Politica

Șeful SRI, Eduard Hellvig, despre legile securității: „Societatea românească și decidenții politici să se hotărască ce rol vor să atribuie serviciilor de informații. Nu putem fi în același timp un fel de pompieri chemați să stingă incendiile provocate de alții și apoi acuzați că le-am stins”

„Ochiul şi Timpanul” face pledoarie pentru rolul său activ în societate. De parcă noi am uitat cum prin aşa zisele legi ale siguranţei naţionale au încercat să transforme România într-o ţară de turnători, cum au încercat să facă de aşa manieră încât să nu răspundă în faţa nimănui pentru activitatea şi cheltuielile făcute de ofiţereii lor, să nu dea socoteală pentru activitatea firmelor sub acoperire, să devină, practic, stat în stat. Vine şeful SRI, Eduard Hellvig, să ţină un discurs la Universitatea Babeș Bolyai din Cluj, şi să ne anunţe că se va discuta ”din nou mult despre legile securității”. Motiv pentru care şi declară, ritos: că „societatea și decidenții politici vor trebui să hotărască ce rol vor să atribuie serviciilor de informații.”

  • ”Nu putem fi în același timp un fel de pompieri chemați să stingă incendiile provocate de alții și apoi acuzați că le-am stins. Aceasta este de fapt elefantul din încăpere și această discuție nu va putea fi evitată la nesfârșit”, a declarat Hellvig.

În septembrie, Guvernul a decis să amâne Legile securității naționale, care vor intra pe agendă doar după ce vor fi adoptate legile Justiției și Educației. Executivul a luat această decizie pentru a nu deschide „mai multe fronturi deodată”, au precizat sursele guvernamentale. Că prea o făcuseră de oaie în încercarea de a transforma SRI şi SIE în state în stat.

Redăm mai jos câteva pasaje relevante din discursul lui Eduard Hellvig ținut la Universitatea Babeș Bolyai:

  • ”Sigur că se mai fac erori. Mai știu că se va discuta din nou mult despre noile legi ale securității naționale. Iar aici repet ce am mai declarat. Ne dorim legi actualizate, dar le vrem cât mai apropiate de modelul celor din Occident. Și dacă tot am ajuns aici, ar fi de dorit ca societatea românească și decidenții politici să se hotărască ce rol vor să atribuie serviciilor de informații. Nu putem fi în același timp un fel de pompieri chemați să stingă incendiile provocate de alții și apoi acuzați că le-am stins.
  • Aceasta este de fapt elefantul din încăpere și această discuție nu va putea fi evitată la nesfârșit. Se vorbește în continuare despre oamenii din SRI ca despre securiști. Ceea ce este complet nedrept. Însă cei care populează astăzi această instituție merită să se vorbească despre ei în termeni corecți. Majoritatea sunt tineri, de 30-40 de ani, și au aflat despre vechea Securitate din cărți și din arhive.
  • De curând, a apărut în mass-media un articol în care se vorbea despre construcția unei troițe dedicată ofițerilor de informații din toate timpurile într-un cimitir din Pitești. Cu siguranță, inițiatorul acestui demers cât și tinerii care au participat la acea inaugurare nu au auzit de experimentul Pitești, de ororile făcute de fosta Securitate în anii 50 și cred că a fost o greșeală.
  • Eroii trebuie căutați oriunde în altă parte decât printre structurile regimului totalitar din trecut. Cu tot respectul, SRI este o instituție care își cinstește eroii săi care s-au sacrificat pentru construcția statului democratic și atât. Astăzi, sunt o mulțime de oameni extraordinari în SRI. Ei merită încurajați și apreciați, fiindcă ceea ce fac zi de zi e dificil și important.
  • Sunt oameni care ar putea câștiga mult mai mulți bani făcând mai puțin efort în alte părți, dar muncesc în această instituție neștiuți, fără să li se poată descrie public realizările, animați de cinste, onoare, patriotism, datorie și loialitate. Cuvinte care sună greu și pompos, dar pe care cred că trebuie să ne reobișnuim să le folosim cu naturalețe, fiindcă sunt valori de care avem nevoie pentru a ne ghida viitorul. Așa am revenit la discuția despre valori și despre proiecția viitorului”.

DAR NOI NU UITĂM CUM, la începutul lunii iunie, scăpat în presă pasaje relevante din „ciornele” controversatele proiecte ale Legilor securității naționale, care dădeau puteri enorme și imunitate serviciilor secrete. Ele au fost abandonate după prezentarea lor pe larg, iar SIE a recunoscut că ele au fost elaborate în colaborare cu Administrația Prezidențială.

În esență, ele acordau puteri semnificativ sporite serviciilor de informații, acordau imunitate ofițerilor SRI și SIE, făceau aproape imposibil de demis șefii celor două servicii. În plus, SCANDALOS, obligau cetățenii să colaboreze cu serviciile secrete la cererea acestora. Unii analiști au comparat puterile pe care SRI dorea să și le ia cu atotputernica Securitate de dinainte de 1989.

Vorbim despre un pachet amplu de 10 legi care privesc funcționarea și organizarea serviciilor de informații, a armatei, ministerului de Interne și CSAT. Aşa că, atenţie sporită, acestor cântece de lebădă, cu lacrimi de crocodil!