Daniel Tamas, directorul general al Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectie a Copilului Cluj, nu isi ascunde interesele cand vine vorba de bani. Ioan Oprea, fostul lui socru, sustine ca directorul i-a cerut bani imprumut in doua randuri, cu promisiunea ca ii va da inapoi “din licitatiile” pe care le organizeaza la centrul de orfani.
“E un om fara scrupule. Orice minciuna, orice bun pe care poate sa-l foloseasca pentru el, o sa le foloseasca. Nu-i pasa decat de persoana lui si orice metoda are la indemana ca el sa iasa bine o foloseste – inclusiv propriii lui copii”, spune Ioan Oprea.
E acelasi portret pe care il descrie si un apropiat al directorului DGASPC:
“E in stare de absolut orice. Pentru el, totul se rezuma la bani. Aparent e foarte simpatic si sociabil, dar e in stare sa-ti vanda un lucru pe care el l-a primit gratis doar ca sa scoata niste bani. E in stare sa-i vanda la ma-sa un lucru stricat, doar sa nu piarda cumva”.
Bani imprumut pana la prima licitatie
Ioan Oprea sustine ca, pe vremea cand Tamas era seful centrului de minori Gavroche, acesta i-a cerut de doua ori bani imprumut, cu promisiunea ca ii va returna cand va organiza licitatii la centru.
“Prima data mi-a cerut 300 de milioane de lei vechi. A doua oara mi-a cerut sa garantez cu un teren pentru un imprumut bancar. De fiecare data mi-a spus ca in trei luni imi da banii inapoi, din licitatii, dar nu i-am dat niciodata”, povesteste barbatul.
Daniel Tamas neaga, insa, orice acuzatie care i se aduce.
“Eu sa fur? Toata lumea stie ca sunt impotriva lucrurilor astea. Eu am avut, pana in momentul de fata, tot ce am avut nevoie pentru ca mi-am facut. Posibilitati materiale tot timpul am avut”, a declarat acesta pentru Ziar de Cluj.