Din oras

Se promite un nou parking în Mănăștur. Doar nu-l doare gura pe Boc să promită

Mult prea terminatul parking de pe Negoiu din cartierul Mănăștur încă nu este dat în folosință cu toate promisiunie făcute de către municiplaitate. Nici nu s-au evaporat bine în eter promisiunile făcute de Boc cu privire la deschiderea acestuia către public (din decembrie, nici nu mai contează anul, în ianuarie, nici nu mai contează anul) că li se promite clujenilor un nou parking pe strada Primăverii cu o capacitate de 250 de locuri. Cică se vor parca acolo inclusiv mașini de lux, deși va fi un lux să-ți parchezi mașina de cartierist amărăștean după ce ce (și mai ales când) va fi gata și acest parking – mai ales că obiectivul nu se va construi în viitorul apropiat din lipsa finanțării.

Și-atunci, de ce-l mai promit? Că nu-i doare gura să promită.

Miercuri, în ședință de CL, consilierii locali vor aproba indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții Parking Primăverii nr. 8. Și, poate, că nu-i doare mâna și așa e obiceiul la Primăria Cluj-Napoca, și niște bani de azvârlit pe niște studii în buzunare la amicii politici.

Terenul pe care se va construi cândva în viitorul luminos al municipiului și acest parking este situat în cartierul Mănăștur, delimitat de străzile Primăverii și Peana, “într-un spațiu nesistematizat ocupat în prezent de 106 garaje individuale” în suprafață de 5.547 mp.

Și, să râdem cu municipalitatea care dărâmă garaje încă din anul 2005, în proiectul de hotărâre se menționează că “toate garajele, cele existente pe amplasament, inclusiv cele din arealul studiat, se propun spre demolare pentru restructurare și regenerare”.

“Construcția propusă de utilitate publică cu denumirea de parking cu un regim de înălțime 2S+P+2etaje are o capacitate de 266 de locuri din care 7 sunt destinate persoanelor cu dizabilități deținătoare de autoturisme, 42 pentru mașini mari (lux), 27 pentru autoturisme electrice, 14 pentru biciclete. Studiul de fezabilitate a fost întocmit de către SC. K&K Studio de Proiectare SRL”, menționează municipalitatea.

Valoarea totală a investiției se ridică la suma de 30 de milioane lei inclusiv TVA (6,5 milioane de euro) – din care se va găsi, chiar și pe penuria aceasta financiar-investițională, să se dea la vreu prietenar un milion de lei – măcar de-o fezabilitate, ceva de pus și păstrat la sertar.

Oricum, în materie de promisiuni, vedem c deja este concurență între primarul Emil Boc și viceprimarul Dan Tarcea. Mai an se lăudau cum vor rupe gura târgului în 2018 și vor pune să se construiască, ele de ele, nu mai puţin de 13 astfel de obiective.

Numai că, în loc de locuri de parcare, la Cluj-Napoca obții timpi de staționare în trafic. Și promisiuni. Așa că vom avea, parkinguri din vorbe în: Hașdeu, Primăverii nr. 20, Primăverii nr. 8, Mogoşoaia, Azuga, Trotuşului, Gh. Dima Vest, Gh. Dima strada Zorilor (pe Sighişoarei), Piaţa Cipariu, strada Republicii sau Liviu Rebreanu (cu alocări de 500.000 de lei în contextul în care ridicarea unui asemenea obiectiv ajunge şi la 40 de milioane de lei – vezi cazul Parkingului din Piaţa Cipariu; dar o fi înțeles și prietenarul PD al PNL Cluj că poate studii inutile de fezabilitate și numai de câte o jumătate de milion – pic cu pic și strop cu strop fac al conturilor potop).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version