Daca acceptam justetea necesitatii prezentei si activitatii continui in tot cursul vietii inseamna ca suntem de acord si ca singuratate nu are darul de a favoriza longevitatea.
Cat suntem tineri singuratatea poate insemna, intr-un fel, libertatea totala de “miscare”, de actiune, de combinatii si de distractii. Bineinteles, fiecare varsta cu avantajele si cu riscurile ei. Cand esti tanar ai sansa de a alege. Dar pe masura ce numarul anilor creste, performantele scad si suntem obligati sa judecam mai la rece, mai obiectiv. Criteriul valorii reale a ceea ce suntem si mai putem fi este din ce in ce mai exigent. Confruntarea este severa chiar daca se intampla in cea mai unitara conjuctura sociala.
Spunem – pe buna dreptate – ca omul este un animal social, pentru ca oglinda noastra a fiecaruia suntem nu atat noi cat parerea semenilor nostri despre noi. Familia, anturajul profesional sau social ne stabilesc si ne determina valoarea, echilibrul si forta si calitatea elanului creativ. Familia, locul unde muncim si traim sunt mediul nostru psiho-social, la fel de necesar ca si mediul natural (soarele, apa, aerul, hrana etc.), mediu care ne influenteaza si il influentam.
Exista o legatura directa intre sanatate si echilibrul psihic si comportamental, pe de o parte, si cel fizic, pe de alta parte. Echilibrul somatic si cel psihic sunt doua laturi ale aceleeasi fiinite umane. Singuratatea, contrarietatile comportamentale, insatisfactiile de tot felul si mai ales ale izolarii duc sigur la dezechilibru psiho-nervos, la nevroza si la o imbatranire prematura.
Ce inseamna in fond singuratatea?
Este o rupere irecuperabila a relatiilor psihice si sociale interpersonale bazate pe trasaturi, functiuni si semnificatii specific umane. Izolarea este o pierdere a contactului psihologic de la om la om, de la o persoana la alta persoana, de la constiinta la constiinta. Insingurandu-ne, perdem treptat prietenia, simpatia, dragostea, daruirea, competitia, recunostinta, conversatia, confidenta, stima, admiratia si multe altele.
Din nefericire a doua jumatate a vietii ne ofera ceva mai multe ocazii de insingurare (legate de pierderea fortuita a parintilor, a partenerului de viata, a unor prieteni, despartirea de colegii de munca etc.). Orice pierdere a unui om drag, a unui prieten este o lovitura grea pe care suntem nevoiti sa o suportam dar si obligati sa ne adaptam situatiei create de aparitia treptata a apasatoarelor ganduri submbre. Reechilibrarea nu este deloc usoara si este o intreaga arta si intelepciune de a accepta senin si a reactiona echilibrat la loviturile vietii, mai frecvente in a doua jumatate a ei.
Dupa varsta pensionarii, printre primele insingurari sunt cele ale despartirii de colegii de munca si de locul de munca. Resemnarea senina, desi dureroasa uneori, este mai usor de realizat daca despartirea de locul de munca se face cu fruntea sus, ceea ce depinde in mare masura de noi insine.
Restrangerea familiei, prin pierderea parintilor si zborul copiilor spre rostul si familiile lor este si mai dureroasa. Obiceiul sanatos si nobil al familiei romanesti de a reuni periodic, la aniversari si sarbatori, copiii, nepotii si stranepotii in jurul vetrei parintesti – este de mare valoare sufleteasca.
Foarte grea si, initial, plina de nebanuite consecinte este pierderea partenerului de viata. Cauzata de o nenorocire sau de un divort prin neintelegere reciproca, pierderea este de cele mai multe ori irecuperabila si la fel de trista. Casatoria este un examen care se da toata viata si atunci cand se pierde din vina noastra pune firesc intrebarea daca am dorit, am meritat sau am facut tot ce trebuia ca sa trecem toate probele ei.
Daca am ramas totusi singuri in viata casnica, fortuit sau nefortuit, va propunem cateva recomandari:
– Sa ne indeplinim si mai complet si insistent rolul de parinti sfatuitori si bunici utili;
– sa cultivam prietenii si sa strangem mai bine cercul amicilor si cunoscutilor;
– sa plecam in excursii sau in statiuni de odihna;
– sa cultivam mai trainic preocuparile legate de literatura, arta si cultura de un hoby (sah, pescuit etc.) si chiar sa invatam sa ne descurcam cu Internetul;
– sa participam constant la activitatile obstesti din cartier sau din locul unde traim.
Resemnarea senina in fata anilor se realizeaza fugind de singuratate, fiind activi si mereu prezenti. Unul din cele mai mobilizatoare ganduri pentru cel ce nu mai este foarte tanar este ca a facut ceva in viata, a creat ceva, ca “nu va muri cu totul”, asta inseamna a trai si in altii , a scapa de singuratate si izolare. Astfel ne multiplicam propria noastra fiinta in relatiile sociale si ale prieteniei dintre oameni, fara de care omul n-ar fi putut sa devina ceea ce este!