Curtea de Apel Cluj i-a condamnat, astazi, pe ambii suspecti din dosarul „Jaf la BT” la cate 10 ani de inchisoare cu executare, dupa ce prima instanta il condamnase numai pe unul dintre ei la o pedeapsa de 17 ani de inchisoare. Bogdan Baciu a primit, de data aceasta, o condamnare la 10 ani de inchisoare, alaturi de Dan Andrei Hosu, ambii fiind principalii suspecti in celebrul caz „Jaf la BT”. Anul trecut, insa, Tribunalul Cluj il condamna doar pe Dan Andrei Hosu in acest dosar, Bogdan Baciu fiind achitat. Curtea de Apel Cluj a dispus, de asemenea, ca cei doi sa nu parareasca tara pana la judecarea definitiva a cauzei, care se va face la Inalta Curte de Casatie si Justitie.
“Spre deosebire de coinculpatul Baciu Bogdan, in cazul familiei Hosu se constata o modificare semnificativa a situatiei financiare, marcata printr-o activitate prolifica de comert cu masini second-hand, cat si din perspectiva modului in care inculpatul Hosu Andrei Dan isi petrece timpoul liber”, arata Tribunalul Cluj , anul trecut, in motivarea de condamnare in cazul lui Dan Andrei Hosu.Nu de aceeasi parere au fost si magistratii Curtii de Apel Cluj, care au considerat ca vinovat este si Bogdan Baciu.
Dan Andrei Hosu si Bogdan Baciu au fost arestati preventiv din ianuarie 2010 pana in mai 2011, fiind principali suspecti in cazul “Jaf la BT”. Jaful de la sucursala Bancii Transilvania din Manastur s-a produs in 13 februarie 2009, la ora 16.45. Cei doi suspecti au fost descrisi de mai multi martori ca fiind de inaltime de pana la 1,82 metri si slabuti. Din rechizitoriul intocmit de procurori reiese ca Bogdan Baciu este cel care a luat suma de 246.650 de lei de la ghiseul numarul 3 al bancii, in timp ce Dan Andrei Hosu l-ar fi mobilizat pe agentul de paza.