Un regulament pentru modificarea anexei hotărârii de Consiliu Local referitoare la plata cu ora a parcărilor din oraș se află în dezbatere publică până în 2 decembrie. Modificarea presupune eliminarea unor străzi din zona 2, dar și introducerea unor noi în zonele de plată cu ora. În acest sens, a fost elaborat și un proiect de hotărâre, care va ajunge în Consiliul Local după încheierea dezbaterii publice.
Proiectul de hotărâre propune eliminarea străzilor pe care nu au fost instituite locuri de parcare cu plata orară sau străzile unde au fost reamanajate și instituite locuri de parcare pentru riverani, precum și includerea unor străzi noi unde au fost instituite și avizate locuri de parcare cu plata orară.
Eliminarea străzilor prevăzute în proiectul de hotărâre din zona tarifară 2 este justificată de faptul că pe acestea nu au fost instituite locuri de parcare cu plata orară, fiind situate în zone mai puțin centrale ale municipiului, în cartiere, unde regimul aplicabil este în general cel de abonamente anuale pentru riverani. Mai mult, pe bulevardul Nicolae Titulescu a fost instituită și o bandă de circulație dedicată autobuzelor și bicicletelor, iar pe strada București și Calea Florești sunt instituite locuri de parcare în regim de abonament anual pentru riverani.
S-a propus și introducerea în zona de plată orară a șase noi străzi, unde au fost instituite și avizate de către Inspectoratul de Poliție Județean Cluj locuri de parcare destinate parcării de scurtă durată, dintre acestea strada Fortăreței va fi inclusă în zona tarifară 1, iar străzile Kovacs Dezso, Petre Ispirescu, Rene Descartes, Craiova și Tăbăcarilor în zona tarifară 2.
Așadar, potrivit proiectului de hotărâre, strada Fortăreței se introduce în zona tarifară 1; bulevardul Nicolae Titulescu, strada București și Calea Florești sunt eliminate din zona tarifară 2; străzile Kovacs Dezso, Petre Ispirescu, Rene Descartes, Craiova și Tăbăcarilor se introduc în zona tarifară 2.
După aprobarea proiectului de hotărâre, în zona tarifară 1 vor fi 34 de străzi, iar în zona tarifară 2 vor fi 58 de străzi. Lista tuturor străzilor din cele două zone tarifare poate fi consultată AICI.
Tarifele pentru plata cu ora sunt următoarele:
pentru zona I
30 min -> 3,5 lei
1 ora -> 7 lei
2 ore -> 14 lei
pentru zona II
1 ora -> 2 lei
2 ore -> 5 lei
4 ore -> 10 lei
sursa foto: clujtravel.com