Inspectorii sanitar-veterinari au dat, într-o săptămână, aproape 300 de amenzi în valoare de peste 2,15 milioane de lei şi au retras de…
La Iulius Mall Cluj, începutul lui aprilie înseamnă mai mult decât planuri de sărbători, colecții noi sau idei de vacanță. Până pe…
Inspectorii Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) au retras de la vânzare peste două tone de alimente, în prima fază…
Rocsana începe din nou să adune daruri pentru copiii săraci ai satelor clujene. Cei mai mulți dintre acești copii nu primesc ciocolată…
Ai luat vopsea colorată? Dar ouă de ciocolată? Sigur nu ai uitat de decorațiunile festive? Ştii că trebuie să porți ceva nou…
Anagajații din învățământ vor primi mai repede salariile în luna aprilie. Asta pentru că în acest an, ziua de salariu ”cade” chiar…
Peste un milion de români poartă numele Sfântului Mucenic Gheorghe, dar, pentru că în acest an praznicul acestuia, 23 aprilie, coincide cu…
Sărbătorile pascale sunt deja foarte aproape, așa că dacă vei fi gazdă și ai intrat în „avalanșa” organizării unei mese prefecte sau…
Vladimir Putin, a acordat luni un titlu onorific pentru „eroism” brigăzii 64 de pușcași motorizate, pe care Ucraina a acuzat-o de uciderea…
Premierul Florin Cîțu a scris pe Facebook propunerile pe care la va face Comitetului Național pentru Situații de Urgență privind relaxările din…
Nomad, startup-ul 100% clujean, își întâmpină clienții cu preparate proaspete, gustoase și sănătoase în zona foodcourt din Iulius Mall Cluj. Bolurile cu…
În urmă cu 5 luni, înainte de sărbătorile Pascale, președintele Iohannis a făcut un apel către români: „Staţi acasă! Altfel, după sărbători…
Toate magazinele vor fi închise de Paşte, anul acesta. Unele dintre ele se vor deschide luni, în a doua zi de Paşte,…
Dacă o lăsau așa suspendată, suspendată rămânea, iar după trecerea pandemiei, totul revenea la ceea ce a fost, fiindcă oamenii au memoria…
Președintele Klaus Iohannis nu a fost consultat în privința acordului dintre MAI şi Biserica Ortodoxă privind distribuirea luminii de Paşte. Acest acord nu…
