In vizor

Sociolog clujean despre adolescenții care mimează sexul oral în public: Tinerii încearcă să se vândă prin sex, pentru că sexul se vinde cel mai bine

Adolescenții din ziua de azi încearcă să se vândă ușor și vor să iasă în evidență prin gesturi care au legătură directă cu sexul. Asta susține sociologul clujean Mihai Mocanu, după ce în spațiul public au apărut imagini și filmulețe de la un bal al bobocilor, unde tinerii au mimat scene de sex oral. Sociologul spune că asistăm deja la un fenomen în România, tot mai mulți tineri încearcă să iasă în evidență prin…sex.

 

„Putem vorbi de un fenomen în rândul adolescenților în sensul că au dorința de a ieși în evidență, dorința de a fi originali, dorința de a face ceva ce nu fac toți ceilalți. Și se pare că în acest bal ei au ales să se vândă cel mai ușor. Sexul vinde cel mai ușor și pe internet și peste tot și este și fructul interzis la vârsta aceasta. Și atunci ei au încercat să simuleze.”, a explicat pentru Ziar de Cluj, sociologul Mihai Mocanu.

Sociologul mai spune că vina penru ce s-a întâmplat la balul bobocilor al elevilor de la Liceul Augustin Maior o poartă, în primul rând, dascălii.

 

„Aici consider că vina majoră o au cadrele didactice și  organizatorii în sine pentru că un gest de genul acesta nu ar fi trebuit acceptat să se facă nici măcar ca probă, în glumă, la un bal al bobocilor. Vedem pe Internet tot mai mult sex la liber și societatea din păcate nu alege calea cea mai grea pentru a se vinde, iar tinerii aleg valorile cel mai ușor vandabile, iar sexul este cel mai ușor și rapid de vândut”, a precizat Mihai Mocanu

Mai mulți elevi de liceu care participau la un bal al bobocilor, în Clubul Ring din Cluj-Napoca s-au fotografiat și filmat întimp ce mimau scene de sex oral. Imaginile explicite au fost postate pe paginile personale de facebook ale elevilor. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *