Prefectul județului Cluj, Mircea Abrudean, a anunțat că cel puțin până în 1 iunie, Spitalul de Recuperare rămâne spital suport pentru pacienții cu coronavirus. Asta înseamnă că toți ceilalți pacienți care ar avea nevoie de serviciile medicale ale spitalului trebuie să mai aștepte.
”A fost o ședință a grupului tehnic medical, organism consultativ al CJSU. Deocamdată propunerea este ca cel puțin încă 2 săpt sa se functioneze pe același sistem și în aceeași formulă, având în vedere că abia după 1 iunie vom putea avea o imagine clară a evoluției epidemiologice”, a declarat prefectul.
Ziar de Cluj semnala faptul că o parte a angajaților de la Spitalul de Recuperare au fost trimiși în șomaj tehnic, lucru confirmat și de managerul spitalului.
Pacienții, cei mai afectați de imposibilitatea de a fi reluate tratamentelor
Managerul Spitalului de Recuperare, Sanda Patrichi, a declarat pentru Ziar de Cluj că pacienții sună pentru programări, dar serviciile medicale vor fi reluate atunci când spitalul va reveni la activitate de recuperare medicală
”Foarte mulți dintre pacienții noștri uzuali au contactat telefonic fie medicii, fie personalul care făcea programarea serviciilor medicale. În momentul în care ne reluăm activitatea de profil recuperare medicală, se reia programarea pacienților și accesul pacienților la servicii”, potrivit managerului.
Spitalul Clinic de Recuperare din Cluj-Napoca este singurul în Transilvania, în ţară existând doar 2 spitale multidisciplinara având acest specific, asigurând servicii medicale în specialităţile cardiologie, neurologie, balneologie, reumatologie, ortopedie-traumatologie, chirurgie generală, chirurgie plastică şi reparatorie, susţinute de activitatea laboratoarelor de radiologie şi imagistică medicală, analize medicale, explorări funcţionale precum şi a bazei de tratament.
Practic sunt foarte mulți pacienți văduviți de serviciile medicale de recuperare, asta chiar dacă numărul cazurile de persoane diagnosticate cu coronavirus în județul Cluj este în scădere. În acesta moment în Spitalul de Recuperare sunt internate 20 de persoane cu COVID-19. Prefectul Județului Cluj a anunțat că planul este ca atât Spitalul de Recuperare cât și clinica Medicală 1 să revină treptat la funcția lor de bază, se așteaptă evoluția epidemiologică de după primele două săptămâni de la ridicarea restricțiilor pentru a fi luată o decizie în acest sens.