenta urme de substanțe susceptibile de a avea efect psihoactiv. Plicul a fost sigilat și înaintat Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj, în vederea efectuării cercetărilor necesare.

Tânărul a fost testat cu aparatul pentru detectarea substanțelor psihoactive, reieșind indicii cu privire la prezența acestora.

Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

De asemenea, polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Acesta a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate mostre biologice.

În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.