Colegul de la NCN, Mircea Barbu, a realizat un reportaj foarte bun cu privire la „Zombie”, drogul care ucide mințile tinerilor din Câmpia Turzii. Le distruge minţile cam peste tot unde se consumă în acest judeţ. Tragic este faptul că autorităţile, deşi o vară întreagă au fost puse în faţa unor dovezi zdrobitoare cu privire la existenţa unui fenomen de masă (cu copii leşinaţi pe bănci, sau plimbându-se dezarticulat pe străzi şi prin parcuri), au ales calea negării – la ei în fief nu se întâmpla nimic. Asta deşi, în ultimele şase luni, măcar Câmpia Turzii şi Turda deveniseră un focar pentru consumatorii de așa-zise „legale” din nordul României.
Drogul care face ravagii se numește Zombie. Existenţa sa pe piaţă a fost negată. Răspunsul ANA, la întrebarea adresată în scris de către colegul Mircea Barbu, a fost că „nu știm să existe un nou drog pe piața din România”.
Numai că, filmuleţele şi fotografiile devenite virale prin intermediul mass media au arătat că problema drogurilor la Câmpia Turzii este atâta de mare încât până şi Avocatul Poporului și DIICOT Cluj s-au sesizat din oficiu. Au urmat acţiuni ale DIICOT Cluj în urma cărora au fost arestaţi suspecţi şi luări publice de poziţie ale Avocatului Poporului, urmate de tăcere profundă.
Între timp, șeful Agenției Naționale Antidrog, Sorin Oprea, a fost demis. Surse din Agenției susțin că demiterea are legătură și cu cazurile de la Câmpia Turzii, iar acum două luni, spre stupefacţia ofiţerilor antidrog, judecători ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au legalizat consumul de etnobotanice în România. Dar aceasta este o altă discuţie.
Mircea Barbu au reușit să pătrundă în lumea consumatorilor de etnobotanice. A reuşit să convingă un un consumator cronic să vorbească, cu identitate protejată, despre tenebrele unei lumi în care se pătrunde prea uşor şi nu se mai poate ieşi atât de simplu. Martorul nostru ar vrea să se lase, să iasă din această lume, dar în România nu există clinici de profil pentru minori, iar tratamentul într-o clinică particulară costă peste 1 000 de euro/lună.
Am să vă rog să urmăriţi materialul realizat de Mircea Barbu, să vedeţi cu ochii voștri cum se desfășoară tranzacţiile morţii „etno” printre blocurile din cartierele muncitorești ale Câmpiei Turzii.
Acumi vreau să vă vorbesc despre indolenţa noastră şi despre cum ne-am abandonat copiii. Despre complicitatea noastră cu indolenţa şi incompetenţa unor autorităţi care trăiesc în lipsă de viziune faţă de cum s-ar putea elimina cu adevărat acest fenomen dacă s-ar vrea. Dar cei cu bani îşi cumpără cu bani lipsa de grijă faţă de copii, cei fără bani doar îi azvărlă în grija statului. Ne aruncăm copiii în braţele unui sistem de Învăţământ încremenit în minciună și neperformanță care nu vrea să se reformeze. Apoi ne mirăm că ni se livrează o nouă generaţie de analfabeţi şi numai analfabeţi buni de trimis pe plantaţiile statului şi atât.
Copii fără perspective. Fără perspective în şcoală, făr nimic după şcoală. Aici este locul în care trebuie lucrat.
Mi-a atras atenţia în reportaj remarca tristă a martorului nostru. Parcurile dintre blocuri – „aici era plin de copii care se jucau fotbal, acum toţi şi-o trag în venă”…
Şi mi-am adus aminte despre cum mi-am răcit eu, degeaba, gura prin 2006, să-i scoatem pe copiii din cartiere de pe „asfalt”, să le dăm un „hobby” în lupta antidrog. Şi cum, trei ani mai târziu, în faţa aceloraşi autorităţi, cu date concrete despre consumul de droguri în municipiu, mi-am răcit gura egal de degeaba cu acest proiect.
În 1 iunie 2006, împreună cu un grup de prieteni, am încercat să punem în practică acest proiect „Hobby-Antidrog”, să vedem cum funcționează și cam care ar fi efortul depus pentru a realiza o singură manifestare de acest gen. Am dus 120 de copii pe lacul de la Mărtineşti (dintre care 54 erau copii instituționalizați), i-am echipat pentru pescuit sportiv şi i-am învăţat, cu ajutorul unor prieteni pasionați de pescuit, cum se participă la concursuri de acest gen. Ne-am gândit atunci că mai bine facem acest efort pecuniar şi de timp PREVENTIV, decât să ne lamentăm peste zece ani, când aceşti copii vor fi mari: „oare cu ce am greşit”. I-am cooptat în proiect și pe specialiştii Agenţiei Naţionale de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog a Judeţului Cluj, care au conferenţiat pe problema drogurilor, punând la dispoziţia participanţilor materiale de propagandă antidrog. Atunci ne-am propus cooptarea acestor copii şi în Programul MONITOR DE TIMP LIBER prin care speram să polarizăm în şcoli activităţi de genul HOBBY-ANTIDROG, mergând, în final, până la crearea unor CENTRE DE ZI HOBBY-ANTIDROG (măcar un astfel de centru în fiecare cartier – și cum de atunci s-au creat Primării de cartier, mă gândesc că acestea ar fi fost bune pentru a polariza astfel de activități). Am zis că trebuie să-i responsabilizăm pe copii, să le acordăm șansa ca prin ei înșiși, printr-o pasiune pentru ceva, să poată să-și câștige singuri încrederea de care au nevoie pentru a putea răzbi fără prea multe hopuri în viaţă. Şi fără a apela la droguri.
Trei ani mai târziu trimiteam proiectul către Primăria municipiului Cluj-Napoca şi arătam AVANTAJELE realizării acestuia:
„Propun organizarea de către Primăria municipiului Cluj-Napoca în parteneriat cu școlile din subordine a unui campionat municipal interşcoli – pe diverse hobby-uri (ateliere), pentru a scoate copiii de „pe asfalt”. Acest campionat, organizat pe categorii (ciclism, turism, sporturi, colecții, pescuit, drumeție, fotografie), să fie finalizat anual, în fiecare 1 iunie (Ziua Internațională a Copiilor), cu o cupă ce poate fi denumită CUPA HOBBY-ANTIDROG. Cupa poate rămâne în posesia școlii, grupului de hobby – orice alt avantaj moral și/sau material adus din sponsorizarea acestui eveniment (evenimente) fiind binevenit. Prin avantaj material se înțelege orice echipament personal câștigat ca urmare a exercitării hobby-ului și care sprijină continuarea acestuia.
AVANTAJE:
- Copiilor li se oferă o alternativă, un HOBBY.
- Copiii sunt scoşi în natură, în afara oraşului, în afara rutinei zilnice.
- Copiii sunt învăţaţi să socializeze, să integreze în grupul lor, prin intermediul HOBBY-ului, categorii aparte de cetăţeni – cum sunt şi copiii instituţionalizaţi.
- Copiii sunt învăţaţi cu competiţia, cu genul de întrecere în care pot fi “grozavi” prin ceea ce realizează şi nu prin ceea ce le impune anturajul.
- Un concurs de eseuri, la nivel de municipiu, al copiilor participanţi ar fi benefic din punctul de vedere al scopului propus – copiii nu prea mai au apetență pentru lecturi, pentru acumularea de cuvinte noi în vocabular (iar să-i lăsăm să se educe de la televizor mi se pare o crimă).
- Competiţia poate fi continuată la nivel regional şi naţional – onoarea iniţiativei revenind municipiului Cluj-Napoca.”
Dar sunt mai importante „berăriile culturale” – că plătesc serviciile sinecuriştilor politici, decât să faci ceva concret pentru viitorul copiilor Clujului!
Dacă aţi văzut undeva un astfel de proiect al municipalităţii, să-mi scrieţi şi mie.
Aşa că nu vă miraţi că suntem o societate bolnavă care ne-am abandonat copiii. În mâna unui stat indiferent şi a delerilor de tot felul.