Pasionat de teatru fiind, dar nu de orice fel de teatru, ci doar de teatrul-artă, am început să-mi găsesc de o vreme refugiu pasiunii mele în spațiile alternative de teatru din Cluj. În spațiile alternativă pentru Teatrul Național, care, cel puțin până acum, în această stagiune, a început să devină o reală și cruntă dezamăgire printr-un repertoriu de piese ,,ca să fie”. Așa am ajuns în seara de duminică, 12 octombrie, la Reactor, un mic spațiu de teatru aflat pe o stradă din vecinătatea Teatrului Național, dar fără a se învecina deloc artistic cu acesta din urmă. Reactor e, cred, cel din urmă înființat teatru din Cluj, începându-și febril activitatea din luna martie a acestui an, ignorați fiind mereu de iubitorul sceptic de teatru din mine. Mă gândeam până acum că, dacă la TN sunt numai aberații, ce fel de spectacole aș putea vedea la un teatru improvizat, într-o casă particulară, de către niște tineri artiști, unii poate debutanți?! Dar, împins de la spate de mediocritatea repertoriului TN, m-am decis în această duminică să încerc și altceva.
Descrierea piesei suna foarte bine
,,Spectacolul «Statuia Libertății v 2.0» este o adaptare după textul «Phantom Pains» și îl are ca autor pe Vasily Sigarev, dramaturg contemporan rus. Ideea spectacolului este nebunia privită ca o alternativă a realităţii. Într-o lume cenușie, decăzută, normală, nebunia unei femei apare ca o rază de lumină pentru cei care vor să o vadă. Acţiunea se petrece într-un cimitir de trenuri, capătul universului, care colcăie de hoţi, beţivi şi funcţionari de cea mai joasă speţă.
O femeie care a pierdut tot, folosită în mod repetat de către funcționarii depoului, caută într-o rutină obsesivă umanitatea şi fericirea. Apariţia ei aduce, odată cu dânsa, sentimente sincere, frumoase, ce nu pot fi trecute cu vederea de Dimitrii, care, copleşit de realitate, nu mai poate suporta situaţia. Regizorul spectacolului dorește să evidențieze realitatea răsturnată prin ochii nebunului. Spațiul conține atât elemente din sfera lumii reale cât și elemente ce aparțin universului răsturnat. Este adusă în prim plan poveste femeii, a personajului Olga, care reușește să redea prin inocența ei o atmosferă luminoasă unui spațiu damnat, lipsit de orice urmă de umanitate. Spectacolul propune publicului să fie complice a unui viol repetat.”
Însă, fiind obișnuit cu descrierile pieselor Teatrului Național, de genul – vorba poetului – ,,înșirând cuvinte goale, ce din coadă au să sune”, m-am gândit că, probabil, nu va fi ce scrie, dar, la urma urmei, ce am de pierdut? 15 lei? Hai să-ncerc și asta! Și am făcut foarte bine că am încercat, dar de gândit, am gândit foarte prost: descrierea piesei era, culmea!, fidelă realității de la fața locului. O primă bilă albă pentru Reactor și respectele mele! Asta înseamnă respect pentru spectator. Să-l anunți din timp, printr-un sinopsis fidel realității, cum și care va fi realitatea scenică la care-l inviți. Sau, mă rog, în cazul Statuii Libertății v 2.0, irealitatea scenică.
Fiindcă subiectul piesei vi-l descriu foarte bine cei de la Reactor, tema centrală a spectacolului fiind iubirea erotică bolnavă până la demență și destrăbălare (sinonimă deci cu cea din viața reală…), o să vă povestesc ce m-a frapat la acest spectacol, dincolo de subiectul său.
O scenografie elaborata
Nu m-aș fi așteptat să găsesc într-o casă de pe o stradă din centru o scenografie atât de elaborată până în cele mai fine și mai minuscule detalii, de la ușile de tren atârnate de pereți și modelate, pictate, imaginate ca niște veritabile tablouri, până la proiecțiile psihedelice reprezentate pe acestea, sau la masa-televizor-șemineu-portalsprealtălume (obiect de recuzită aparte, ce-mi sugera în același timp atât de multe lucruri…), la luminile și decorurile ce creau o atmosferă autentică de Bacovia secolului distopic XXII, de spleen și teroare, macabru și grotesc, toate în contrapunct cu zgomotele înfiorătoare de sfârșit de lume ce constituiau fundalul sonor permanent al reprezentației, în consonanță deplină și continuă cu mișcările scenice. Toate nășteau o atmosferă densă, încărcată, ceva între Twin Peaks, Mad Max, Bacovia și-un film porno de mâna a doua, dar stilizate la gradul de înaltă artă. Scenografie, așadar, de nota 10 cu felicitări, așa cum rar am mai întâlnit!
Jocul actorilor, deși avea uneori stângăciile sale și mi s-a părut, tot uneori, excesiv teatral (dar poate așa era piesa), a fost unul intempestiv, vulcanic, dezlănțuit, urletele lor, scenele erotice, blazarea, toate erau jucate în tușe groase, apăsate, ca într-o piesă de final de lume, în care trebuiau descătușate toate energiile, până la ultima picătură, fiind vorba despre ultimul joc, dintr-un ultim univers… Remarcabilă, prin urmare, și prestația actoricească, ce mă va face cu siguranță să revin!
Partea proastă a acestui spațiu e, la fel ca și în cazul TN, scaunul incomod pe ești nevoit să te așezi și care, după vreo 40 de minute, începe să-ți provoace dureri de șezut. Dar aici e chestie de timp, de bani, de organizare și probabil că pasiunea celor ce se ocupă de Reactor va viza, atunci când va fi posibil, și remedierea acestui mic inconvenient pentru spectator, ce nu afectează cu nimic calitatea spectacolului, dar poate afecta calitatea percepției acestuia.
Teatru adevărat, așadar, la Reactor… Inițiativele teatrale private din Cluj au ajuns să depăşeasca valoric cu mult Teatrul Național. Catharsisul urla la Reactor pe scenă, în timp ce la vechiul Teatru Național urlă doar golul în care instituția se află de ceva vreme în cădere liberă… Mi-a fost dor de o piesă de teatru care să mă aducă la starea de vis, care să mă ridice la atmosfera de pe scenă, care să mă facă să las ochii în pământ cuprinşi de reverie şi să mă ducă în lumea ei, care să-mi exorcizeze demonii interiori, puşi față în față cu cei din fața mea. Voi bifa mai des de acum spectacolele Reactor, Diesel şi toate spectacolele în general produse în afara TN, în particular – pentru că particularii se pare că nu-şi permit să-şi bată joc de spectator! Sunt, desigur, spectacole de nota 10 şi la Teatrul Național. Dar problema e că atunci când aduni zecele cu-un doi şi cu-un trei, îți dă media 5. Și spectatorii de nota zece, merită un repertoriu de spectacole de nota 10! 🙂