In vizor

Se pregătește legea turnătorilor. 12,5% în plus la salariu dacă își toarnă colegii bănuiți de fapte de corupție

O anumită categorie de lucrători la stat vor fi recompensați pentru sesizarea corupției către autorități, conform unui nou proiect de ordin.

A fost pus în dezbatere un nou proiect de ordin de către Ministerul Justiției, prin care personalul plătit din fonduri publice de la nivelul Ministerului Justiției și de la nivelul administrației penitenciare pot beneficia de peste 12,5% în plus la salariu.

În primul rând, prevederile legii 152/2017 menționează că „personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalul civil care desfăşoară activităţi privind prevenirea şi combaterea corupţiei în rândul personalului propriu beneficiază de majorarea soldei de funcţie/salariului de funcţie/salariului de bază cu 12,5%”.

Vor fi trei categorii de angajați care pot beneficia de această majorare, și anume:

  • Personalul cu funcţii de conducere din Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi unităţile subordonate
  • Personalul din cadrul Direcţiei Inspecţie Penitenciară, Serviciului Audit Public Intern şi structurilor de prevenire a criminalităţii şi terorismului din Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi unităţile subordonate
  • Poliţiştii de penitenciare din cadrul Ministerului Justiţiei cu funcţii de conducere, dacă desfăşoară activităţi de prevenire şi/sau combatere a corupţiei definite de prezentul ordin şi adaptate la specificul activităţii Ministerului Justiţiei, cu condiţia ca atribuţiile de prevenire şi/sau combatere a corupţiei să fie menţionate în fişele posturilor acestor funcţii.

Condiția pentru a beneficia de această bonificație este de a desfășura activități de prevenire și/sau combatere a corupției, după cum urmează :

  • Informarea, respectiv sesizarea instituţiilor abilitate atunci când sunt indicii cu privire la încălcarea legii prin fapte din sfera corupţiei
  • Colaborarea cu instituţiile abilitate în vederea combaterii acţiunilor specifice corupţiei în rândul personalului propriu
  • Realizarea de activităţi de control şi audit intern
  • Identificarea şi monitorizarea vulnerabilităţilor ce se pot materializa în fapte de corupţie, în rândul personalului din subordine şi propunerea conducătorului ierarhic superior sau conducătorului instituţiei, după caz, a măsurilor cu caracter administrativ pentru combaterea corupţiei; în situaţia în care apar indicii cu privire la săvârşirea unor fapte din sfera corupţiei, sesizarea instituţiilor abilitate