Din oras

Senatorul Cordos despre implicarea sa in dosarul sifonarii informatiilor DNA: Sunt niste neadevaruri

Scris de 580

La fel ca Remus Lapusan si Ioan Oleleu, si senatorul PSD Alexandru Cordos neaga ca ar avea vreo implicare in dosarul sifonarii informatiilor de la DNA Cluj. Zilele trecute Gazeta de Cluj publica informatia ca greii PSD Cluj erau cei care primeau informatii nedestinate publicitatii de la Valentin Tatar, politist judiciar al DNA, care este finul senatorului Cordos.

 

In ciuda informatiilor publicate de Gazeta de Cluj, potrivit carora ofiterul DNA Valentin Tatar furniza informatii senatorului Alexandru Cordos, consilierului judetean Remus Lapusan si vicelui CJ Ioan Oleleu si ca acestia ar fi cercetati penal, senatorul Cordos, nasul lui Tatar spune ca nu a avut niciodata alte discutii decat cele legate de familie.

“Sunt niste neadevaruri. Nu am ascuns niciodata relatiile de familie. Am mai spus, relatiile de familie sunt una, iar activitatile profesionale sunt altceva. Niciodata nu am avut alte discutii cu cei din familia mea, sau cei din familia mea largita si in special in acest caz, decat despre lucruri legate de familie”, a precizat Alexandru Cordos pentru Ziar de Cluj.

Valentin Tatar a recunoscut ca a transmis mai multe informatii nedestinate publicitatii, din doua dosare penale, unor persoane. A fost condamnat la 1 an si jumatate de inchisoare cu termen de supraveghere de 2 ani.



ULTIMA ORĂ

  • Acum 13 hours Eveniment
    Un cutremur de magnitudine 5,3 a avut loc în județul Arad, la adâncimea de 6,4 km. S-a resimțit în România, Croația, Ungaria și Serbia
  • Acum 14 hours In vizor
    Cum se subminează Educația? Prin prostia disperată a slugoilor puși miniștri. Mediile vor putea fi încheiate cu doar două note pe disciplină – proiect
  • Acum 18 hours General
    SE MIȘCĂ ȘI SĂNĂTATEA: Grevă japoneză și miting de protest în Piața Victoriei
  • Acum 18 hours Vocea ta
    Szakats Istvan: ”Dragi bieți useriști. Îmi pare rău că mă repet, dar mă doare. Vă bateți joc de Cluj și de clujeni”
  • Acum 19 hours Politica
    GUVERNUL E DISPUS SĂ FACĂ ORICE, NUMAI SĂ NU DEA SALARII DECENTE PROFESORILOR: Probele de competență de la BAC ar putea fi echivalate cu notele din timpul liceului, dacă orele nu încep până la finalul săptămânii – a anunțat ministrul Educației
  • Acum 19 hours Jos palaria
    JOS PĂLĂRIA! Purtătorul de cuvânt al BOR: ”O țară în care profesorii sunt timp de decenii subsalarizați, ignorați și chiar batjocoriți este una care se autosabotează”
  • Acum 21 hours Eveniment
    POATE, DE DATA ACEASTA, VEȚI FI INTERESAȚI: Municipalitatea lansează în consultare publică stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2024
  • Acum 21 hours General
    Se fac înscrieri pentru Evaluarea Națională deși calendarul exemenelor ar putea fi afectat de greva din școli
  • Acum 22 hours Vocea ta
    Dragoş Damian, CEO Terapia Cluj: ”Un plan de guvernare care a întârziat 10 ani. Să fie primit!”
  • Acum 22 hours Vocea ta
    MUNICIPIUL CARE NU E ÎN CENTRU, NU EXISTĂ! Hai, Măiestrică, într-un exercițiu de PR, de data aceasta util comunității, pune mâna pe coasă (sau pe par) și rezolvă situația
  • Acum 23 hours Politica
    Gabriela Firea anunţă o HG pentru combaterea hărțuirii la locul de muncă: Se întâmplă cazuri revoltătoare
  • Acum 23 hours In vizor
    Banii pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice în Regiunea Nord-Vest s-au terminat în 3 minute
  • Acum 23 hours General
    O maşină hibrid a luat foc în Leghia, judeţul Cluj. În interior a fost găsit un corp carbonizat
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE