Un intreg spectacol, adevarat regal pentru fotografi si amatorii de imagini inedite, a avut loc sambata, la pranz, intre casele muzeului din Hoia. Un grup de maramureseni, din care nu au lipsit “starurile” Palaguta si Dumitru Hodor, fratii Benta si Vasile Dusinschi, au secerat grau din holda institutiei asa cum faceau si stramosii lor, cu costume, unelte traditionale, tapurituri si tot tacamul.
Pentru turistii care s-au nimerit in parcul Etnografic “Romulus Vuia” la orele pranzului, aparitia grupului de lucratori imbracati in alb, cu seceri, coase si securi a fost o adevarata senzatie.
In prealabil, morosenii au “jucat” un scenariu in care s-au rugat in bisericuta de lemn din apropierea lanului, dupa care s-au despartit, urandu-si revedere buna de dimineata.
Alaiul s-a dus apoi la holda, urmati de grupul de spectatori, presa si angajati ai muzeului, si ei integrati in spectacol. Doamna Mariuta, de la sectia de icoane a Muzeului Etnografic al Transilvaniei (MET) a fost fotografa oficiala a evenimentului “La secerat ca in Maramures”, iar Nicu Cristian, seful sectiei din Hoia, a fost cameraman.
Cu capetele descoperite si mainile impreunate, lucratorii au rostit o rugaciune, dupa care s-au pus pe treaba. Femeile au apucat secerile si au inceput sa puna spicele la pamant.
Barbatii au inceput si ei sa biruiasca lanul, pe o alta latura, cu ajutorul coaselor.
“Am lucrat la grau anu’ asta de nu-i adevarat. S-a facut mult la Barsana, abia l-am biruit, de mult e gata secerat. Aici n-o avut cine sa il secere pana acum”, remarca Vasile Dusinschi.
In satul lor, graul se imblateste apoi cu imblaciul si apoi se macina la moara. Dusinschi se recomanda ca “sculptor de meserie”, dar e si muzicant si a lucrat la CAP si pe santiere, de unde isi aminteste ca mereu erau 5 sefi de echipa si 3 muncitori. Impresia asta e intarita de la marginea holdei de Petrisor Gheorghe, in varsta de 81 de ani, clujean din Manastur.
“Am venit sa ii vad pe astia cum secerea, ca mi-o fost dor. Is din Ardeal si eu, de la Somesu Rece si am copilarit cu asa obiceiuri. Mi-aduc aminte ca in ’46-’47 a fost o seceta asa de mare de s-au imprastiat oltenii si moldovenii prin tara. Noi am mancat faina de hamei, da’ tot n-am plecat”, se justifica omul.
Din vorba-n vorba, maramureseanul si clujeanul se imprietenesc si isi arata cicatricele de pe degetele muncite, unul a dobandit-o la cosit, celalat la secerat.
“Noi, generatia asta care-o albit nu am mancat concentrate ca acum, ci mamaliga seara si dimineata, si Doamne, buna o mai fost!”, spune clujeanul.
“Mami, ce e aceea o secera?”, intreaba o fetita de pe margine, dupa care mama ei o trimite sa vada una, la femeile din lan.
Holda se scurteaza, snopii se aduna si lucratorii isi fac treaba cu prisosinta: Palaguta si femeile canta, fratii Benta striga tapurituri, spre deliciul spectatorilor, iar doi barbati in alb aduc parii, pentru capite. Treaba e socotita sa se incheie abia spre seara.
“Ne-am propus sa aducem in oras un obicei care este inca viu in anumite zone ale tarii, seceratul graului. Maramuresenii au folosit unelte traditionale, multe de lemn si si-au urmat intocmai ritualul. Ne-am bucurat ca au venit si clujeni sa vada seceratul”, spune, la final, Tudor Salagean, directorul institutiei.
Dincolo de inedit si de reinvierea traditiilor, evenimentul este legat de o actiune cat se poate de practica: strangerea paielor pentru acoperisul caselor.
“Avem cam 8-9 case acoperite cu paie care trebuie mereu inlocuite si, in ultimii ani, asta a devenit o adevarata problema. E nevoie sa fie culese manual, utilajele taie spicul prea sus. O data asamblat, un acoperis de paie tine 25-30 de ani”, explica Nicu Cristian.
Dupa secerat, oaspetii au inaugurat un curs de cantece si dansuri maramuresene.