În spațiul public, inclusiv sub semnătura mea, au apărut la finele săptămânii, dezvăluiri de netăgăduit despre atrocitățile și crimele lui Alexandru Rafila senior care, în calitate de șef al Securității Arad, a dispus, printre ultimele sale crime, uciderea eroului social-democrat Ștefan Zarea. Când, ieri colega mea, jurnalista Dana Țîrlea, l-a rugat pe Vasile Dâncu să comenteze care este criteriul de integritate pe care îl acoperă candidatura lui Alexandru Rafila junior, fiu de torționar ucigaș, Vasile Dâncu a dat niște răspunsuri care m-au șocat.
Vasile Dâncu știe că Ziar de Cluj și subsemnatul am avut mereu anchete serioase cu impact național și că nu ne-am permis niciodată să dăm gherle. Vasile Dâncu și-a permis să conteste inclusiv dezvăluirile făcute nouă de către Lucia Hossu Longin, considerându-le atacuri de tip black news. În conversația cu jurnalista Dana Țîrlea, Vasile Dâncu se întreabă patetic de ce trebuie copiii să sufere pentru păcatele părinților. Câtă ipocrizie!
Păi, domnule Vasile Dâncu, crimele lui Rafila nu sunt oarecare, mai ales când el este un ucigaș de social democrați. Mai mult, vă acuz de premeditare și lipsă de transparență, fiindcă, așa cum relata și Marcel Ciolacu, discuția despre acest subiect a avut loc între Rafila și dvs și Ciolacu. Deci, știați că este o mare vulnerabilitate. Această vulnerabilitate ar fi putut fi neesențială dacă ați fi ales să îl puneți pe Rafila să și-o asume în momentul anunțării candidaturii sale. Să veniți acum cu dume cum că dezvăluirile sunt alterate și otrăvite, ba chiar instrumentate de Ludovic Orban, asta vă face penibili pe toți.
Însă ipocrizia domnului Vasile Dâncu îmi lasă personal un gust și mai amar fiindcă puțini știu secretul lui Vasile „Sebastian” Dâncu (n.m. – am pus in ghilimele Sebastian, fiindca pe Dancu nu il cheama asa SI in buletin, e nume de autor sau un rasfat, nicidecum un prenume real), astăzi mare profesor, strateg și om politic.
Vasile Dâncu ar fi trebuit să fie primul din PSD care să se opună aburcării în funcții a copiilor de torționari și de securiști.
Primul motiv este că Dâncu este născut într-o zonă specială a României, în Năsăudul liber, în punctul cel mai estic al graniței Imperiului Austro Ungar. Grănicerii năsăudeni erau considerați de către Impărat cei mai loiali, cei mai viteji, cei mai neatârnabili și necumpărabili soldați ai imperiului. Si cei mai liberi.
Parte din sângele lui Vasile Dâncu este cu siguranță al unui grănicer năsăudean, dar probabil a mai rămas puțin din el în organism de vreme ce Vasile cel matur de astăzi a uitat totul.
Vasile Dâncu cel de astăzi a uitat că este fiul lui Vasile Dâncu, poetul-țăran din Runcul Salvei, un Bărbat, un poet fenomen, autodidact, modest și dârz, care a trăit toată viața lui pe un deal, refuzând orice mărire. Poetul țăran Vasile Dâncu senior a fost ostracizat de comuniști pentru versurile sale libere fiindcă seniorul chiar era un om liber pe care îl durea în cot de amenințările Sistemului.
Dâncu junior, profesorul și politicianul de astăzi, o fi uitat, cum din cauza libertății de expresie a tatălui său, a fost ostracizat la rândul lui, fiindu-i respinsă, și ăsta e marele secret, admiterea la facultate la Cluj, nu o dată, ci de trei ori, de către sistemul comunist clujean din care au făcut parte cei cu care s-a anturat mai târziu, adică Ioan Rus, Emil Boc, Vasile Soporan, Alexandru Irimie.
Va dati seama ce o fi fost in sufletul tanarului Vasile Dancu, sa suporte de TREI ORI, in 3 ani diferiti faptul ca nu e „conform”, ca nu are dosar „bun”, ca tatal sau e considerat un pericol pentru comunisti? Tânărul Vasile Dâncu a plătit cu mari umilințe tribut curajului tatălui său și tanarul Dancu nu a fost săltat de cur în sus pe scara socială și profesională precum Alexandru Rafila junior care a terminat UMF în condiții suspecte și a ajuns reprezentantul Organizației Mondiale a Sănătății pentru România. Din contra, Vasile Dancu cel tanar a trebuit sa isi caute o pita in Valea Jiului ca sa supravietuiasca, episod pe care, iarasi, putini il stiu.
Asa l-am cunoscut eu la 19 ani pe Vasile Dancu, un profesor inalt, cu „musteata” semeata, imbracat intr-o modeste vesta de piele maro, ca ziaristii. Era idolul studentilor, idolul nostru, vorbea zeflemitor, precum Nae Ionescu, despre nenorocitii de comunisti, despre prostia politicienilor, despre defectele poporului roman. Vasile Dancu era, la inceputul anilor 2000, absolut iubibil, ca sa zic ca in cantec. Astazi, e institutionalizat, e autoinstitutionalizat, privirea calda a sarantocului din Runcu Salvei care traieste din si pentru buche s-a transformat in cautatura neagra de Mazarin a celui care vede conspiratii, care le stie pe toate, caruia trebuie sa i se ceara parerea pentru orice, inclusiv despre cometa Halley.
De fapt, am exagerat in textul acesta cand am zis ca a uitat. Îl cunosc bine pe Vasile Dâncu și știu că nu a uitat nimic din toate acestea, însă din dorința prea mare de a fi „ca ei”, ca chiaburii noii lumi – cu vile, milioane, ranguri și avioane private, Vasile și-a ascuns amintirile într-un cufar de lemn din inima, a înghițit cheia și a iesit in lume ca sa se înfrupte din tot ceea ce detestase în tinerețe: din supa vanității, din felul doi al măririlor și din desertul arivismului garnisit cu frișca falsă a legitimității academice.
Pentru un om cu sufletul ex-sensibil, pentru un om cu creierul mustind de geniu și cultură, asta este foarte, foarte trist.