Politica

Sondaj INSCOP – PSD conduce în clasamentul intenţiei de vot pentru alegerile parlamentare, urmat de AUR

PSD conduce în clasamentul intenţiei de vot pentru alegerile parlamentare, urmat de AUR, conform barometrului realizat de INSCOP Research la comanda cotidianului Libertatea.

Estimare participare alegeri parlamentare

Pe o scară de la 1 la 10, în care 1 înseamnă că „sigur nu” voi merge la vot şi 10 „sigur da”, 67.3% dintre respondenţi au ales nota 10, indicând că sigur vor merge la vot.

Intenţia de vot la alegerile parlamentare

Întrebare: Pe data de 1 Decembrie se vor organiza alegeri parlamentare. Dvs cu ce partide aţi vota dintre următoarele?

Raportat la cei care şi-au exprimat preferinţa pentru un partid din listă, indiferent dacă declară că vin sau nu vin sigur vot (81.7% din total eşantion, eroare 3.3%), 31.1% dintre alegători ar vota cu PSD, 20.7% cu AUR,  16.2% cu PNL, 12.7% cu USR, 5.9% pentru SOS România. UDMR ar obţine 4.5%, REPER – 2.6%, Partidul Drept – 1.2%, PER – 1.2%, FD – 1.1% şi Partidul SENS – 1%. 0.5% dintre alegători spun că ar vota un independent, iar 1.3% alt partid.

Raportat la cei care şi-au exprimat preferinţa pentru un partid din listă şi declară că vin sigur la vot (58.1% din total eşantion, eroare 3.9%), 30.7% dintre alegători ar vota cu PSD, 21.2% cu AUR,  15.4% cu PNL, 12.8% cu USR, 5.3% pentru SOS România. UDMR ar obţine 4.7%, REPER – 3.1%, Partidul Drept – 1%, PER – 0.8%, FD – 1.3% şi Partidul SENS – 1.1%. 0.6% dintre respondenţi spun că ar vota un independent, iar 2% alt partid.

Sondajul de opinie a fost realizat de INSCOP Research, membru corporate al ESOMAR, la comanda cotidianului Libertatea. Datele au fost culese în perioada 7-12 noiembrie 2024. Metoda de cercetare: interviu prin intermediul chestionarului. Datele au fost culese prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul eşantionului fiind de 1100 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupaţie) pentru populaţia neinstituţionalizată a României, cu vârsta de 18 ani şi peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2.95%, la un grad de încredere de 95%.