Ovidiu Jimborean și Mircea Cubleșan, doi sportivi de la clubul clujean de MMA – Brazilian Power Team, au dovedit că acest sport deosebit de dur este practicat de oameni sensibili la nevoile semenilor lor. Ei au inițiat o serie de proiecte caritabile prin care au donat periodic persoanelor nevoiașe din mediul rural sute de kilograme de alimente, au construit pentru o familie foarte săracă o casă, o a doua este în curs de finalizare, iar altele sunt în stadiul de proiect.
Ovidiu Jimborean a povestit pentru Ziar de Cluj modul în care a luat naștere seria de proiecte caritabile a sportivilor de la Brazilian Power Team, proiecte caritabile care continuă, datorită luptătorilor de MMA și celor care îi susțin în demersurile lor:
„Înainte de sărbătorile de Crăciun, în anul 2015, am făcut prima ediție «Dar din dar se face rai!» Cum a început totul? Am organizat competiția Cupa Transilvania de grappling, care s-a ținut la Florești. Și toată lumea care venea era obligată să aducă, în loc de bilet de intrare, indiferent că erai sportiv participant direct în competiție sau spectator, trebuia să vii cu un kilogram de alimente. Cu cel puțin un kilogram de alimente. Nu se plătea bilet, ci se aducea un kilogram de alimente. Și acolo a început să vină lumea, cu un kilogram de făină, cu un litru de ulei, dar majoritatea veneau cu baxuri. Știau că e o competiție caritabilă și ne-am trezit că am strâns, în mai puțin de 24 de ore, vreo 800 de kg de alimente. Nu știam unde mergem cu ele, mergeam pe principiul că, indiferent de satul în care ajungem, întrebăm la magazinul sătesc și acolo, dacă ne interesăm unde sunt familii cu copii nevoiași sau cu copii mulți, vom afla, pentru că, pe sate, oamenii se cunosc.
Am mers în Apahida, Jucu, Panticeu, Vultureni, Câmpenești, în zonele acelea. Și, pe unde vedeam familii cu copii nevoiași, opream și le dădeam câte un pachet. Erau făcute pachete cam de 15 kg de alimente. Se găseau și hăinuțe, la un moment dat, și papucei. Și, ce am observat, când veneau cei mai săraci, când le dădeam pachetul, ne întrebau: «Cu cine trebuie să votez?» Noi ne prezentam că suntem de la o asociație sportivă, Brazilian Power Team, și le spuneam: «Nu trebuie să votați cu nimeni! Pur și simplu vrem să vă facem și pe voi un pic mai fericiți, cu ocazia sărbătorilor de iarnă!» Și plecam.
Așa s-a întâmplat că am ajuns la Panticeu, cineva ne-a dus și ne-a spus că este acolo o casă de oameni nevoiași și, când am intrat, un frig în casa aia!, o cameră de ¾, mai mică, unde am numărat 12 suflete! De la vârste cuprinse între 3 luni și 40 de ani! Și, așa de tare ne-a atins emoțional, încât, după ce am plecat de acolo, ne-am zis că trebuie să facem cumva să le ridicăm măcar o cameră! Nu aveau lemne de foc, umblau toți desculți prin casă, copiii erau vai de capul lor!
În următorul an, de Paști, am mers iarăși și am început să donăm, am ajuns și la ei și, deja, când ai ajuns în preajma sărbătorilor de Paști, căldură, omul e un pic mai vesel când nu mai trebuie să bage lemne pe foc, și nu ne-am mai dat seama de ceea ce vorbiserăm noi înainte, când ne-am spus că trebuie să îi ajutăm, să facem ceva pentru ei! De Paști noi am cam uitat de chestia asta și anul acesta, în iarnă, când am mers la a treia ediție «Dar din dar se face Rai!», am ajuns acolo, eu cu Mircea Cubleșan, am intrat în casă, părinții nu erau acasă, nu era decât o fetiță de vreo 12-13 ani, cu încă doi copii în pat, și, în momentul în care am intrat să le dăm pachetele, atâta de frig era în casa aceea și atât de înghețați erau, că nici măcar nu s-au putut ridica de sub plapumă, să le dăm pachetele! Și atunci ne-am uitat unul la altul, eu și Mircea, ne-a trecut un fior, și ne-am zis: «Ții minte ce am vorbit, când am zis că venim și îi ajutăm și le facem o cameră în plus?» Și Mircea nu a zis nimic, pe tot parcursul campaniei, până să ajungem la Cluj, și când am ajuns seara am început să postăm pozele cu copiii și cu toată campania, pe unde am mers. Și, în momentul acela, la nici 15 minute, sute de felicitări! Și acolo Mircea a început să spună: «Măi, dar nu vă e rușine, măi, nesimțiților, că stați toți și ne felicitați! V-ați oferit că veniți toți cu noi să ne ajutați să distribuim pachetele acelea, nu ați venit! Nici măcar nu sunteți în stare să săriți, măcar cu 10 lei, să le luăm un pachet, o hăinuță sau ceva!» Și, după ce a zis Mircea chestia asta pe pagina lui personală de Facebook, în mai puțin de 72 de ore s-au adunat undeva la vreo 3 000-3 500 de euro. În două zile nu ne-au trecut pragul atâția oameni, clienți în sală, câți au trecut ca să vină să doneze!
