Politica

Securicii Dîncu și Grindeanu au primit interzis de la superiori să susțină moțiunea

Securicii Dîncu și Grindeanu au primit interzis de la superiori să susțină moțiunea. Vasile Dîncu recomandă PSD poziția Ghiocel. S-ar băga, dar preferă să nu participe. Grupul de la Cluj mai stă într-un ouț. 

Potrivit stiripesurse.ro, Vasile Dîncu îşi îndeamnă colegii din PSD să fie precauţi după scandalul din coaliţia de guvernare, respectiv depunerea moţiunii de cenzură împotriva Guvernului Cîţu.

„Noi suntem într-o situație bună, pentru că imaginea partidelor de la putere se deteriorează continuu. Pe de altă parte și noi trebuie să fim inteligenți în această situație, și sper să reușim să fim inteligenți în această situație, să nu ne folosească cei de la putere ca pe un ciocan cu care își dau în cap unii altora. Pentru că acesta este cel mai mare pericol în acest moment”, avertizează Vasile Dîncu.

„Trebuie să fii atent în opoziție, care sunt situațiile care au potențial de a te sprijini să mergi mai departe, să iei puterea sau să faci alte lucruri. Deci noi, suntem într-o situația bună, în sensul acesta, pentru că dacă ne uităm din punct de vedere electoral, imaginea partidelor de la putere se deteriorează continuu, pierd foarte mult prin această centrare excesivă pe interesele lor, lăsând interesul public deoparte”, a declarat Vasile Dîncu, președintele Consiliului Național al PSD, pentru Digi 24.

Sorin Grindeanu și-a însușit rapid „punctajul” lui domn Profesor. Sorin Grindeanu, către USR: „PSD nu poate fi folosit pe post de ghioagă. Dacă vor să dea jos Guvernul, să voteze moțiunea PSD”.

Potrivit stiripesurse.ro, prim-vicepreședintele PSD Sorin Grindeanu a declarat, duminică, la Antena3, că USR se comportă ca și când în ultimul an nu ar fi fost la guvernare alături de PNL și UDMR. El i-a invitat pe cei de la USR să voteze moțiunea PSD, dacă vor să cadă Guvernul Cîțu.

„La guvernare, în ultimul an, nu a fost doar PNL. Nu putem să ne facem că uităm nenorocirile pe care le-a făcut Vlad Voiculescu la Sănătate, Năsui la Economie (…), Ghinea la Ministerul Fondurilor Europene a tratat și tratează PNRR ca pe o afacere proprie. Deci, în acest an, s-au întâmplat lucrurile acestea în alianța USR-PNL-UDMR. Sigur că demersul celor de la USR este… se separă ca și când ei n-ar fi existat în acest an la guvernare. PSD este cel mai mare partid din România. Nu poate fi folosit pe post de ghioagă de către USR. (…)  Dacă vor cu adevărat să dea jos Guvernul, trebuie să-și asume acest dezastru și să voteze moțiunea PSD”, a spus Grindeanu la Antena3.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *