Anchete

ȘOC la Aeroportul clujean! Fostul șef al SECURITĂȚII și-a făcut card de acces pe identitate falsă! Dosarul a fost mătrășit de un procuror! Unde lucrează acum falsificatorul? Înnebuniți când o să aflați!

Fostul șef al securitățiii Aeroportului Internațional Avram Iancu a falsificat un card de acces ALL IN, cu o identitate fictivă, iar un procuror a considerat că nu e nicio problemă. Norocul vine de la Tribunalul Cluj care a reîntors dosarul penal pentu completarea anchetei. Vă prezentăm o super poveste.

 

Unul dintre cele mai importante dosare penale din istoria securității Aeroportului Cluj-Napoca a fost repus în etapa de urmărire penală săptămâna aceasta. Înainte de prezentarea subiectului trebuie să știți că pentru funcționarea unui aeroport securitatea este cel mai important element. Orice abatere de la respectarea legilor poate duce la închiderea aeroportului. Dar, cum se întâmplă de obicei în instituțiile de stat, o mare parte din cei ajunși pe pile, relații, recomandări în funcțiile publice consideră că instituția respectivă devine SRL-ul propriu. Așa s-a întâmplat și la Aeroportul Cluj-Napoca, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, unde directorul de Securitate, verișorul cumnatei președintelui CJ Cluj, Alin Tișe, a ajuns să fie cercetat penal pentru fals și uz de fals.

Faceți cunoștință cu personajele: 

Cătălin Nicolae Miclăuș, verișorul Cameliei Tișe, ajunge la 26 de anișori să fie angajat la Aeroportul Internațional Avram Iancu. Cu abilități extraordinare, pasiune pentru SRI, sisteme de securitate și siguranță, prin 2009 Cătălin ”ficior viclean de casă” ajunge Number II în tot aeroportul: DIRECTOR DE SECURITATE. La trei zile de la preluarea funcției, Miclăuș folosește fotografia unui angajat de la Wizz Air și falsifică o legitimație pe numele Popescu Ioan, iar ulterior schimbă numele în Popescu Nicolae. Țineți minte faza cu poza celui de la Wizz Air, adică un angajat pe numele său real Dorin Nicolae Anicăi, apare cu chipul pe legitimația respectivă!

 

De ce avea nevoie Cătălin, noul director de Securitate al Aeroportului Internațional Avram Iancu de o legitimație fictivă, în vreme ce el era NUMBER II în toată regia?

Pentru că până și din acea funcție avea zone restricționate. Zone în care nu avea voie să intre decât după ce trecea de filtrele Serviciul Român de Informații, să fie percheziționat și să fie raportat la NUMBER ONE că s-a preumblat pe acolo. Însă prin Popescu Ion/Nicolae, angajatul imaginar ce figura cu chipul unei persoane reale, avea cel mai tare card posibil: unul care îi permitea acces oriunde în aeroport: inclusiv în zone secrete, zone interzise, zone periculoase, dincolo de orice ușă existentă. Aici e punctul cel mai critic pentru un aeroport: ca un singur om să aibă toată această putere, deși nu are atribuții în acest sens. Adică fals și uz de fals.

 

Dar procurorul de caz, Ovidiu Todoruț nu vrea să vadă fapta penală. Ce are că Miclăuș și-a creat în soft o identitate fictivă pentru a încălca legea și a se plimba peste tot într-un aeroport? A fost ca și cum se plimba prin depozit la Kaufland și el era acreditat doar la raionul de legume-fructe, nu, domnule procuror Todoruț? Nu doamnă prim procuror Irina Sabo? Ce siguranța aeroportului? Ce breșă de securitate? Ce pericol? Cum adică SRI ?

Păi haideți să ne reamintim perioada lui Miclăuș la Aeroportul Internațional Avram Iancu și unde a ajuns acest bărbat la cei aproape 40 de ani ai săi.

