Sanatate

Se scumpesc expertizele medico-legale! Creștere cu 44% a tarifelor: „Este o ajustare necesară, până acum eram în pierdere”

Ministerul Sănătății a propus majorarea cu 44% a tarifelor pentru efectuarea expertizelor medico-legale. Argumentul celor de la minister? Inflația ridicată din ultimul deceniu, în condițiile în care tarifele nu au mai fost actualizate din 2006.

Conform 360medical.ro, proiectul de hotărâre elaborat de minister prevede o nouă serie de tarife mărite și armonizarea cu prevederile noului Cod Penal (aflat în vigoare în 2014) și a noului Cod de procedură penală (aflat în vigoare în 2010). 

Cum se modifică tarifele? 
Examinarea persoanelor şi constatarea leziunilor traumatice crește la 55 de lei de la 38 de lei
Examinarea persoanelor pentru evaluarea capacităţii de conducere auto crește la 91 de lei de la 63 de lei
Examinarea persoanelor şi recoltarea de probe biologice, în care se include şi trusa standard de recoltare pentru alcoolemie crește la 115 de lei de la 80 de lei
Examinarea persoanelor pentru constatarea virginității, deflorării, sarcinii, viduitatea sau avortul patologic crește la 72 de lei de la 50 de lei
Examinarea persoanelor pentru constatarea infirmității sau incapacității de muncă determinate de afecțiuni patologice crește la 72 de lei de la 50 de lei
Examinarea persoanelor pentru constatarea sexului, vârstei, conformației și dezvoltării psihosomatice crește la 55 de lei de la 38 de lei

CLICK AICI pentru a consulta lista completă cu tarifele din 2006, înainte de scumpire. La care se va adăuga 44% 

Cum afectează această măsură cetățenii?

Reprezentanții IML nu cred că oamenii se vor feri să apeleze în continuare la serviciile Institului atunci când vor avea nevoie. „Este o ajustare necesară, nu s-a mai făcut din 2006. Noi eram în pierdere, aceste cheltuieli nefiind acoperite de casa de asigurări. Poate să pară mult când spui 44%, însă dacă revenim la momentul din 2006, atunci când s-au scumpit ultima oară, și atunci numărul celor care au apelat la IML nu a fost afectat de scumpiri”, a declarat pentru Ziar de Cluj directorul Institutului, Costel Siserman.

Foto: imlcj.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *