Sex

Slabiciunile barbatului – un avantaj pentru femei

Cele patru puncte slabe ale barbatului sunt parul, marimea penisului, cariera si inaltimea – nu intotdeauna in ordinea asta. Cel putin unul din ele, daca nu chiar doua, sunt prezente la majoritatea barbatilor. Depinde de tine sa vezi care-i punctul lui slab si apoi sa-i dai de inteles intr-un mod cat se poate de subtil ca l-ai descoperit.

 

Parul

Barbatii sunt foarte sensibili la capitolul par, daca le incarunteste, le cade sau ii face sa para efeminat. Pentru barbati, pierderea parului echivaleaza cu pierderea unor calitati precum barbatia, sex-appealul sau tineretea. Barbatii sunt perefect constienti ca prea putini dintre ei arata bine cu chelie si ii sperie faptul ca ar putea sa nu faca parte din aceea elita. Daca e inspirat, se va rade in cap in momentul in care parul incepe sa i se rareasca si va profita de look-ul de motociclist sau Kojac astfel dobandit. Daca nu, va fi tinta glumelor celorlalti. Acelasi lucru se intampla celor care incaruntesc devreme.

 

Cum il “ataci”, daca punctul lui slab e parul

Dupa ce i-ai aflat punctul slab si ai avut ocazia sa-l cunosti putin, spune-i ceva, de genul: “Nu-i mare scofala sa chelesti / sa incaruntesti, daca continui sa arati bine, nu crezi?” Sau, daca ai vazut pe cineva cu o tunsoare nu prea reusita, poti sa spui ceva, de genul: “Nimic nu mi se pare mai caraghios decat un barbat tuns aiurea. Azi, tocmai am vazut pe cineva tuns ca naiba.”  Daca nici dupa asemenea strategie nu primesti nici o reactie de la el, poti sa continui cu ceva de genul: “Parul tau arata OK, dar data viitoare, cand mergi la tuns, ia-ma si pe mine.” Cu aluzia asta ca nu prea se pricepe la alesul saloanelor, o sa-l pui imediat la punct.

 

In mod alternativ, daca e chel sau isi pierde parul, intreaba-l ce a insemnat pentru el experienta asta. Atitudinea ta trebuie sa-i transmita urmatorul mesaj: “E OK, te inteleg”, aproape ca si cand l-ai compatimi, insa ideea e ca urmaresti sa-i arati ca nu esti atat de superficiala incat sa conteze aspectul fizic. Ai putea sa spui ceva, de genul: “O groaza de tipi arata super bine rasi in cap sau cheli. Cred ca e ceva care tine de forma capului. Tu arati foarte bine.” Mesajul pe care i-l transmiti, de fapt, cu asta e: “Uite ce e, stiu ca asta-i punctul tau slab, asa ca pune-te tu cu mine si-o sa vezi ce-o sa patesti.”

 

Marimea penisului

Inca de la primele faze ale pubertatii, baietii se compara unul cu altul in vestiare sau la dusuri. Cei carora le apare parul pubian mai repede, sunt priviti ca fiind “mai barbati”. Apoi, pe masura ce ei cresc, isi compara penisul cu cel al fiecarui tip pe care il vede cu diferite ocazii (internet, filme pentru adulti). Mai mult decat atat, la un moment dat in viata, majoritatea barbatilor se masoara singuri cu un “centimetru” de croitorie sau cu ruleta.

 

Deci, pentru barbati, problema penisului este o constanta si asta pentru ca “dotarea” cu el ii dirijeaza si le guverneaza vietile. Barbatii folosesc glume pe seama “penisului mic” ca arma impotriva altor barbati.

 

Comentarii asupra marimii penisului

Daca un barbat are un penis neobisnuit de mic, mai bine nu vorbesti cu deloc despre asta, pana la punctul in care relatia voastra a ajuns in stadiul de dragoste si incredere.

 

O posibilitate de a aduce vorba despre penis – fara ca asta sa-l faca sa-si ia lumea in cap – ar fi sa-i dai un nume care trimite cu gandul la ceva mic si dragut: Ciucurel, Iepuras, Castravecior sau Serpisor. Asta nu prea le convine barbatilor si, in general, ii face sa se intrebe cum se situeaza oare in raport cu fostii tai prieteni. Asta ii face putin nesiguri pentru o perioada de timp, in care poti “juca” cum vrei tu.