 

Colaborator al SRI, fără ca cei de la SRI Cluj să știe, dar cu aspirații de director de aeroport

Vrăbiuțele Ziar de Cluj ne-au spus că faptul că e rudă cu soția fratelui șefului CJ Cluj (să explicăm: Cătălin Miclăuș este verișorul Codruței Tișe, cumnata lui Alin Tișe, care și ea a lucrat în Aeroportul Internațional Avram Iancu, până s-a mutat în compania lui Daniel Metz, NTT DATA, care stă în chirie în blocul fraților TIȘE, implicit al soțului Cameliei) – e un aspect interesant, dar sunt altele muuult mai drăguțe. Spre exemplu: Miclăuș Cătălin Nicolae este colaboratorul SRI. Dar nu oricum, ci sub acoperie chiar și față de… SRI. Adică nici cei de la SRI, care lucrau în aeroport, nu știau că el spionează pe ici pe colo cu acel card fals de acces nelimitat.

În primul mandat al lui Alin Tișe la șefia CJ Cluj (2008 – 2012), Miclăuș era avansat ca ȘEF Securitate la aeroport. Tot pe atunci se lăuda că el va deveni noul director al Aeroportului Avram Iancu. Apoi, în plângerea penală formulată de aeroport, se arată că, după ce Tișe a plecat la Senat, în perioada 2013 – 2015, Miclăuș a utilizat în mod repetat cardul fictiv și a spionat din interiorul zonelor în care avea accesul restricționat.

 

„ În conformitate cu PSA avizat de AACR, pe aeroport sunt uși blocate, pe care nu au acces personal din cadrul aeroportului, pentru a nu se facilita accesul dintr-o zonă publică/zonă de operațiuni aeriene într-o zonă cu acces restricționat. Pentru a se trece în aceste zone, este necesar ca angajatul să treacă prin filtrul de securitate și să fie verificat de către operatorii de securitate, asemenea pasagerilor, în conformitate cu Regulamentul (CE) 300/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 martie 2008 privind norme comune în domeniul securității aviației civile.
Existând uși care permit accesul direct către pistă, căi rulare, platforme sau alte asemenea zone restricționate, aeroportul a impus ca acestea să fie închise mecanic, alături de sistemul de securitate intern care nu atribuia drept de acces niciunui angajat prin acele uși. Practic, nimeni nu putea trece prin acele uși, fiind nevoit să se supună controlului de securitate efectuat de către operatorii SRI. Delimitarea zonelor aeroportuare și fluxurile pasagerilor/persoanelor altele decât pasagerii sunt aprobate în Procedura de Fluxuri ale Aeroportului de către toate instituțiile cu atribuții privind aplicarea măsurilor de securitate pe aeroport.

Pentru a clarifica, sistemul informatic în uz la acel moment permitea setarea, pentru fiecare utilizator în parte, a drepturilor de acces pe anumite uși putându-se individualiza dreptul pentru fiecare ușă de acces în funcție de nevoi. Cu toate acestea, sistemul electromagnetic al ușilor restricționate ca urmare a P.S.A. era dezactivat din sistemul informatic, nefiind posibilă atribuirea accesului către aceste uși fără realizarea, în prealabil, a deblocării lor generale în sistem.
Stabilirea drepturilor de acces și aprobarea accesului în anumite zone pentru angajați era responsabilitatea numitului Cătălin Miclăuș în virtutea funcției pe care o deținea la acel moment, având parola de acces la sistemul informatic. Atribuirea drepturilor de acces se făcea la solicitarea compartimentului de Resurse Umane în funcție de fișa postului fiecărui angajat”, se arată în documentele de la dosarul penal.

 

Cum s-au prins de infracțiunea lui Miclăuș?

Din punctul nostru de vedere este foarte grav că sistemul de spionaj al lui Miclăuș a fost descoperit după mulți ani de la plecarea acestuia de la Aeroportul Cluj-Napoca. De altfel pe acest aspect se apără și Miclăuș care, contactat de Ziar de Cluj, susține că această anchetă penală este o hărțuire din partea directorului general, David Ciceo și că el nu a fost cercetat disciplinar în perioada în care a fost la aeroport, ci a înregistrat ”rezultate deosebite constatate atât de autorități naționale cât și de autorități internaționale”(informații transmise de acesta prin SMS).

Miclăuș are dreptate cel puțin la partea cu dosarul penal. Deși în denunț se menționează că Miclăuș a săvârșit aceste infracțiuni în perioada 2013 – 2015, plângerea penală a fost înregistrată doar anul trecut. Lucru ce înseamnă că cei care au făcut denunțul au depistat breșa de securitate doar după mai bine de trei ani.

Cum s-a făcut asta? Cei de la aeroport au luat la verificat, anul trecut, toate cardurile angajaților, toate conturile create de-a lungul funcționării sistemului electronic și au descoperit că:

„Potrivit rapoartelor de acces pe ușa EP5 care trebuia să fie închisă, se observă nenumărate accese efectuate de către numitul Popescu Ioan și Popescu Nicolae în perioada 2013-2015. La data de 04.12.2013 ora 11:39, Cătălin Miclăuș folosește legitimația sa reală și încearcă să acceseze ușa EP5 sistemul informatic refuzându-i accesul. La același minut, în aceeași zi se înregistrează că utilizatorul Popescu Nicolae își folosește legitimația și sistemul informatic îi permite accesul prin ușă. În mod evident, Cătălin Miclăuș își verifica noua legitimație falsă aceasta furnizându-i accesul prin ușă. Același lucru se întâmplă și în data de 25.06.2014 atunci când Cătălin Miclăuș confundă legitimația sa reală cu cea falsă și încearcă să iasă pe ușa EP5 la ora 8:43. La aceeași oră utilizatorului Popescu Nicolae i se aprobă accesul de către sistemul informatic. Situația se repetă și în 30.06.2014 ora 13:45, 22.07.2014 ora 9:20 și 17.10.2014 ora 10:04. Din aceste împrejurări reiese în mod clar că utilizatorul fals Popescu Nicolae și cardul falsificat erau folosite de Cătălin Miclăuș.
Așa cum rezultă din rapoartele de acces aferente cardului nr. 2903, atât pentru Popescu Ioan cât și pentru Popescu Nicolae rezultă că Miclăuș Cătălin folosea în fiecare zi permisul de acces fals în desfășurarea activității sale. Astfel, utilizatorul apare ca trecând prin mai multe uși de acces, o parte dintre acestea fiind restricționate prin P.S.A. (inclusiv ușa EP5)”, se arată la dosar. Acțiunile lui Miclăuș au continuat până în momentul în care nu a mai fost angajat al instituției.

 

 

Cireașa de pe tort: momentul oportun al plecării sale

Vă spuneam mai sus să țineți minte aspectul cu poza angajatului Wizz de pe cardul cu acces nelimitat.

Cătălin Miclăuș își dă demisia de la aeroport în ianuarie 2015. Cam pe la jumătatea lunii. Dar nu pleacă imediat, ci stă în preaviz. Pe 27 ianuarie are loc un eveniment extraodinar de grav ce putea duce cu ușurință la închiderea aeroportului de către Autoritatea Aeronautică Civilă Română. Un bărbat ajunge miraculos, fără a fi observat de către cei de la SRI sau alți angajați ai aeroportului, într-un avion WIZZ, pe pista aeroportului pentru a decola spre UK. Bărbatul își face poze în cabina piloților și ceva ce pentru public însemna o trăznaie, pentru Aeroportul Internațional Avram Iancu însemna posibilitatea de suspendare a activității din cauza problemelor de securitate și lipsa de reacție la un pericol major.

La trei zile de la reținerea intrusului care ”s-a teleportat” în avionul WIZZ, Cătălin Miclăuș pleacă defintiv din instituție.

Culmea, intrusul din WIZZ, pe numele său Costin Claudiu Gabriel, este achitat de prima instanță, iar avocatul Aeroportul Avram Iancu cere în apel condamnarea individului pentru a nu pune în pericol funcționarea aeroportului.

Tot la motivele de apel, avocatul Mihai Suian, căci despre el este vorba, arată cum a operat Costin când a comis infracțiunea:

Cine putea să treacă de toate aceste zone și filtre, fără să declanșeze o alarmă, fără să atragă atenția celor din aeroport? Pentru că în perioada respectivă doar un singur card de acces putea să deschidă toate acele zone, cardul angajatului fictiv, Popescu Ion devenit Nicolae.

