Din oras

Serviciul Uber a fost interzis în Italia! Curtea de Apel Cluj a legalizat activitatea lor

Compania americană Uber, care le pune la dispoziţie utilizatorilor de smartphone-uri un serviciu alternativ celui de taxi, va fi nevoită să îşi înceteze operaţiunile în toate oraşele din Italia în care activează, ca urmare a unei hotărâri date de instanţa locală. 

Autorităţile italiene acuză compania americană de competiţie neloială în raport cu şoferii de taxi. Concret, instanța din Italia își susține decizia motivând că Uber este o companie de transport care nu respectă legile transportului de persoane, tarífele nefiind stabilite de autoritatea de transport. 

Decizia nu este definitivă, iar Uber va face apel. Reprezentanţii locali ai companiei s-au declarat şocaţi de decizia tribunalului şi susţin că legea este învechită şi trebuie schimbată pentru a fi în favoarea utilizatorilor italieni. 

Uber, care este prezentă şi în România de doi ani, s-a confruntat de asemenea cu proteste din partea taximetriştilor, în special atunci când a lansat serviciul la Cluj-Napoca. Însă, Curtea de Apel Cluj a respins cererea de încetare a activităţii Uber în Cluj-Napoca, susţinând că firma americană administrează o platformă tehnologică şi nu activităţi de transport de persoane. 

De partea cealaltă, reprezentanţii Uber România punctau, la sfârșitul anului trecut, că recomandările Comisiei Europene spun clar că serviciile ca Uber trebuie încurajate şi reglementate, nu interzise. Aplicația Uber a devenit disponibilă în Cluj-Napoca la data de 4 august 2016. În acea perioadă a izbucnit şi primul scandal între taximetriştii clujeni şi şoferii Uber. Patru parteneri ai companiei au fost amendați cu câte 25.000 de lei pentru efectuarea de transport public de persoane în regim de taxi fără autorizație. Ulterior, instanța clujeană a anulat amenzile aplicate șoferilor Uber. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version