Și, la un moment dat, s-a trezit Mircea că are suficienți bani încât să mai ajute încă o familie, din Jucu! De data aceasta, în primăvară, imediat cum a dat un pic căldura, ne-am dus la Jucu.
La familia de la Panticeu s-a săpat fundație, s-a turnat prima placă, fundația, și acum așteptăm să se facă din nou echipa, să putem să mergem, până în toamnă, să le ridicăm și căsuța. Asta e chestie de o zi.
Au început să se facă foarte repede niște conexiuni cu niște persoane care dețin firme de construcții, sunt tot felul de oameni care se consideră «păcătoși», dar nu vor să fie deloc mediatizați și atunci au preferat să vină cu noi, dar să nu le facem nicio poză. Ne-au spus că ei suportă anumite costuri, și așa, în 3 weekenduri, Mircea a reușit să adune 3 echipe diferite care au făcut prima dată la Jucu. Am terminat prima dată casa aceea de la zero, cu Jucu putem spune că ne-am atins obiectivul de a le ridica și acum mai rămâne Panticeul!
La Jucu era construită casa doar pe BCA, acoperiș nu avea și interior nu era nimic. Noi am luat plăcile de rigips, am luat lavabilul, tot ce ține de instalații electrice, de baie, și le-am făcut! Le-am utilat complet o baie, le-am făcut o cameră mare acolo, s-a placat totul cu profil metalic, peste care s-au așezat plăci de rigips, s-a tras curentul prin ele și, deja, casa e funcțională.
Este nevoie în continuare de donații. În fiecare localitate prin care mergem este câte-o familie din-asta care ar merita, dar chiar nu are posibilități! Și vrem să continuăm să îi ajutăm!
Cine vrea să doneze poate să vină direct în Iris la sală, pentru că tot timpul este o listă deschisă, sau poate să ia legătura direct cu Mircea Cubleșan, pe pagina lui de Facebook, pentru că este un cont în care Mircea primește și oricine donează să specifice: «Donație pentru…»
În momentul în care am văzut că totuși se poate, că bunăvoință există din partea oamenilor, numai că trebuie un pic sensibilizați sau mișcați emoțional, am zis că, gata, continuăm chestia asta, pentru că, dacă nouă ne-a dat Dumnezeu – noi suntem genul acela de persoane care am plecat de jos – ne-am dat seama că, totuși, dacă noi am reușit, de ce să nu putem să-i ajutăm și pe alții care ar merita și nu au posibilitatea? Și am zis că haide să mergem înainte cu chestia asta! Și acum nu ne oprim până nu terminăm și Panticeul și, după aceea, am înțeles că mai sunt pe la Cămăraș, iarăși eu mai știu o familie nevoiașă în comuna Pălatca, în satul unde eu am copilărit în vacanțele de vară, la bunici, în satul Mureșenii de Câmpie. Acolo sunt iarăși două familii care trăiesc într-o casă de lemn, copiii, săracii, ar merita șansa la o viață mai bună! Și măcar dacă nu există posibilitățile materiale necesare, măcar să le poți asigura să aibă un cămin cald, care, totuși, ar putea să le ofere o motivație în plus pe viitor, că, uite, dacă oamenii au venit și ne-au ajutat, mai încolo și noi să ne gândim, la rândul nostru, că am putea să ieșim din problemele acestea și să demonstrăm că putem să reușim în viață!”