 

Alt mod istet de a face o glumita pe tema asta ar fi sa imiti comportamentul masculin si sa vii cu o gluma pe care un barbat i-ar adresa-o altui barbat. Daca un tip e foarte bine dotat, il poti face sa se simta prost facand aluzie la penisul lui ca la ceva diform. De exemplu:

 

– “Mai bine lasa maciuca aia de o parte si lupta ca un barbat.”;
– “Daca ramai vreodata fara slujba, la circ te primeste sigur cu chestia aia in dotare.”

 

Cariera

Pentru cele mai multe fete, banii sunt un adevarat afrodisiac. Unele chiar isi fac o meserie din a “vana” barbati cu conturi grase. Dar chiar daca nu e vorba despre femei in cautare de sotiori cu buzunarul gros, barbatilor le e foarte clar: “Nu tu bani, nu tu femei. Nu tu slujba cu nume pompos, nu tu succes la femei.’’

 

Unii barbati isi petrec jumatate din viata incercand sa atinga succesul, iar cealalta jumatate si-o petrec incercand sa demonstreze ca respectivul succes n-a fost o intamplare. Barbatilor trebuie sa li se confirme ca sunt cu adevarat destepti si puternici, nu doar norocosi. Indiferent cat de bogat sau realizat e partenerul tau, se va compara intotdeauna cu altii care fac mai multi bani sau au mai multa putere.

 

Cum sa-i aduci cu picioarele pe pamant

Ce-i de facut? Simplu: Asculta cu atentie si vezi pe cine vorbeste de rau tot timpul, apoi afla ce calitate salvatoare ar putea sa aiba persoana aflata in colimator. Apoi, lasa sa-ti scape un comentariu aparent intamplator legat de calitatea respectiva. Ceva, de genul: “Uau, Dany chiar ca arata super in seara asta, nu crezi? Costumul ala ii venea ca turnat.” Partenerul tau s-ar putea sa sara cat colo la auzul acestui comentariu, dar cel putin vei sti ca i-ai atins o coarda sensibila. Daca partenErul taU isi pierde cumpatul, asta inseamna slabiciune. Iar slabiciunea lui insemana puterea ta.

 

In acelasi timp, daca vrei sa pastrezi un oarecare control asupra situatiei, dar sa nu-ti pierzi nici relatia, comentariul tau trebuie sa-i dea de inteles ca nu ai nici o problema cu slujba lui actuala sau cu nivelul veniturilor lui. Asta ii va arata ca esti perfect constient de conditia lui, dar ca ramai alaturi de el. E aproape ca si cand i-ai face un favor. Oricum, intotdeauna vor fi altii mai bogati si mai puternic decat el. El stie asta, iar acum stie ca si tu stii asta.

 

Inaltimea

Cu inaltimea, un barbat pitic se poate confrunta toata viata. Chiar daca la un moment dat nu mai are obsesia asta permanet, o anumita nesiguranta legata de inaltimea sa poate ramane intr-un coltisor al mintii.

 

Cum sa-i mai tai un pic din aripioare

Poti exploata problema asta cu inaltimea unui tip ca sa-l poti pune pe labe, ca femeie. Garantat, daca are aproape doi metri, treaba n-o sa functioneze. Ar putea merge sa-i spui ceva, de genul: “E mai important cum se inteleg doi oameni decat cum arata unul langa altul, nu crezi?” Poate asta il va pune putin pe ganduri, dar altminteri, e o stratagema care functioneaza cel mai bine la tipi de inaltime medie sau sub-medie – care, in functie de zona geografica in care traiesti, e de regula de 1,70 m pentru barbati. Daca sunt inalti, fa-i sa se simta prea inalti.

 

Iar daca ai in vedere un tip ceva mai scund fa un subiect polemic: Pur si simplu uita-te la el intr-o zi si intreaba-l: “Ce inaltime ai?” Va fi de ajuns. Cand iti va raspunde cu o incercare de a polemiza sau iti va da inaltimea lui exacta, fa-i un compliment legat de ceva ce nu are legatura. Va intelege el foarte bine subtextul.

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *