După ce doar 6% din elevii de clasa a VIII-a au scris perfect în limba română, la Evaluarea Națională, ministrul Educației spune că școala nu asigură nici măcar nota 7 fără meditații. Sorin Cîmpeanu a făcut această declarație într-o emisiune de la Digi FM.
Citez: „Școala trebuie să asigure un nivel de minimum nota 7, cu ceea ce înveți în școală, fără teme și fără meditații.
Din păcate, școala nu asigură acest nivel minim 7 dacă nu chiar 8 pentru un elev care învață doar la școală”, a afirmat Cîmpeanu.
“Despre meditații pot să vă spun următorul lucru. În orice stat al acestei lumi este normal pentru un părinte să-și dorească să investească în educația propriului copil, să investească pentru performanță, pentru nota 10. Nu ar trebui să se întâmple acest lucru pentru note medii de 7, de exemplu” – a mai afirmat el.
Nici nu vreau să îmi mai aduc aminte ce spune Constituţia despre „gratuitatea” învăţământului şi „accesul” la educaţie a oricărui român…
Este totuși bine că oamenii politici au promis şi au şi introdus în normele legislative un prag de 6% din PIB pentru Educație. Bănuiesc că au și semnat pacte naționale pe acest subiect…, că de alocat au alocat doar boii de la bicicletă. Și mai avem pretenția că suntem cea mai luminată nație, cea care dă clasă tuturor analfabeților din lumea aceasta (mai ales americanilor)! Din păcate vom rămâne întunericiți în auto-suficiență exact ca și politicienii care ne-au adus în această situație. Noi pe ei, ei pe noi…
Țara lor ne vrea proști, analfabeți cu diplome, simpli sclavi pe plantație.
Pe munca noastră să alimentăm conspirația mediocrităților: pe de o parte să dăm bani fabricilor de diplome în care s-au transformat universitățile și cu un drum să alimentăm sistemul cu votaci… Năucii aceștia de prin Parlamentul României sunt identici cu ministrul acela al lui Groza, Zeroni (sau Zăroni, nu contează) care se încheia la pantaloni cu nasturii de la cămașă – comuniștii au introdus facultățile pe puncte și urmașii lor nu vor să renunțe la ideea ca toți analfabeții să facă o facultate. Doar prost la prost trage și numai așa ne pot învinge.
Prima problemă a educaţiei este că nu există criterii de performanţă pe baza cărora să fie evaluaţi dascălii. Un profesor, odată titularizat, asteaptă liniştit pensia, indiferent că produce genii sau idioţi.
Şi, după cum spun rezultatele de la Bac, aproape jumătate din produsele şcolii româneşti sunt idioţi. Elevii ajunşi să se înscrie la examenul de Bacalaureat au trecut prin patru ani de liceu. Au fost notaţi, au dat lucrări scrise şi teze. Cum au reuşit să promoveze patru ani până să ajungă la Bacalaureat? Exigenţa profesorilor este oare atât de redusă încât orice analfabet trece clasa lăsând singurul filtru Bacalaureatul? Se pare că da.
Într-un sistem normal, 30 la sută dintre elevii înscrişi în clasa a noua ar fi eliminaţi, natural, prin contraperformanţele lor, din şcoală. Promovabilitatea la Bacalaureat ar fi în acest caz mult mai mare. Poate nu 100 la sută, pentru că sunt şi eşecuri din cauza emoţiilor, neatenţiei sau a ghinionului, dar în nici un caz nu ajungeau în faţa comisiei de examinare elevi care scriu în lucrarea de examen aşa cum o fac pe reţelele de socializare.
Nu ştiu din ce motiv profesorii îi lasă pe tineri să-şi bată efectiv joc de munca lor, fără ca ei, dascălii, să-şi impună exigenţele. Este evident că în şcolile în care profesorii sunt exigenţi atât în ceea ce priveşte disciplina cât şi nivelul de învăţare, rezultatele la Bacalaureat sunt pe măsură. În schimb acolo unde profesorii chiulesc cot la cot cu elevii, se distrează împreună şi tratează orele cu superficialitate, gradul de promovabilitate este dezastruos.
Problema majoră în învăţământul românesc rămâne faptul că şi dascălii exigenţi care produc generaţii de elevi bine pregătiţi şi cei care scot de pe băncile şcolii loaze sunt trataţi de sistemul de învăţământ în mod aproape egal.
Am mai scos un rând de şcolarizaţi pe piaţă. Economia a mai pierdut un miliard de euro odată cu noile rezultate de la Bacalaureat, că avem de unde, nu?
Sunt costurile aferente salariilor profesorilor, materialelor didactice puse la dispoziţie elevilor pe parcursul liceului, şomajul, dar şi încasările „ratate“ la colectare din consumul generat de potenţialii studenţi, sau din taxele percepute de universităţi, precum şi din taxele aferente unor salarii (mai mari pentru licenţiaţi decât pentruabsolvenţii de liceu).
Iată unde sunt, de fapt, cei 6% din PIB alocaţi Educaţiei: într-o gaură.