Din care am aflat că nimeni nu ştie nimic despre drafturile legilor noii Securităţi, dar am primit asigurări că libertatăţile şi drepturile civile nu ne sunt puse în primejdie şi nici că nu vom avea obligaţia de a ne turna apropiaţii.
Am mai aflat că, pentru prima dată, în ultimii 7 ani, pentru situaţia din România nu mai e de vină „ionopotkivanok” „Peeee Seeee Deee” ci „tavarişi Putin”.
Şi noi care am crezut că are să vină să ne spună să stăm acasă, că, după Sărbători, vom avea înmormântări… Când colo a fost doar anunţul că încă mai există, să nu ne facem griji dacă se aude păcănitul genţilor de voiaj la Cotroceni, în fond, urmează Vacanţa Mare.
Citez din atenţia, grija şi îngrijorarea prezidenţială: „dacă v-ați aștepta să comentez, dacă mi s-ar face, dacă e o problemă… nu se discută”. Cu alte cuvinte, pe domnul nu îl mai interesează, în afară de pensie, decât dacă i se va propune să fie şeful NATO. În rest nu comentează, că, oricum, nu l-a întrebat nimeni ceva de golf sau concedii şi nici despre ghinionul de a obţine şase case din meditaţii.
Este clar, în lumea lui Klaus Iohannis există „politicienii care fac legi” şi „oamenii de rând care-i votează pe politicienii care le votează.”
Şi oameni care se întreabă cine-i verifică pe toţi ăştia care „fac şi dreg”…, de românii ponoase culeg. Nu e treaba preşedintelui să ştie ce scriu unii şi alţii în legile securităţii, treaba lui este să-i ameninţe că „le ştie sursele” celor care i-au dat în gât pe cei care au scris enormităţile securistoide din acele sulfuroase „drafturi”.
Sau s-au scos mizeriile „pe piaţă” să se vadă până unde poate decade vigilenţa civică şi cât mai acceptă societatea civilă să fie sufocată de moletierul puturos din bocancul societăţii în civil? Şi, în funcţie de reacţii, să se facă mici ajustări, mici corecţii, să se poată zice: „am salvat Democraţia”!? E ca „ajutorul” de 50 de bani la litrul de combustibil – atâta s-a putut.
Apoi au să ni-l scoată pe „cormoranul” de Lucian Mândruţă din bazinul cu „noricinicolai” să ne spună cum să economisim democraţie, aşa cum economiseşte el punând benzină în motorul diesel.
E ca şi cum ne-ar spune că nu e nici o diferenţă între o bujie cu scânteie şi una incandescentă…
Şi că democraţia funcţionează oricum: şi dacă îi aplici o plită sub fund, şi dacă-i dai şocuri la cheie. Dacă poţi lega drepturile şi libertăţile civile cu o sârmă (aşa cum s-a făcut în pandemie), de ce să nu-i pui şi un şurub cu pas mai mare societăţii civile, să vezi până unde o poţi (re)strânge în drepturi şi libertăţi până începe să ţipe?
Măgarilor în civil care ne spun că benzina e bună dacă e turnată în rezervorul maşinii diesel, că duce la reducerea cheltuielilor, le spunem că da, au dreptate, reduce cheltuielile definitiv, că cu maşina aia nu prea mai circului. În mod cert ar ajuta ca, peste benzina aceea, să se toarne în rezervor şi nişte kilograme de zahăr: să se îndulcească situaţia…
Că prima recomandare, dacă realizezi din timp ce prostie ai făcut, este să nu porneşti, în nici un caz, motorul. Ci, să soliciţi o autospecială pentru a transporta maşina la un service. În cel mai bun caz, când eroarea este depistată, înainte de a porni motorul, problema se rezolvă prin eliminarea combustibilului necorespunzător şi spălarea rezervorului.
Prin urmare cum spălăm rezervorul Democraţiei, că am turnat turnători, securişti, impostori şi alte dihănii care se dădeau iubitoare de libertate, în acesta?
Vă arăt cum se joacă politicienii „alba-neagra” cu democraţia.
Cei strânşi în jurul celui care amestecă capacele „marcatoare” (sau scrie „drafturi” de legi ale securităţii”, de un exemplu concret), sunt tot de-ai lui – deşi, pentru a le pica fraierul în gheare, se prefac c-ar fi ei înşişi jucători.
Se-mbulzesc, îşi dau cu părearea, cică mai şi trişează: numai ce-l vezi pe câte unul că-şi bagă degetul în gură şi, pe furiş, marchează capacul „marcator” („sifonează” în mass media „drafturi” de legi ale securităţii, de-un exemplu concret), pariază (şmenarul şef cică nu vede nimic, nu ştie nimic, nu observă, n-are atenţie şi nici îngrijorare – de-un exemplu concret) şi… câştigă.
Câştigă de câteva ori la rând până ce se încing spiritele şi se dau mai aproape de joc „guvizii”.
Haţ! – vezi că sare câte un „guvide” să muşte la capacul marcat cu salivă. Dar, surpriză! – şmenarul şef tocmai atunci remarcă dâra de salivă şi vrea să renunţe la pariu. Nu! – sar cei din jur (tot ăia ai lui), a pus omul mâna, cinstit e să vadă ce-i acolo, să câştige. Mă nenorociţi! – se vaietă şmenarul şef, după care, ca lovit de inspiraţie, acceptă pariul, dar cu o condiţie: dublu sau nimic!
Dublu sau nimic – guvidelui i se aprind ochii a câştig (nu simte că se zbate de mult pe mal, cu cârligul în buză) şi se caută la portofel.
Normal că aia „marcată” nu e aia „marcatoare”…
Întrebarea este: care este dublul sau nimicul pe care s-a „marcat” cu saliva vorbelor aruncate în spaţiul public pe aceste „drafturi” de legi ale securităţii?