Focus

SRI-ul lui Hellvig: 84% din bugetul anual merge pe pensii și salarii. „Nu se angajează un om în SRI decât după ce pleacă doi”

Serviciul Român de Informații, condus de clujeanul Eduard Hellvig , se află într-un continuu asalt cu privire la banii pe care Guvernul ar trebui să îi vireze din bugetul anual. Ovidiu Marincea, purtătorul de cuvânt al SRI vorbește despre activitatea SRI și de ce s-a solicitat un buget atât de mare pentru fucționarea instituției în 2019. Marincea susține că SRI a fost organizat pe model sovietic, iar funcționarea se face în baza unei legi din perioada în care nu era internet, conform Mediafax. Jurnalistul Ion Cristoiu reproșa conducerii SRI, pe blogul cristoiublog.ro că „SRI n-a schițat nici măcar o virgulă în încercarea de a convinge opinia publică de la noi că a cerut o creștere din motive obiective”. Culmea, peste 80 de procente din bugetul anual al SRI merge la pensii și salarii, inclusiv pentru cei din SIE.

Marți dimineața, Ovidiu Marincea, purtătorul de cuvânt al SRI a transmis un grafic, intitulat „Situație privind ponderea cheltuielilor de personal, a celor cu asistența socială și a celorlalte naturi de cheltuieli în bugetul total al SRI în perioada 2015- 2019”.

„Funcționăm după o lege de pe vremea cînd telefonul mobil și internetul nu existau (…) Sunt câteva mii de angajați în plus, deci. SRI a fost organizat pe model sovietic, cu structuri în fiecare județ”, spune Marincea.

„Oricum, suplinim cu resursă umană carențele de tehnologie evidente. Nu te poți lupta cu roboții și dronele, cu atacurile cibernetice si revoluția tehnologică a puterilor ostile țării, cu sapa în mînă, nu??, mai spune purtătorul de cuvânt al Serviciului Român de Informații.

Redăm integral răspunsul lui Ovidiu Marincea, purtător de cuvânt al Serviciului Român de Informații, transmis jurnalistului Ion Cristoiu.

„Maestre, am citit editorialul dumneavoastră despre buget și pentru că ați scris acolo că nu am explicat creșterile de buget, o să încerc să vă explic aici.

O să vă dau doar câteva cifre: 84% din buget este destinat pensiilor și salariilor. Cu alte cuvinte, noi funcționăm cu doar 16% din total buget. Restul sunt lefuri si pensii. Avem mulți angajați? Pentru că funcționăm după o lege de pe vremea cînd telefonul mobil și internetul nu existau… Avem mulți angajați, pentru că SRI se ocupă, prin lege, de ceea ce nu ar trebui să se ocupe. Poșta secretă, care transportă peste 80% documente neclasificate, nu ar trebui să fie în subordinea SRI. Control bagaje la aeroport și brigada antiteroristă sînt divizii pe care alte servicii nu le au în curte, sînt la guvernul lor. Sînt cîteva mii de angajați în plus, deci. SRI a fost organizat pe model sovietic, cu structuri în fiecare județ. Nu noi am cerut un astfel de SRI. Iar el poate deveni mai suplu și mai eficient PRIN LEGE. Cine blochează pachetul de legi ale securității naționale? Nu noi.

Avem și mult mai mulți pensionari decît angajați. Noi plătim pensiile și pentru SIE, din bugetul SRI. Și nu SRI a dat Legea 232/2016 în urma căreia au plecat în pensie de la SRI într-un singur an tot atîția ofițeri cît în zece. Nu SRI a cerut salarii și pensii mai mari, nu-i așa? Nu poți să dai o lege prin care mărești bugetul de pensii și salarii, ca apoi să ne pui să tăiem bani de la funcționarea Serviciului pentru a le putea acoperi.

Din 2015 și pînă în prezent, din cauza acestor legi, bugetul de funcționare al SRI, de la plata facturilor de energie și pînă la activitatea efectivă de informații, a scăzut ca pondere de la 32% din buget pînă la 16%. (Vedeți ce e cu verde în grafic). O să ziceți «sunteți prea mulți, dați afară». Păi, cine pleacă intră în bugetul de pensii și presiunea pe buget crește. O să ziceți «dați afară tineri, nu ofițeri cu drept de pensie». Păi nu avem pârghii legale să facem asta. Oricum, nu se angajează un om în SRI decât după ce pleacă doi. Numărul angajaților a scăzut. Oricum, suplinim cu resursă umană carențele de tehnologie evidente. Nu te poți lupta cu roboții și dronele, cu atacurile cibernetice si revoluția tehnologică a puterilor ostile țării, cu sapa în mînă, nu? Și atunci vă las pe dumneavoastră să trageți singur concluziile. De ce ne este tăiat bugetul?”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *