Politica

Șoferii vor putea fi amendați pe baza tuturor înregistrărilor video, altele decât cele radar

Șoferii care nu respectă regulile de circulație vor putea fi amendați și pe baza înregistrărilor de pe camerele video ale primăriilor, Poliției Locale și chiar camerele de bord ale șoferilor, conform unui proiect de lege votat în unanimitate astăzi de către deputații din Comisia de Transporturi.

  • Până acum, Codul rutier prevedea că șoferii pot primi amenzi doar în cazul în care polițiștii de la rutieră constatau încălcările în timp real sau pe baza înregistrărilor radar.

”Polițistul rutier poate constata contravenții și cu ocazia verificării unei sesizări cu privire la o posibilă faptă de nerespectare a unei reguli de circulație de către un conducător de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai, a cărei producere a fost percepută de către un alt participant la trafic și surprinsă de acesta într-o înregistrare audio-video sau video, după caz”, potrivit proiectului.

Deputatul Mihai Botez, inițiatorul proiectului de lege, argumentează că modificarea din Codul rutier este esențială. Mai ales pentru prevenirea accidentelor și pentru sancționarea șoferilor comportându-se agresiv în trafic.

Trebuie să salvăm vieţi, trebuie să utilizăm tehnologia disponibilă în secolul XXI pentru a da mai mulţi ochi poliţiştilor, pentru a vedea comportamentele agresive şi periculoase în trafic şi să fie sancţionate. Doar sancţionând putem să descurajăm astfel de comportamente.

M-am inspirat după legislaţia din Marea Britanie, unde acolo există platforme pe care cetăţenii, participanţii la trafic pot să încarce clipuri, pot să dea o declaraţie cum că au fost martori şi pot să vină în justiţie, dacă va fi cazul, şi că-şi asumă veridicitatea acelor fapte”, a transmis Mihai Botez.

ÎGuvernul a făcut deja public un proiect de ordonanță de urgență care conține diverse amendamente la Codul Rutier. Totul cu scopul de a preveni și combate accidentele cauzate de consumul de alcool și droguri. Și care, de asemenea, deschide posibilitatea pentru poliție de a utiliza înregistrările de pe camerele de bord ale vehiculelor.

Persoanele care au fost martore la încălcarea regulilor de circulație vor avea posibilitatea să încarce înregistrarea incidentului rutier, realizată cu ajutorul camerei de bord sau a telefonului mobil, pe o platformă web desemnată în acest scop. Sesizarea va trebui înaintată Poliției Rutiere a zonei în care s-a presupus că a avut loc încălcarea regulilor rutiere.

Pentru ca o înregistrare video să fie considerată validă și să fie luată în considerare de către polițiști, aceasta trebuie să includă următoarele informații:
  • un clip video sau un extras din înregistrarea audio-video care evidențiază presupusa faptă contravențională, observată de participantul la trafic.
  • data și ora exacte la care a avut loc presupusa faptă contravențională.
  • identificarea vehiculului implicat, inclusiv numărul de înmatriculare sau numărul de înregistrare, dacă este disponibil.
  • semnalizarea rutieră specifică sectorului de drum public în care a avut loc presupusa faptă contravențională, pentru a evidenția contextul acesteia.