În curtea din fața blocului în care am copilărit era o masă pentru jocul de ping-pong turnată din beton, vopsită-n verde și cu marginile în alb. Nu știu cum se face, dar masa respectivă fusese livrată „de nouă” cu colțurile şi marginile gata sparte și cu nenumărate alte lipsuri în suprafața de joc. Nu conta, toți copiii blocului ne adunam în jurul ei și ne jucam. Cum eram mulți, câteodată și vreo 40, cu toții doritori de ţăcăneală, inventaserăm un fel de joc-eliminatoriu în care alergam roată în jurul mesei, trimițând cu paleta „chinezească”, sau cea „traforată”, mingea din celuloid unul altuia, ca într-un carusel – când dintr-un câmp de joc, când din celălalt. Asta până când, rând pe rând, eram eliminați din joc, pe măsură ce făceam o greșeală și trimiteam mingea aiurea, sau sărea ea aiurea, nimerind un gol despre care am pomenit. Ultimii doi rămași câștigau dreptul să joace față în față un set complet. De precizat: altfel sare mingea de pe o suprafață din beton (mult mai iute și mai imprevizibil) și să nu uitați toate acele goluri și lipsuri din suprafața de joc care făceau mingea să ia traiectorii dintre cele mai nebănuite. Ori noi învățaserăm toate capcanele și cei mai buni trimiteau mingea exact acolo unde trebuia trimisă încât să-i elimine pe cei slabi. Cei slabi rămâneau cu alergatul în jurul mesei, cei buni cu jocul final.
Ce aş fi vrut să vă zic? Că, dacă nu aţi apucat să donaţi pentru Catedrala Notre Dame, puteţi dona pentru unul dintre spitalele din România. Că, despre terenul de joc al Sănătății românești, știm că este praf și pulbere, cu găuri și lipsuri. De ani de zile se văicăresc cei din sistem că există subfinanțare, când, în realitate, vorbim despre un monopol al statului pe banii contribuabililor. Și, ca orice monopol, este toxic și nu poate duce decât la lipsă de competiție și calitate. Monopolul favorizează incompetența – în fond pe funcțiile bune de tocat banii nimănui (cum sunt considerați banii bugetului), se fac numirile politice. Politicienii noştri au politizat Sănătatea, nu au eficientizat-o. Poate ați uitat-o pe Daniela Bartoș, această Abramburică a sistemului de Sănătate din România, sau pe contabilul peltic Eugen Nicolăescu – ei sunt imaginea politicienilor lăsați să-și dovedească incompetența pe banii noștri. Banii alocați Sănătății au fost dintotdeauna “puțini” – deşi vorbim despre miliardele de euro neantizate fără a se constata nimic: nici eficiență, nici îmbunătățire de sistem, ci doar hoteluri și sanatorii. Și-atunci, știind că sistemul nu este făcut să funcționeze eficient, de ce se cer bani mai mulți? Doar pentru a se perpetua niște proaste obiceiuri pe banii celor care-și plătesc obligațiile? Că miza este: cine fură banii de medicamente, de exemplu: partidul care pune ministrul, sau partidul care numește pe şeful Casei de Asigurări? Căci hoţii nu cunosc decât două posibilităţi: ministerul să controleze CNAS-ul (adică să împartă prada) sau CNAS-ul să fie independent (adică prada să se ducă numai la unii). Nimeni n-a vrut până acum să reglementeze piaţa, pentru că niciunul din aceşti “experţi”, manageri, gestionari şi chiar moralişti nu se gândeşte decât la interesul său. Şi trebuie s-o recunoaştem: la împărţeala portofoliilor din orice guvernare, fără controlul CNAS, ministeriatul Sănătăţii n-are niciun haz. Vorba lui Friedrich Engels: “Românii sunt un popor fără istorie, destinați să piară în furtuna revoluției mondiale. Dispariția lor de pe fața pământului va fi un pas înainte”. (asta scria dumnealui în ianuarie 1846). Şi să nu uităm nici ceea ce a zis Charles Darwin: “Nu specia cea mai puternică sau cea mai inteligentă supraviețuiește. Ci aceea care se adaptează cel mai bine la schimbări”. Să vă dau un exemplu din România profundă: acum vreo trei ani, angajaţii unei firme din Giurgiu au fost trimiși la demolat un imobil. Și, să nu se lase mai prejos ca mediciii care operează piciorul sănătos în locul celui bolnav, au demolat un imobil greşit. Zicea primarul, scărpinându-se la ceafă: „Omul ăla a zis: ăsta e blocul şi Dorel s-a apucat de treabă”. Adică ce, numai guvernele pot fi violente și stupide?
marginile în alb. Nu știu cum se face, dar masa respectivă fusese livrată „de nouă” cu colțurile şi marginile gata sparte și cu nenumărate alte lipsuri în suprafața de joc. Nu conta, toți copiii blocului ne adunam în jurul ei și ne jucam. Cum eram mulți, câteodată și vreo 40, cu toții doritori de ţăcăneală, inventaserăm un fel de joc-eliminatoriu în care alergam roată în jurul mesei, trimițând cu paleta „chinezească”, dau cea „traforată”, mingea din celuloid unul altuia, ca într-un carusel – când dintr-un câmp de joc, când din celălalt. Asta până când, rând pe rând, eram eliminați din joc, pe măsură ce făceam o greșeală și trimiteam mingea aiurea, sau sărea ea aiurea, nimerind un gol despre care am pomenit. Ultimii doi rămași câștigau dreptul să joace față în față un set complet. De precizat: altfel sare mingea de pe o suprafață din beton (mult mai iute și mai imprevizibil) și să nu uitați toate acele goluri și lipsuri din suprafața de joc care făceau mingea să ia traiectorii dintre cele mai nebănuite. Ori noi învățasem toate capcanele și cei mai buni trimiteau mingea exact acolo unde trebuia trimisă încât să-i elimine pe cei slabi. Cei slabi rămâneau cu alergatul în jurul mesei, cei buni cu jocul final.
Ce aş fi vrut să vă zic? Că, dacă nu aţi apucat să donaţi pentru Catedrala Notre Dame, puteţi dona pentru unul dintre spitalele din România. Că, despre terenul de joc al Sănătății românești, știm că este praf și pulbere, cu găuri și lipsuri. De ani de zile se văicăresc cei din sistem că există subfinanțare, când, în realitate, vorbim despre un monopol al statului pe banii contribuabililor. Și, ca orice monopol, este toxic și nu poate duce decât la lipsă de competiție și calitate. Monopolul favorizează incompetența – în fond pe funcțiile bune de tocat banii nimănui (cum sunt considerați banii bugetului), se fac numirile politice. Politicienii noştri au politizat Sănătatea, nu au eficientizat-o. Poate ați uitat-o pe Daniela Bartoș, Abramburica a sistemului de Sănătate din România, sau pe contabilul peltic Eugen Nicolăescu – ei sunt imaginea politicienilor lăsați să-și dovedească incompetența pe banii noștri. Banii alocați Sănătății au fost dintotdeauna “puțini” – deşi vorbim despre miliardele de euro neantizate fără a se constata nimic: nici eficiență, nici îmbunătățire de sistem, ci doar hoteluri și sanatoria. Și-atunci, știind că sistemul nu este făcut să funcționeze eficient, de ce se cer bani mai mulți? Doar pentru a se perpetua niște proaste obiceiuri pe banii celor care-și plătesc obligațiile? Că miza este: cine fură banii de medicamente, de exemplu: partidul care pune ministrul, sau partidul care numește pe şeful Casei de Asigurări? Căci hoţii nu cunosc decât două posibilităţi: ministerul să controleze CNAS-ul (adică să împartă prada) sau CNAS-ul să fie independent (adică prada să se ducă numai la unii). Nimeni n-a vrut până acum să reglementeze piaţa, pentru că niciunul din aceşti “experţi”, manageri, gestionari şi chiar moralişti nu se gândeşte decât la interesul său. Şi trebuie s-o recunoaştem: la împărţeala portofoliilor din orice guvernare, fără controlul CNAS, ministeriatul Sănătăţii n-are niciun haz. Vorba lui Friedrich Engels: “Românii sunt un popor fără istorie, destinați să piară în furtuna revoluției mondiale. Dispariția lor de pe fața pământului va fi un pas înainte”. (asta scria dumnealui în ianuarie 1846). Şi să nu uităm nici ceea ce a zis Charles Darwin: “Nu specia cea mai puternică sau cea mai inteligentă supraviețuiește. Ci aceea care se adaptează cel mai bine la schimbări”. Să vă dau un exemplu din România profundă: acum vreo trei ani, angajaţii unei firme din Giurgiu au fost trimiși la demolat un imobil. Și, să nu se lase mai prejos ca mediciii care operează piciorul sănătos în locul celui bolnav, au demolat un imobil greşit. Zicea primarul, scărpinându-se la ceafă: „Omul ăla a zis: ăsta e blocul şi Dorel s-a apucat de treabă”. Adică ce, numai guvernele pot fi violente și stupide?