Sex

Semnificatia antropologica a tipurilor sexuale

Tipurile sexuale sunt expresia emblematica a unor trasaturi psihosexuale specifice sub aspect caracterial si comportamental, atribuite unor personaje fictive si care ilustreaza situatii umane reale si posibile. Ele exprima modul de a fi si de a se comporta, din punct de vedere psihosexual, al unor indivizi in plan sexual.

 

 

In sensul acesta, distingem mai multe forme de tipuri sexuale:

 

 

Tipul seducator, care cucereste partenerele, le atrage, dar de care nu se leaga afectiv, abandonandu-le, este reprezentat prin Don Juan. Este tipul care insala, promite, abandoneaza si dispare, schimbandu-si permanent partenerele;

 

 

Tipul imaginativ sau visator, permanent nemultumit sau, mai ales, nemultumita de alegerea facuta, de partener, visand la o situatie matrimoniala si un partener ce depaeste nivelul sau, la care aspiratiile contravin realitatii, prin proiectarea intr-un universe ireal; este reprezentat prin Doamna Bovary. Acest personaj crede despre sine intotdeauna mai mult decat este in realitate si, refuzand realitatea, se refugiaza intr-un univers imaginar;

 

 

Tipul razbunator, intrigrant, rau si seducator in acelasi timp, urmarind satisfacerea propriilor sale pulsiuni, cu o nota de demonstrativitate isterica, dornic de a iesi in evidenta, extravagant pana la cel mai desfranat libertinism; este reprezentat prin personajul Salomeea;

 

 

Tipul tragic, opus celui anterior. Este tipul care sufera, e singur si se simte abandonat in izolarea sa, idealist pasionat, nu vede si nu poate intelege realitatea. Totul se inchide in fata sa. Neinteles in iubire, el se simte refuzat. Neimplinirea in dragoste echivaleaza cu pierderea sensului vietii personale, cu prabusirea in abis. Disperat, invins, apeleaza la gestul ultim, supreme, definitiv, care este suicidul. Acest tip este ilustrat in literatura de Werther (la Goethe) si Raphael (la Lamartine);

 

 

Tipul sadic, agresiv, crud, rau, cel care nu-si poate satisface pasiunile sexuale decat cu pretul victimizarii fizice, al suferintei corporale si morale a partenerilor sai. Este tipul agresorului criminal, feroce, rece din punct de vedere emotional, fiind ilustrat de marchizul de Sade;

 

 

Tipul masochist, ce este opus sadicului. El e tipul slab, ce doreste sa fie dominat, chinuit fizic si moral, torturat de partener, simtind placerea prin durerile fizice care ii sunt provocate. Este ilustrat de personajul Masoch. Ambele tipuri, sadicul si masochistul, sunt complementare, primul dominant, al doilea dominat, unite prin interventia agresivitatii in obtinerea placerii sexuale ca forma de descarcare personala;

 

 

Tipul narcisic, care este tipul egofilului, al celui ce se iubeste pe sine. Incapabil de a se depasi pe sine insusi, el nu poate intra in relatie cu alt partener. Este o inchidere in sine, autoerotica, o iubire autista. Personajul care ilustreaza acest tip este Narcis, eroul mitologic;

 

 

Tipul iubirii ideale – fecioara, simbolul puritatii si al iubirii ideale. Imagine-simbol divinizata, ea este modelul fundamental de referinta, acel “etern feminin” care se inalta, asa cum se exprima Goethe. Simbolul iubirii pure, fecioara este “femininul” care vine sa repare, sa restaureze pacatul originar al Evei.

 

 

Se poate concluziona din cele de mai sus faptul ca tipurile sexuale sunt o mare varietate si nuantare, iar o analiza mai atenta poate gasi o paleta mult mai larga. Aceasta tipologie este in primul rand o caracterologie erotico-sexuala, ilustrare a modului de vectorializare a pulsiunilor, a modelului de obtinere a satisfactiei sexuale. In egala masura, aceste tipuri sunt dublate si de aspecte pur spirituale.

 

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version