In vizor

Surse: Iohannis respinge protocolul dintre MAI și BOR. Decizia a fost luată de Vela și Orban fără să îl consulte pe președinte

Președintele Klaus Iohannis nu a fost consultat în privința acordului dintre MAI şi Biserica Ortodoxă privind distribuirea luminii de Paşte. Acest acord nu este pe placul președintelui care se opune oricăror măsuri se relaxare socială. Iohannis i-a chemat la Cotroceni pe Vela și pe Orban, iar decizia ar putea fi întoarsă susțin surse politice pentru Adevărul.

Ludovic Orban şi Marcel Vela au luat decizia de a încheia un acord cu BOR fără să-l consulte pe şeful statului, care ieri a prleungit starea de urgenţă cu încă 30 de zile.  Preşedintele a cerut insistent ca românii să respecte în continuare măsurile de izolare socială, pentru că România nu a atins încă vârful pandemiei.

În schimb, premierul Ludovic Orban şi ministrul de Interne au relaxat, prin înţelegerea cu BOR, decretul prezidenţial. Potrivit juriştilor PNL, acordul cu BOR controvine ordonanţelor militare, deci nu are bază legală. 

Preşedintele Klaus Iohannis i-a convocat, la ora 12:30, pe Ludovic Orban şi pe Marcel Vela la Palatul Cotroceni, pentru a discuta despre acordul MAI-BOR, dar şi despre măsurile pe care Guvernul le va lua în contiuare pe timpul stării de urgenţă. La finalul întâlnirii, şeful statului va susţine o conferinţă de presă.  

Împotriva acestui acord s-a pronunțat și ministrul Sănătății, acesta considerând că acordul este riscant pentru populație. Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a lăsat să se înțeleagă că acordul MAI-BOR pentru desfășurarea Paștelui nu este o alegere tocmai fericită, acum în plină pandemie și în condițiile în care vârful nu a fost atins în România.

De asemenea, UDMR a cerut anularea acestui acord, considerând că este o măsură discriminatorie față de credincioșii catolici și protestanți. De altfel, UMDR susține că prin noile decizii anunțate, ministrul de Interne se pregătește, practic, să anuleze toate rezultatele obținute până în prezent prin introducerea măsurilor de prevenire și combatere a epidemiei.

În urma unui protocolui semnat de MAI cu Patriarhia Română, s-a convenit la luarea unor măsuri mai relaxate pentru creștinii orodocși. Oamenilor li se permite să meargă la biserică pentru ridicarea Paștilor, iar preoții au voie să meargă acasă la credincioși pentru a le distribui Sfânta Lumină. Polițiștii vor duce Sfânta Lumină în zonele carantinate.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *