In vizor

SE SURPA minciunile lui Boc, facute pe banii nostri! Centrul de Excelență în Alunecări de Teren și Bălării, un produs postapocaliptic din Clujul de cinci stele – FOTO

Scris de 2,620

Dacă credeați că doar în filme ați văzut scene postapocaliptice, vă înșelați. Centrul de sprijinire a afacerilor TEAM (Tehnologie, Evoluție, Antreprenoriat, Microîntreprindere) de pe Dealul Lomb arată exact ca după sfârșitul lumii. Vorbim despre o construcție care a început în 2014 și a costat 6 milioane euro. Acum este aproape gata, ar putea fi dată în funcțiune, dar…

Când faci primul pas pe trotuarul care duce spre centrul de afaceri vezi câteva mici crăpături. Nimic impresionant, până aici. Dezastrul apare însă câțiva metri mai încolo. Ar fi de râs dacă nu ar fi de plâns.

alunecari teren lomb

alunecari teren lomb

Stâlpul de iluminat pe care l-ați văzut în imaginile anterioare nu este singurul înclinat. Toți sunt aproape la fel.

Cu cât înaintezi ai impresia că te transpui într-o altă lume și că nu mai ești în Clujul de cinci stele al lui Emil Boc. După scenele incredibile de mai înainte, se ivește altă minune – o gură de canal surpată, semnalizată într-un mod inedit.

alunecari teren lomb

Dimensiunile dezastrului sunt tot mai mari cu fiecare pas pe care îl faci. Platforma cu locurile de parcare din fața clădirilor mai mici este distrusă, are fisuri foarte mari. Practic, ar trebui refăcută de la zero.

alunecari teren lomb

alunecari teren lomb

alunecari teren lomb

Cel mai probabil canalizarea este compromisă. Nu se poate să fie altfel din moment ce gurile de canal s-au deformat pur și simplu sub presiunea pământului care a luat-o la vale. Din canalul de scurgere a apei s-au desprins bucăți imense de beton. Arată ca și cum ar fi avut loc o mică explozie.

alunecari teren lomb

Este îmbucurător totuși faptul că imobilele nu sunt afectate. Cel puțin deocamdată.

alunecari teren lomb

Câteva sute de metri mai jos se află Centrul Regional de Excelență pentru Industrii Creative (CREIC). Și această construcție este aproape gata, dar nu a fost dată în folosință. Aici, dezastrul alunecărilor de teren este vizibil doar la partea de drum.

alunecari teren lomb

orbim despre drumul de 1,6 kilometri, cu 4 benzi, care face legătura între strada Oașului și Dealul Lomb. Lucrările au început în anul 2015, dar nu sunt gata nici acum din cauza alunecărilor de teren. Anul trecut au avut loc trei alunecări de teren, iar anul acesta a mai avut loc una. Bineînțeles că după fiecare episod de acest gen, au avut loc licitații și lucrări de consolidare.

alunecari teren lomb

Dacă acum 13 ani, conducerea Primăriei Cluj-Napoca ar fi ținut cont de sfaturile unor specialiști, risipirea banilor publici ar fi putut fi evitată. Concret, studiile geo au arătat clar că în zonă nu ar trebui făcute pentru că există alunecări de teren.

Lucrările de consolidare a terenului ar trebui să fie încheiate în 30 iunie, iar drumul de legătură are ca teremen de finalizare 31 decembrie 2018.

Iată cum arată, pe scurt, epopeea celor două proiecte, care nu sunt gata nici acum, la cinci ani de la începerea lucrărilor:

CREIC

-contract încheiat în 2013 cu asocierea Valve International – RDV Construct / White Star Internațional – Team Net Engineering
-ordin de începere lucrări: 10.06.2013
-contract încetat de drept: 11.06.2015 ca urmare a blocajului constructorului, aflat în procedură de insolvenţă.
-în perioada 2015 – 2016 nu s-a lucrat
-19 februarie 2016 – încheiere contract pentru restul de lucrări cu asocierea SC TCI Contractor General SA – SC Castrum Corporation SRL.

Centrul de sprijinire a afacerilor TEAM

-14 mai 2014 – semnare contract lucrări cu asocierea SC TCI Contractor General SA – SC Valdek Impex SRL – SC Ianus SRL
-ordin de începere lucrări la 2 iunie 2014
-termen finalizare – 30.05.2018.
-ăn anul 2015 au fost sesizate alunecări de teren în zona drumului principal

Valoarea inițială a celor 2 proiecte a fost de

21,3 milioane lei – CREIC
49 milioane lei – TEAM

Până la finalizarea lucrărilor la cele două obiective de investiții și a drumului, așteptăm cu interes să vedem cât de mult va mai crește dezastrul de pe Dealul Lomb și câți bani vor mai fi cheltuiți.



ULTIMA ORĂ

  • Acum 59 mins General
    Începe să apară infrastructura de 5 stele pe viitorul culoar verde-albastru de mobilitate nemotorizată de-a lungul Someșului, de la Gilău la Apahida
  • Acum 2 hours In vizor
    Ludovic Orban, audiat ca martor la DNA în dosarul măștilor neconforme cumpărate de Romarm
  • Acum 3 hours Politica
    Senatul a votat introducerea unui prag de 250.000 lei pentru abuzul în serviciu, aproape identic cu pragul din celebra OUG 13 dată de tandemul Dragnea – Grindeanu
  • Acum 4 hours Politica
    Legea de modificare a pensiilor “speciale” a fost votată de Senat. Secretar de stat în Ministerul Muncii: “vor scădea cu până la 81%”
  • Acum 5 hours Eveniment
    MEDITAŢII CU CASĂ DE MARCAT ŞI PIOS. ANAF a ratat ceva: băbuţele cu leuştean care vând la colţul străzii
  • Acum 6 hours In vizor
    O firmă care va schimba gazonul de pe Cluj Arena a fost implicată într-o anchetă DNA şi ar face parte din anturajul lui Gigi Becali
  • Acum 6 hours FOTOGRAFILA
    Plantare copaci prin smulgere cu excavatorul pe strada Universităţii. Măcar aşa ştim cum l-au smuls de pe postament şi pe Iuliu Maniu
  • Acum 7 hours Eveniment
    Cu vile în localități defavorizate, cu reduceri de tarif, şefii Electrica Bihor, furau curent
  • Acum 8 hours Politica
    O IDEE BUNĂ: Achimaș-Cadariu propune conversia centrelor medicale mici: “S-ar putea ocupa de triaj, recuperare și paliație”
  • Acum 20 hours Din oras
    Restaurantul Hikari este exact ce ii lipsea Clujului pe partea de rafinament gastronomic
  • Acum 21 hours Politica
    POLITIKON – CINE ARE GRIJĂ DE ROMÂNI?
  • Acum 1 day Politica
    Ce n-avea Autoritatea Electorală Permanentă și acuma are? O greblă. Toni Greblă
  • Acum 1 day Politica
    PSD anunță că nu votează proiectul PNL care înăsprește sancțiunile la proteste
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE