Vă salut, cu tristeţe din redacţia improvizată acasă, cea adaptată la vremuri de Coronacriză să pot vorbi, să vă vorbesc. Că dacă noi, cei care mai avem vorbe la noi, tăcem, toată lumea are să tacă. De ce? Veţi vedea în cele ce urmează.
Avem o poveste despre viaţă care conţine toate ingredientele care ne fac să înţelegem insubordonarea românilor faţă de legi: miserupism, indolenţă, muncă după ureche, extrem de multă prostie, furt şi haiducie. Totul presărat cu lacrimogen de situaţie de se zguduie de la plâns până şi valtrapul cailor de la dric dacă le spui povestea.
Plus o demonstraţie despre cum ar fi de preferat să citeşti un fake-news izbutit (un pamflet, oricum miliţienii gândirii nu fac diferenţa), în locul unei stupidităţi non-jurnalistice.
Studiu de caz: Drama din spatele evadării „haiducului“ Onorel: a dormit zi de zi la mormântul copilului. „Acolo m-aţi fi găsit mort“ – material publicat în cotidianul „Adevărul”. Să vorbim despre non-jurnalism „quality”…
Deţinutul Onorel s-a trezit într-o dimineaţă a lunii aprilie a anului pandemic 2020 în patul său de închisoare de la Secția Exterioară Movila Vulpii a Penitenciarului Ploiești (undeva în apropierea DN1, la ieşirea din Ploieşti spre Câmpina), cu o dorinţă iminentă de a-şi pune capăt zilelor pentru a şasea oară.
Prin urmare, şi-a luat picioarele la spinare şi dus a fost, să moară pe mormântul copilului său îngropat la marginea satului Măgura din comuna Şoimari.
Aşa începe, conform unui material jurnalistic din „Adevărul” – de cea mai ineptă şi proastă calitate, „epopeea” lui Onorel, evadatul care timp de 32 de zile a pus pe drumuri peste 150 de poliţişti din Prahova, Sibiu şi Bucureşti, pentru a fi prins de sătenii cărora le fura mâncarea „epuizat, flămând şi nerăbdător să ajungă pentru ultima dată în locul cel mai drag lui, mormântul copilului său”, unde „ar fi aprins o candelă la căpătâiul băiatului şi apoi şi-ar fi pus capăt zilelor”.
De 32 de zile era nerăbdător să-şi pună capăt zilelor şi, când să-şi învingă nerăbdarea, sătenii l-au fugărit, prins sub malul unui râu, imobilizat şi predat celor peste 150 de poliţişti care pierdeau vremea prin zonă.
„Fugarul a încercat să scape şi s-a aruncat în gârla din apropiere, însă un tânăr de 24 de ani a reuşit să îl imobilizeze. Evadatul a fost legat cu un căpăstru de cal, până când în zona au sosit şi poliţiştii, cărora li l-au preluat” – aşa relatează incidentul, ştirileprotv.ro.
A fost prins în 15 mai, de către localnicii din satul Izeşti, comuna Bălteşti, conform „Adevărul”, sau pe „pe raza comunei Podenii Noi”, conform unui comunicat al Poliţiei – fiecare poate să-şi aleagă ce poziţionare geografică doreşte.
Să ţinem minte că, până acum, avem aşa: comuna Bălteşti şi Podenii Noi, ca loc al prinderii lui Onorel şi comuna Şoimari ca loc de finalizare al „odiseii” prin sinucidere pe mormântul copilului.
Onorel executa o pedeapsă de „carantinare socială” de tei ani pentru furt şi a devenit şi mai cunoscut pentru că a furat timp de 32 de zile mâncarea din frigiderele a mai multor săteni. Mai mult, unii localnici se plângeau că le-ar fi dispărut și mai mulți bani din casă. Dar asta zice Poliţia, o sursă nu prea de încredere.
„Cât timp s-a bucurat de libertate a săvârşit multe alte furturi, de regulă mâncare, băutura şi haine de prin casele oamenilor din Matiţa, Bălţeşti şi Podenii Noi” – conform stirileprotev.ro, care a comentat comunicatul Poliţiei.
„Adevărul”, însă, ne pune să alegem între varianta unui hoţ de duzină şi cea a unui „haiduc”. Care nu intra în casele sătenilor ca să fure de mâncare, băutură şi haine, ci să caute otravă – pentru uz personal, în vederea părăsirii acestei lumi.
„Ştia că oamenii au prin poduri ”şoricioacă”, otravă pentru şoareci.” „Acesta era scenariul. Să găsească boabele de otravă pe care să le înghită imediat ce-ar fi ajuns la mormântul lui Cătălin, băiatul lui.”
Dar, dramă demnă de o ecranizare:
„n-a mai apucat să-şi ducă planul până la capăt, fiind prins pe către oamenii din sat, sătui de prezenţa sutelor de poliţişti care îi împiedicau să reia diverse activităţi infracţionale”.
Realizaţi?
Sătenii l-au suportat 32 de zile pe Onorel sus pe creasta dealurilor (citez din relatare nonjurnalistei de la „Adevărul”): de unde „supraveghea, pe timpul zilei, toate mişcările poliţiştilor”. Că era carantină şi oricum era interzis să se iasă din case după ora 22,00. Dar, odată cu bâlba Guvernului Mandolină, şi cele trei zile de vid legislativ, haiducia sătenilor s-a lovit de haiducia lui Onorel „care îi împiedica să reia diverse activităţi infracţionale”… Un sat de infractori, care va să zică!
Vorba unora: „bă, ej nebun?”
Dar staţi că nu e tot. Nu ştiu ce fel de „Sindrom Sthokolm” trăieşte funcţionara de presă de la „Adevărul” dar aflăm din relatarea acesteia că „spaima poliţiştilor” nu era că nu-l vor prinde pe Onorel, ci ca nu cumva să nu-i „facă felul” sătenii cei dedulciţi la propriile lor activităţi infracţionale. Citez:
„Poliţiştii ştiau că Onorel nu este violent, dar se temeau de reacţia oamenilor care deja intraseră în panică şi ameninţau că, dacă îl vor prinde în curte, nu vor sta prea mult la discuţii”.
RECAPITULARE: Onorel cel paşnic era sub ameninţarea sătenilor, că-i fac felul – asta era îngrijorarea Poliţiei care desfăşurase masiv forţe în sat fără să facă nici o brânză timp de 32 de zile până s-au săturat sătenii să le umble un necunoscut prin gospodării. Aşa că „vineri noaptea”, după 32 de zile de când Onorel îi supraveghea de pe crestele dealurilor, cei peste 150 de poliţişti desfăşuraţi în zonă, „i-au pregătit o capcană”. Citez:
„Poliţiştii şi-au dat seama că acolo, în cimitirul din Măgura, Onorel vine cel mai des, noaptea. Bărbatul a făcut însă o greşeală. A ieşit din bârlogul lui din pădure prea devreme, puţin înainte de orele 22.00, când localnicii erau încă pe uliţele satului. A intrat într-o curte nu cu gândul să fure de mâncare. El căuta de câteva zile otravă.”
Dar l-au găbjit.
Ulterior, deşi Onorel avusese deja cinci tentative de sinucidere, vajnicii anchetatori români s-au gândit să-i facă „un profil psihologic”. Şi „abia atunci”, conform compunerii din „Adevărul”,
„când i-au făcut profilul psihologic, când i-au aflat povestea de viaţă, când i-au calculat viteza de deplasare şi locurile pe unde se mişca, şi-au dat seama care este traseul lui Onorel”.
Şi-au dat seama de traseul fizic din ultimele 32 de zile, sau de cel mintal? Nu vom şti niciodată.
În rest, conform sursei citate:
„A fost o mişcare de forţe impresionantă şi o muncă uriaşă în spate”.
Adică, conform ziarulincomod, un site local copiat cuvânt cu cuvânt de către nonjurnalista „Adevărul”:
„Timp de 32 de zile, Onorel Lupu a fost hăituit cu câini de urmă aduși de la Sibiu și București, cu drone, cu camere cu termoviziune și de cei mai antrenați polițiști din Prahova”. Şi, fâs, „onorelul” a fost prins de un tânăr care a sărit în albia pârâului după el.
Vă daţi seama cam ce desfăşurare de forţe a dezvoltat unicul neuron al jurnalistei de la „Adevărul” să ne facă această relatare de la locul faptei?
Important este să ştiţi că pe Onorel cel paşnic pe lângă dosarul pentru evadare îl mai paşte şi un dosar de lipsire de libertate… de paşnic ce e.
Asta până la următoarea tentativă de sinucidere – poate că nu ultima.
Şi, gata!
Gata pe dracu! Cum să educi o naţiune de Terente, Toma Alimoş şi Manea Slutul şi Urâtul? Adică nişte hoţi care „au furat, maică, dar au dat şi la alţii” şi nişte „delatori”, cu nişte compuneri demne de comunicările ministrului Vela în miez de noapte… Asta dă „înţeles” dacă se poate înţelege ceva din toate acestea, câtă sclavie neexpoatată zace în acest popor. Conform unui studiu IRES, 80% dintre români ar renunţa la drepturile şi libertăţile civile numai să rămână în siguranţă. Să respire în noroi, dar să respire!
Pentru aceşti nimeni cu faţă umană au fost ucişi în stradă 1000 de tineri în decembrie 1989 şi au fost schilodiţi cu arma de foc alţi 3000!
No, amu e gata!