Din oras

Sesizările clujenilor s-au auzit în Primăria lui Boc: se face sens unic pe strada Mărginașă

După zeci de sesizări venite din partea clujenilor, care reclamau faptul că odată cu finalizarea proiectului de regenerarea urbană a zonei străzilor Calea Mănăștur – Calea Moților – Uzinei Electrice – Oțetului – Mărginașă, străzile Prunilor și Mărginașă se sufocau de mașini, Comsisia de Circulație a luat decizia să instituie sens unic pe strada Mărginașă.

„Pentru sens unic pe strada Mărginașă, pe tronsonul Hașdeu – Prunilor, am avut 9 sesizări de la cetățeni. Ieri am avut o primă discuție la Comisia de Circulație, și am conturat, ca de duminică, dar mai precis de luni, când vor exista și marcajele, să avem așa: sens unic la urcare pe tronsonul cuprins între Bogdan Petriceicu Hașdeu și strada Prunilor, iar sens unic la coborâre din Zorilor spre strada Remetea și aici se discută acum la nivel de prioritate spre strada Hașdeu”, explicat primarul Emil Boc.

Primăria a cumpărat câteva case la baza străzii Mărginașă pentru a lărgi ieșirea spre Moților, dar în rest drumul este la fel de îngust. Evident că se știa acest lucru înainte de anunțul glorios al Primarului că se va ajunge din Zorilor în Grigorescu fără să mai fie ocolit Mănășturul. Doar că nimeni nu a luat în calcul și consecințele acestor noi reglementări de trafic. Noroc cu șoferii că au făcut sesizări, în acest fel s-a deșteptat și Comisia de Circulație.

Citește și:

UNDE DAI ŞI UNDE CRAPĂ: Deschiderea traficului pe strada Mărginașă a adus haos pe strada Prunilor