Eveniment

Șoferul de TIR, vinovat de accidentul din Pitești, în urma căruia au murit o avocată din Cluj și fiica ei de doi ani, a fost reținut

Șoferul de TIR, care se face vinovat de producerea tragicului accident din noaptea de luni spre marți, pe autostrada A1, în apropiere de una din ieșirile spre Pitești, la kilometrul 106, a fost reținut, miercuri, de polițiști. Bărbatul are 49 de ani şi este din comuna Vadu Moldovei, judeţul Suceava.

„Din cercetări s-a stabilit că un bărbat de 49 de ani, care conducea un ansamblu rutier format din cap tractor şi semiremorcă, ar fi condus pe contrasens, pe sensul de deplasare către Bucureşti. Bărbatul ar fi efectuat o manevră de întoarcere, încadrându-se în efectuarea unui viraj la stânga în larg, pentru a se încadra pe o altă bretea de ieşire de pe autostradă, manevră prin care a ocupat atât banda 1 şi 2 de pe firul de deplasare către Bucureşti, cât şi banda de urgenţe”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Argeş.

Vă reamintim că un copil de nici doi ani din Cluj a murit decapitat în urma accidentului produs luni noaptea lângă Pitești, pe A1. Mama fetiței, o avocată din Cluj-Napoca, în vârstă de 25 de ani, nu a supraviețuit nici ea tragicului accident. Singurul care a scăpat este soțul avocatei, care era șoferul mașinii implicate în accident.

Citește și:

O avocată din Cluj, moartă în cumplitul accident de pe A1. Fiica ei a fost decapitată, iar soțul a scăpat cu viață – VIDEO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version