Ieri a avut loc o nouă acțiune în trafic, în cadrul proiectului „Copil Iubit la Bord”, demarat de Inspectoratul de Poliție Județean…
Se întâmplă adesea ca în parcul din centrul orașului oameni obosiți ajung să ațipească pe bănci sau pe iarbă. Un bărbat și-a făcut…
Compania de Salubritate Câmpia Turzii pare incapabilă să gestioneze situația deșeurilor de la nivelul municipiului Câmpia Turzii. Cetățenii din Câmpia Turzii sunt…
Primarul Boc a venit în sprijinul panseluțelor de la Poliția Locală, firave așa cum sunt ele, le era greu să patruleze prin…
Odată cu creșterea temperaturilor și trecerii la starea de alertă, în traficul rutier, au revenit trotinetele electrice. Astfel că polițiștii le reamintesc…
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a fost sancţionat, miercuri, de Colegiul director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării cu o amendă de 5.000…
Consiliul Concurenței a amendat R.A. Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj pentru abuz de poziție dominantă, ca urmare a faptului că managementul regiei…
Ziar de Cluj atrăgea atenția asupra amenzilor pe care Poliția Locală Florești le aplică locuitorilor din comună care îndrăznesc să îl critice pe…
Preotul din Cluj-Napoca care a organizat o slujbă religioasă în Vinerea Mare la o biserică din cartierul Mănăştur, cel mai mare din…
Ziar de Cluj prezenta în urmă cu câteva zile cazul a doi cetățeni din Florești, amendați de către Poliția Locală din Florești…
Cea mai mare comună din țară, Florești, se laudă nu doar cu numărul mare de locuitori, cu miile de apartamente apărute ca…
Fata de 17 ani din Viișoara care a dispărut de acasă de o săptămână a fost găsită de către polițiști în Câmpia…
În această seară pompierii au intervenit pentru a stinge un incendiu de proporții în Someșeni, zona Selgros. Potrivit primelor informații ar fi…
Autoritățile din județul Cluj au dat amenzi în valoare de 344 de mii de lei în ultimele 24 de ore. Potrivit surselor,…
Polițiștii și jandarmii clujeni au amendat 77 de clujeni pentru că nu au respectat restricțiile de circulație impuse pentru intervalul orar 22:00-06:00. 264…