De cartier

Soarta viitorului hub educațional din Borhanci ar putea fi analizată în Consiliul local: „Și bazinul de înot e prins în proiect. Mai rezolvăm o problemă scadentă a orașului”

„După cum v-am spus, proiectul nostru este ca în acest mandat să ajungem la momentul în care scoatem locuri la mica publicitate la creșă.

Și ne ținem de acest obiectiv”, a declarat edilul Emil Boc în cadrul ședinței de Consiliu local din această săptămână.

Proiectul așa-numitului hub educațional din cartierul Borhanci, aprobat în februarie 2022 de urbaniștii din Primărie, ar putea fi dezbătut în curând în Consiliul local.

Potrivit celor mai optimiste scenarii, detaliile și valoarea finală a proiectului de prefacere a coloniei Borhanci într-o zonă modernă ar putea fi aprobate până în Iunie 2022. 

„Pentru Borhanci – suntem în fază de obținere de avize.

Proiectantul a depus sf-ul în forma preliminară, care este în analiză la departamentele Primăriei în acest moment, pentru sf-ul din Borhanci.

Dar nu are avizul de la mediu care este în procedură și mai trebuie avizul de la ISU”, a declarat Emil Boc.

Potrivit reprezentanților Primăriei, în funcție de aceste 2 avize, în următoarea ședință de Consiliu local, din luna mai, vor fi actualizate datele pentru acest proiect.

„În funcție de aceste două avize, în ședința de Consiliu local următor, din luna mai, îl rog pe domnul Poruțiu (Virgil Poruțiu – director tehnic în administrația Boc n.r.) să actualizeze informațiile, împreună cu domnul arhitect șef (Daniel Pop – ahitect șef Cluj-Napoca n.r.) pentru Borhanci.

Acolo avem și bazinul de înot din Borhanci, așa-i?” – și-a întrebat Emil Boc colegii din Primărie?

„Este prins în cadrul proiectului.

Mai rezolvăm o problemă scadentă a orașului pe care cu toții o cunoaștem și pe care ați ridicat-o”, a transmis edilul Boc consilierilor clujeni.

Proiectul de dezvoltare a coloniei Borhanci vizează construirea unei creșe, a unei grădinițe, a unei școli, a unui liceu, a unui centru de excelență pentru protonoterapie, a unui bazin de înot, a unei baze sportive și amenajarea unei păduri-parc.

În urmă cu cățiva ani, în locul Hub-ului educațional și de sănătate s-a dorit construirea unui cartier de case pentru tineret, dar s-a renunțat la această idee din cauza alunecărilor de teren.

În plus, potrivit autorităților locale, atât realizarea sensului giratoriu Brâncuși-Borhanci, cât și extinderea arterei vor fi posibile abia în condițiile realizării centurii metropolitane.

CITEȘTE ȘI: Până în Iunie 2022, Hub-ul educațional din BORHANCI ar putea fi aprobat în Consiliul local: «Va trece anul acesta – trebuie să treacă»

Etapele dezvoltării proiectului imobiliar din Borhanci sunt:

Aprobare PUZ prin HCL
Realizare SF pentru obiectivele propuse în PUZ
Aprobarea studiilor de fezabilitate
Dezmembrare conform PUZ
Exproprieri pentru cauză de utilitate publică
Identificarea posibilităților de finanțare
Contractare proiect tehnic și extindere utilități
Contractare execuție lucrări infrastructură rutieră
Contractare proiecte tehnice pentru fiecare obiectiv în parte, separat, în funcție de posibilitățile de finanțare
Contractare execuție pentru fiecare obiectiv în parte

CITEȘTE ȘI: Extinderea giratoriului din Borhanci ar putea deveni realitate în 2030: „Este intersecția aia majoră care se modernizează odată cu centura metropolitană. Va fi un sens giratoriu masiv, consistent și lărgire la 4 benzi”