In vizor

Spălatul mașinilor Consiliului Județean costă 16.000 euro. Ce pretenții are instituția

Mașinile din parcul auto al Consiliului Județean trebuie spălate de 5 ori pe lună, serviciu care ajunge la un cost total de aproximativ 16.000 euro pe an. Autoturismele nu pot fi spălate la orice spălătorie auto, ci una potrivită doleanțelor conducerii județului. 

Pentru spălarea celor 27 de automobile aflate în proprietatea Consiliului Județean a fost lansată o licitație la care pot participa doar spălătoriile auto situate la o distanță de maxim 3 kilometri de sediul instituției. Durata contractului este valabilă de la data semnării până la sfârșitul anului, cu posibilitatea de prelungire încă 4 luni, dar să nu depășească data de 30 aprilie 2020. 

„Prestațiile ce urmează a fi achiziționate constau în spălarea și curățarea automobilelor din parcul auto al Consiliului Județean Cluj. Parcul auto este format din următoarele autovehicule: 5 autoturisme, 10 autoturisme și autoutilitare de teren, 7 autoutilitare mici (Dacia Logan Van, Opel Combo și Volkswagen Caddy), 4 autoutilitare mari, 1 microbuz transport persoane”, se arată în caietul de sarcini.

Conducerea Consiliului Județean Cluj are mai multe pretenții pentru spălarea mașinilor. 

„Operațiile de spălare exterioară și curățare ce fac obiectul prezentei proceduri de achiziție se vor realiza în conformitate cu procedurile tehnologice, normele de timp și condițiile de calitate impuse de producătorul autoturismului”, mai scrie în caietul de sarcini. 

În același document, este explicat negru pe alb în ce trebuie să constea spălatul exterior și interior al autoturismelor din parcul auto al Consiliului Județean: „spălare exterior + interior: spălare cu spumă activă sau detergenți auto care nu deteriorează exteriorul autovehiculului, conform certificatului de calitate, aplicarea de ceară, scoaterea depunerilor de pe jenți și capace, degresat pragurile ușilor; aspirare mochete și banchete, ștergerea prafului de pe suprafețele vizibile, curățirea geamurilor, a portbagajului și spălarea preșurilor de cauciuc sau a covorașelor din material textil, degresat și tratat plastic cu soluții speciale”.

Prestatorul trebuie să dețină o spălătorie auto care să fie situată în apropierea sediului instituției, la i distanță de maxim 3 kilometri. 

„Prestatorul trebuie să asigure servicii de spălare în 2 schimburi, în zilele lucrătoare, să presteze serviciul de spălătorie în hale special amenajate pentru această operațiune, dotate cu cel puțin 2 posturi de spălare, timpul de spălare să fie de maxim 30 de minute, posibilitatea de a prioritiza prin contract prestarea de servicii către autovehiculele proprietatea Consiliului Județean. Pe toată perioada prestării serviciului de spălătorie, prestatorul să pună la dispoziția beneficiarului un spațiu decent de așteptare dotat cel puțin cu o masă și un scaun”, se mai arată în caietul de sarcini. 

sursa foto: carfromjapan.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *