După 6 luni de guvernare a ajuns şi Năsui în România şi a descoperit „apa caldă” a taxării excesive a muncii românilor.
Am ajuns să ne căineze ministrul Economiei. Pe Facebook – că unul nu ar zice asta în faţa confraţilor de abuzuri politice din Şparlament sau de la Guvernare.
Zice Claudiu Năsui (ce se tot zice, degeaba, de peste două decenii), că, în fiecare an, un român munceşte 170 de zile doar ca să îşi plătească dările la stat, astfel că, practic, jumătate din ziua de muncă a românilor este petrecută doar în iobăgie la stat.
Citez: “Deşi muncesc mult, românii rămân săraci doar ca să acopere cheltuielile cu salariile tot mai mari ale sinecurilor, pensiilor speciale, schemelor de mers la târguri sau altor robinete de bani publici instalate în ultimii 30 de ani”.
Mai ne zice ministrul Năsui (citez): “Din fiecare 100 lei câştigaţi de un român, statul ia aproape jumătate. Povara fiscală pentru un salariat român obişnuit este şi anul acesta sufocantă. 46.32% din salariu, adică aproape jumătate din veniturile noastre, se duc în taxe şi impozite. Dacă punem la socoteală restul taxelor şi accizelor plătite de români, trecem clar peste jumătate.”
Doar că “năsuiala” cu statul român, frăţică, e că prin accize, taxe şi impozite cretine, acesta ia peste 70% din suta de lei pe care o câştigă românul care munceşte, nu cel care o freacă în sinecuri şi pensii speciale de la stat.
„Privatul” este sclavul unor imberbi mintal care legiferează după cum le dictează stăpânii lor din sistemul ticăloşit.
Zapciul statului a aflat că românii nu mai au bani şi timp pentru familie. Frumos.
Dar de unde timp şi, mai ales, de unde bani? Să fie cei de dinainte de a-şi plăti scalvetele român serviciile de căldură, apă, curent, telefon şamd., ori din cei de după ce-şi achită taxele şi impozitele?
Pentru că după ce românul scapă de mâinile pe care statul şi regiile i le vâră în portofel, majoritar nu mai are bani. Statul este permanent disperat şi în isterie fiscală. Cotrobăie după bani peste tot, mai ceva ca zapcii lui Vodă.
Imaginaţia fiscală de care se dă dovadă pentru înmulţirea taxelor şi impozitelor este de-a dreptul debordantă. Am ajuns să plătim impozite la impozite şi taxe la taxe.
Asta în timp ce “serviciile” asigurate de regii, sau de societăţile comerciale cu regim de regie, tind să egaleze venitul mediu pe economie.
Statul român îşi arată colţii fiscali ghidându-se după un vechi principiu francez al fiscalităţii: “jecmăneşte-l pe sărac”. Antropologul francez Robert Darnton, în cartea sa “Marele masacru al pisicii”, afirmă că, întotdeauna, acesta a fost modul în care s-au “salvat” toate regimurile din Franţa.
Fiscalitatea românească, ca şi birocraţia, sunt cu copy-paste după cea franceză. Aşa că “jupoaie-l pe sărac” a devenit specific românesc.
La final, ministrul Năsui ne zice şi la ce soluţie de eliberare fiscală s-a gândit. Cică programul actualului guvern cuprinde şi (citez): “soluţia liberală la rezolvarea sărăciei în muncă cauzată de această povară fiscală: Zero Taxe pe salariul minim, adică scutirea echivalentului salariului minim – primii 2.300 de lei – de taxe.”
Zi “zău” cu limba scoasă!
Povestea asta, după decenii de isterie fiscală, este un nou narativ politicianist despre “zero taxe la salariul minim”, prin care încă un politician vrea să-şi justifice existenţa.
Şi, gata!