Eveniment

Suparata ca parintii vor sa o marite rapid, aceasta tanara si-a facut un "CV de casatorie" inedit

Ingrijorati ca fata lor nu si-a gasit inca un sot, parintii unei tinere din India i-au creat un profil pe un site de dating, in speranta ca va reusi astfel sa cunoasca un potential partener, scrie The Telegraph.

Insa acest gand este departe de tanara in varsta de 23 de ani, care, suparata ca parintii ei i-au descris doar calitatile, Indhuja Pillai si-a scris propria descriere pe blog, astfel incat sa-i descurajeze pe cei care cred ca vor gasi in ea o sotie supusa.

„Port ochelari si arat ca o tocilara cu ei. Nu sunt cheltuitoare si nici nu imi place sa merg la cumparaturi. Detest drama, nu sunt o fana a televizorului. Nu citesc. Nu sunt o femeie feminina. Cu siguranta nu sunt buna de nevasta. Nu o sa-mi las parul lung niciodata”, a scris Indhuja.

Tanara a mai precizat ca partenerul ei ideal ar fi un barbat „preferabil cu barba„, care sa isi doreasca sa vada lumea si „sa fie in stare sa poarte o conversatie cel putin 30 de minute„.

Descrierea onesta pe care si-a facut-o Indhuja i-a adus popularitatea online si peste 30 de cereri in casatorie. Intr-un interviu acordat The Telegraph, ea a explicat de ce nu vrea sa se marite prea curand:

„Nu fac lucruri care le plac de obicei femeilor. Nu merg la salon, nu-mi fac unghiile, nu port haine feminine. Imi plac motocicletele si vreau sa plec intr-o calatorie in jurul lumii. Chiar daca ar fi sa ma marit, nu as vrea sa ma asez intr-un loc, vreau sa hoinaresc prin lume, cu rucsacul in spate”, a spus ea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *