Politica

Surse din PSD afirmă că Vasile Dîncu ar fi “omul-surpriză” pregătit de Dragnea pentru a fi prezidențiabilul PSD

Surse din interiorul Partidului Social Democrat au confirmat pentru redacția PSnews.ro numele candidatului pe care Dragnea ar vrea să îl înainteze în cursa pentru fotoliul de la Cotroceni. Liviu Dragnea l-ar pregăti pentru cursa din 2019 pe fostul vicepremier Vasile Dîncu – cel care îl sfătuia, luna trecută, pe liderul social-democraților să nu se lase mânat de ”beția puterii” și care este perceput a fi parte importantă al “Grupului de la Cluj”, grup ostil în declarații față de Dragnea. Conform surselor PSnews.ro, asta ar explica apropierea dintre Dragnea și Dîncu din ultima vreme. În acest sens se speculează și prezența în sală ca invitat a lui Vasile Dîncu la Congresul PSD de sâmbătă (foto), manifestare la care nu au fost invitați să partcipe nici măcar foștii președinți ai acestui partid.

Varianta Dîncu ar fi testată de Dragnea în contrapondere la pretenția lui Călin Popescu Tăriceanu – care se vede unicul candidat la prezidențiale al coaliției aflate la guvernare. De asemenea, liderul PSD speră și că va muta tunurile celor care îl atacă (atât din interiorul partidului, cât și din exteriorul acestuia) pe ținta Vasile Dîncu.

Varianta a doua este mai probabilă având în vedere că, de obicei, “iepurașii” sunt scoși la înaintare cu un an înainte de alegerile prezidențiale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *