General

Șeful CNCD, despre achitarea lui Iohannis: După această decizie, nu mai știu ce înseamnă discurs de ură în România. Iohannis, amendat pentru acuzația că PSD se luptă să dea Ardealul ungurilor: ”Jo napot kivanok, PSD”

Președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării a reacționat după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis cererea preşedintelui Klaus Iohannis de anulare a amenzii de 5.000 de lei primită în mai 2020 de la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), în urma unor declaraţii pe care le-a făcut privind un proiect de lege referitor la autonomia Ţinutului Secuiesc.

”Mă întristează și mă nedumerește această decizie, pentru că sunt convins că declarația șefului statului a depășit limitele libertății de exprimare”, a declarat Csaba Asztalospentru publicația Transtelex.

Pe 29 aprilie 2020, șeful statului a făcut o declarație cu privire la faptul că Camera Deputaților a acceptat tacit proiectul de statut de autonomie a Ținutul Secuiesc.

Atunci, Klaus Iohannis declara: ”Jo napot kivanok, PSD’ (‘Vă doresc o zi bună, PSD’). Este incredibil, dragi români, ce se întâmplă în Parlamentul României. PSD a ajutat UDMR să treacă prin Camera Deputaţilor o lege prin care dă autonomie largă Ţinutului Secuiesc. Este incredibil unde s-a ajuns cu acest PSD! Este incredibil ce înţelegeri se fac în Parlamentul României! În timp ce noi, eu, Guvernul, celelalte autorităţi, ne luptăm pentru vieţile românilor, ne luptăm ca să scăpăm de această pandemie, PSD, marele PSD, se luptă în birourile secrete din Parlament ca să dea Ardealul ungurilor. Jo napot, Ciolacu! (Bună ziua, Ciolacu!) Oare ce v-a promis liderul de la Budapesta, Viktor Orban, în schimbul acestei înţelegeri? Vedeţi, dragi români, asta înseamnă o majoritate toxică, majoritatea toxică pesedistă. De aceea, dragii mei, se înţelege acum poate mai bine de ce am vrut alegeri anticipate. Eu nu mai vreau ca problemele importante ale naţiunii să fie hotărâte de PSD. Eu nu mai vreau ca această majoritate toxică pesedistă să hotărască împotriva României şi împotriva românilor. Este inadmisibil aşa ceva şi, până când sunt eu preşedintele României, o astfel de lege nu va exista”.

O lună mai târziu, CNCD l-a amendat pe șeful statului cu cinci mii de lei pentru discriminare și încălcarea dreptului la demnitate pe criterii de etnie și naționalitate. În aceeași zi, președintele a anunțat că va contesta decizia în instanță, pe care a considerat-o „complet motivată politic”.

În luna ianuarie a anului trecut, completul de judecată de la București a respins cererea șefului statului de anulare a amenzii, însă acum Curtea Supremă a admis cererea și a declarat nulă și neavenită decizia Consiliului pentru combaterea discriminării.

Asztalos a mai spus că, în lipsa unei justificări, nu se știe încă dacă instanța a anulat decizia CNCD din motive formale sau de principiu.

El a adăugat că, deși decizia instanței trebuie respectată, nu este în niciun caz fericită, deoarece ar putea constitui un precedent.

„De acum încolo, oricine poate considera că este acceptabil să vorbească despre pericolul maghiar, despre pericolul anexării Transilvaniei. Bineînțeles, trebuie analizată justificarea, dar această decizie este greu de digerat. Lucrez în acest domeniu de 20 de ani, am văzut multe, dar după această decizie, nu mai știu ce înseamnă discurs de ură în România.” , a declarat președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.