In vizor

Situație dramatică în Cluj: secțiile ATI COVID au rămas fără locuri libere. Ce soluții are prefectul Tasnadi Szilard

Numărul persoanelor infectate cu COVID-19 care ajung la spital în stare gravă și foarte gravă este în creștere în județul Cluj, astfel că locurile din secțiile ATI s-au epuizat. În acest moment se caută soluții pentru a suplimenta numărul locurilor de terapie intensivă.

„Situatia nu e deloc ușoară. În acest moment nu mai avem locuri. Noi încercăm să găsim soluții. Ne-am întâlnit și săptămâna trecută cu managerii spitalelor să vedem dacă mai putem înființa paturi de ATI. În cursul acestei săptămâni vor face o analiză să vadă care sunt disponibilitățile pentru fiecare spital. Urmează să adoptăm un plan de acțiune. Domnul prim ministru a declarat că dacă se va impune o finanțare, există disponibillitate din partea dânsului. Acuma vedem și care sunt căile de întreprins. Nu putem construi spitale noi pentru că nu avem timp pentru așa ceva. Vedem unde putem transforma și unde putem crea noi locuri pentru Terapie Intensivă”, a declarat pentru Ziar de Cluj prefectul Tasnadi Szilard. 

Prefectul a menționat că nu își dorește ca persoanele care suferă de alte boli să fie private de la a primi asistență medicală, dar nu exclude posibilitatea ca și alte spitale din județul Cluj să fie incluse în circuitul spitalelor suport COVID.

„Ne dorim să nu afectăm patologia specifică a fiecărui spital. Avem și alți bolnavi și din păcate unii în stare gravă și critică și să nu blocăm în totalitate activitatea spitalelor. Dacă vom avea nevoie de sprijin financiar vom apela la disponibilitatea Guvernului. Dacă nu vom găsi resurse suficiente în spitalele care sunt acum suport COVID, din păcate nu vom avea ce să facem, cazurile cresc în continuu. Azi este o ușoară scădere a incidenței în Cluj-Napoca, Dej și Gherla și Turda, dar de obicei vine una caldă, una rece și nu se știe când poate să urce drastic”, a mai menționat prefectul.

Spitalele din județul Cluj au ajuns în această situație deoarece pacienții se prezintă la medic mult prea târziu. Clujenii nu se mai testează, se tratează acasă și adesea ajung să facă forme de COVID-19 grave și foarte grave. Județul Cluj are 65 de paturi în secțiile de ATI COVID, iar în acest moment sunt ocupate în totalitate. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version