Din oras

Strada Moților e din nou în șantier, la scurt timp de la modernizarea completă. De vină este constructorul care nu a făcut lucrările cum trebuie

Scris de 401

Strada Moților, modernizată anul trecut , este din nou în șantier pe anumite porțiuni deoarece primele lucrări au fost făcute în bătaie de joc iar acum se încearcă „dregerea busuiocului”. Clujenii au adus la cunoștința primarului nereguli sesizate pe această arteră importantă, dar Emil Boc s-a contrazis singur când le-a răspuns.

Strada Moților este spartă și reasfaltată în mai puțin de doi ani de la recepția lucrărilor. Există numeroase probleme care arată că primele lucrări au fost făcute superficial. Gurile de canal sunt sub nivelul asfaltului, unele capace de canal trebuie înlocuite. Când plouă se formează o baltă imensă la intersecția dintre străzile Moților și Clinicilor, iar asfaltul turnat anul trecut e crăpat pe anumite porțiuni.

Clujenii l-au luat la rost pe Emil Boc, prezent joi la un post de radio local, cu privire la calitatea lucrărilor de pe strada Moților. Șeful orașului s-a încurcat în termenii „refacere” și „retușare”. Un clujean l-a întrebat pe Emil Boc de ce durează atât de mult asfaltarea pe strada Moților și a afirmat că lucrările anterioare au fost de calitate slabă. 

„Se poate efectua o lucrare de asfaltare pentru o porțiune mică în câteva ore de muncă, dar este o calitate slabă a lucrărilor efectuate anterior, din moment ce a fost finalizată lucrarea generală pe strada Moților și iată este nevoie de refacere”, a spus Florian Cișmaș.

Ca răspuns la acest reproș, Emil Boc a spun că firma care s-a ocupat de lucrări, SC Viarom Construct SA, este neserioasă, iar acum trebuie doar să mai retușeze unele lucruri. 

„Acolo nu este vorba decât de efectuarea lucrărilor în vederea recepției finale, adică constructorul trebuie să remedieze acele lucruri pe care Comisia de Recepție le-a constatat. Deci, nu e niciun leu în plus plătit din banii publici. Firma trebuie să facă unele retușuri în vederea recepției finale. S-a făcut recepția dar s-a trecut în recepție obligația de îndreptare a unor lucruri: înlocuirea unor capace de canal, atenție canalele respective sunt la cotă joasă. E o dovadă de neseriozitate. La orice lucrări înainte de a recepționa te uiți dacă standardele de calitate sunt la fel ca și în proiect. S-a găsit un echilibru cu firma de a se face aceste lucrări în timpul nopții, de a remedia acele porțiuni care sunt necesare”, a declarat edilul.

Emil Boc nu a scăpat ușor deoarece un alt cetățean l-a asaltat cu o plângere legată de aceleași lucrări făcute de mântuială pe strada Moților. De această dată, Boc a dat cu bâta în baltă, încurcându-se în doi termeni cu sensuri diferite. Primarul nu știe dacă lucrările actuale de pe strada Moților sunt de refacere sau de întreținere.

„Aș vrea să semnalez o problemă legată de lucrările efectuate pe strada Moților. La intersecția de pe Moților cu Clinicilor se formează tot timpul când plouă o baltă mare care pe urmă se scurge peste zona unde a fost cândva o benzinărie, acum e un viitor spațiu verde și se formează niște râulețe pe marginea șoselei. Blochează aproape o bandă întreagă de circulație. Și mașinile care trec pe acolo efectiv distrug toată fațada clădirilor. Vecinul meu a semnalat problema Primăriei, avem în plus niște denivelări în cadrul asfaltărilor lăsate de cei care au făcut acele lucrări. Am încercat să facem plângere, nu am avut niciun răspuns”, a reclamat un clujean în direct la Napoca FM.

După ce a spus inițial că lucrările sunt de retușare a unor nereguli, Boc a vorbit despre un plan de refacere. Primarul s-a contrazis singur la interval de câteva minute în răspunsurile pe care le-a dat.

„Prima întrebare era legată de lucrările mici de întreținere care se fac noaptea. Și am spus că acum s-a început partea finală a lucrărilor de recepție. Firma constructoare a fost notificată că anumite lucrări, anumite zone de pe strada Moților trebuie retușate pentru a fi în conformitate cu prevederile legale și cu proiectul.

Eu nu cunosc exact fiecare punct, nu sunt în Comisia de Recepție, știu doar că se derulează aceste activități. Am să verific dacă și acea zonă este prinsă în planul de refacere. Are de făcut firma unele retușuri în acea zonă, atât pe trotuar cât și pe carosabil”, a fost răspunsul memorabil al lui Emil Boc.

Până se va decide Emil Boc dacă sunt lucrări de întreținere sau refacere, clujenii vor mai îndura neplăcerile cauzate de șantierul de pe strada Moților.



ULTIMA ORĂ

  • Acum 7 hours Justitie
    Elena Udrea a fost condamnată definitiv în dosarul Gala Bute
  • Acum 9 hours Politica
    Robert Cazanciuc, PSD: A crescut de 10 ori perioada interdicției de a mai obține permis auto pentru cei care se urcă băuți, drogați sau fără carnet la volan și ucid oameni pe șosele – proiect de lege votat în Senat
  • Acum 11 hours Eveniment
    Bărbat, prins în flagrant de către polițiști în timp ce transporta 16.000 de țigări de contrabandă
  • Acum 14 hours Politica
    Președintele ASF a explicat, în plin protest în Parlament: ”Euroins și City Insurance erau Muma Pădurii!”
  • Acum 14 hours Eveniment
    ANRE a amendat Hidroelectrica cu 400.000 de lei. Sancțiunea a fost aplicată inclusiv pentru neemiterea la timp a facturilor
  • Acum 15 hours Vocea ta
    Dragoş Damian, Terapia Cluj: Traiasca banii negri din economia subterana, sursa inepuizabila de crestere economica! Inflatia se va domoli doar cand banii negri din economie se vor imputina. Adica nu prea curand.
  • Acum 16 hours Din oras
    După ȘAPTE ani de reabilitare a unui turn făcut într-un an undeva prin anii 1500, municipalitatea anunță că deschiderea oficială a Turnului Pompierilor va avea loc luni, de la ora 19.00. S-a trezit Boc de la ghiontul administrat ieri de Ziar de Cluj
  • Acum 17 hours Sport
    BASCHET CU RANGA. La meciul U-BT Cluj-Napoca-CSM Oradea, un jucător a sărit la bătaie cu o rangă. S-a ales cu dosar penal. Acum zice că ”regretă”
  • Acum 17 hours Politica
    Proiect prin care şi bărbaţii pot primi tichete cadou de ziua lor – 19 noiembrie. Gabriela Firea: “Egalitatea de şanse nu este doar despre drepturile femeilor”
  • Acum 17 hours Politica
    AUR, filiala Maghiară din Transilvania şi-a ales un nou preşedinte. Apă la moara extremiștilor români: ”Să reprezinte în continuare aspiraţiile de autonomie teritorială ale maghiarilor din Transilvania”
  • Acum 18 hours Politica
    Sindicaliștii din sport protestează luni împotriva ministrului Eduard Novak
  • Acum 19 hours Politica
    Fără niciun ștrand funcțional sută la sută în Cluj-Napoca, de imediat 20 de ani de mandat, Emil Boc anunță în presa de chitanțier ”OZN”-uri de natație. Știm, nu v-ați plictisit încă de povestea cu ce OSĂ avem în Borhanci
  • Acum 21 hours In vizor
    Ce se întâmplă cu polițele RCA de la Euroins? Practic lepoți pune în parbriz și toată lumea îți acordă prioritate. Restul sunt povești de gestionat criza
Citește și...
NOROC DE CACAO Din oras

Rahat românesc, ultimul răcnet

Nouă atracție în centrul orașului Cluj-Napoca pe strada Dávid Ferenc! În apropiere de magazinul Sora, […]

Recomandările redacției
TOP CITITE