Întrebările pertinente ale avocatului Suian au făcut-o pe judecătoarea Lupea să revină asupra sentinței de fond și să decidă că intrusul de la WIZZ nu putea să fie achitat pentru infracțiune.

„Admite apelurile declarate împotriva sentinţei penale nr. 1599/4 noiembrie 2016 pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca, pe care o desfiinţează în parte, sub aspectul soluţiei de achitare dispusă în privinţa infracţiunii de tentativă la trecerea frauduloasă a frontierei de stat, prevăzută de art. 32 raportat la art. 262 alin. 1 şi 3 din Codul penal, al pedepsei rezultante, al pedepsei complementare şi accesorii aplicate inculpatului C.C.G. şi rejudecând în aceste limite: Condamnă inculpatul C.C.G. la o pedeapsă de 6 luni închisoare, pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de trecerea frauduloasă a frontierei de stat, prevăzută de art.32 raportat la art.262 alin.1 şi 3 din Codul penal, în condiţiile art. 396 alin. 10 Cod procedură penală. Menţine pedeapsa de 2 luni închisoare aplicată inculpatului C.C.G. pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere prevăzută de art. 253, alin. 1 din Codul penal, cu aplicarea art.396 alin.10 din Codul de procedură penală”, se arată în sentința finală, dată de Curtea de Apel Cluj.

Sursa FOTO: http://portnews.com.ng

(SURSA FOTO: http://portnews.com.ng/european-civil-aviation-commission-assesses-mmia/)

Miclăuș, din nou cercetat penal

 

Cum procurorul de caz, magistratul Ovidiu Todoruț, de la Parchetul Tribunalului Cluj, a decis să claseze dosarul de fals al lui Miclăuș, apărătorii juridici ai aeroportului au contestat decizia. Așa a venit și a doua parafă de CLASARE, de la soția colegului de partid al lui TIȘE, prim-procurorul Irina Sabo – soția lui Marius Sabo (ex-primar în Gherla).

Cei de la aeroport au mers mai departe cu contestația, iar săptămâna aceasta, judecătoarea Alina Topan a decis că ancheta făcută de procurori nu a fost una eficientă și suficientă, motiv pentru care a dispus reîntoarcerea dosarului la Parchetul Tribunalului Cluj pentru completarea cercetărilor penale.

„În temeiul art. 341 al. 6 lit. b C.p.pen. admite plângerea formulată de petentul Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj RA, împotriva ordonanţei din 06.03.2019 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj dată în dosarul nr. 580/P/2018 prin care s-a dispus clasarea faţă de suspectul MCN şi împotriva ordonanţei prim procurorului parchetului nr. 54/II/2/2019 din 08.04.2019 şi trimite cauza la procuror în vederea completării urmăririi penale”, arată judecătoarea Topan.

 

Cătălin Miclăuș rămâne cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals și uz de fals. Minim una dintre infracțiuni se poate pedepsi cu închisoarea sau amendă.

„Folosirea unui înscris oficial ori sub semnătură privată, cunoscând că este fals, în vederea producerii unei consecințe juridice, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă, când înscrisul este oficial, și cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, când înscrisul este sub semnătură privată”, Art 323 – uzul de fals, Codul Penal.

 

 

În prezent, Miclăuș Cătălin lucrează la Autoritatea Aeronautică Civilă Română. Aceeași instituție despre care se spune că în perioada în care el se afla la Aeroportul Cluj, AACR era condusă de un alt ofițer sub acoperire al SRI: Cătălin Gheorghe Radu.

Culmea că și de Cătălin Radu se leagă o povestioară cu un card cu acces nelimitat pe Aeroportul Otopeni (link: Seful Aviatiei Civile, infiltrat de SRI la ROMATSA si pe Aeroportul Otopeni! ).

 

 

 

Nota redacțională: M-am gândit să las aici o povestioară pe care i-o spuneam unui coleg de presă, anul trecut:

-Am avut un prieten care a dat admiterea la SRI, în urmă cu câțiva ani…

-Și? A reușit?

-M-a sunat după examen și mi-a spus că l-a picat…Dar nu l-am mai văzut de atunci.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *